Pe cine vrea Chir Nica să împingă în faţă: viaţa, omul, opera!

vineri, 04 decembrie 2015, 02:50
3 MIN
 Pe cine vrea Chir Nica să împingă în faţă: viaţa, omul, opera!

Întrebarea care chinuia ieri mai toţi neuronii de la partidoiul ieşean a fost, cică, acea despre cine ar fi acest personagiu obscur promovat de Chir Nica, Mişulică J. Hack pe numele lui de scenă? 

Ei bine, stimaţi telespectatori, ne-am interesat despre asta pentru dumneavoastră derect şi în exclusivitate la amicul nostru Archibald Tănase, om cu doftorat magna cu lăute în sforăraie politică de Bahlui, şi care le ştie pe toate dar şi ceva pe deasupra (vorba învăţatului renascentist Pico della Mirandola, dacă vă mai amintiţi de la şcoală).

Iar amicul Archie ne zice că, din ce a aflat de la sursele lui din partidoi, Chir Nica cică l-ar fi propus la Drac Nea ca prifect pe acest fost comisariu financist în locul amicului lui Jiji, care era, este şi va fi Bănuţ Momârlan, încă imediat după demisia lui Bonta, totul zice-se ca să nu se prindă lumea de şmecherie, în vâltoarea rivoluţiei de atunci.

Numai că, evident, nimeni nu s-a riscat atunci să facă vâlvă, iar până s-a mai scărpinat unul ori altul după ceafă, hop, s-a şi trezit lumea cu alt guvern şi alt premier, care nu mai răspuns la comenzile protectorilor lui Chir Nica aşa cum ar vrea ei sau el. Odată de eliberarea funcţiei, prin gest benevol al duşmanului Bănuţ, Chir Nica zice-se că ar fi activat din nou propunerea, măcar la nivel de intenţie. Cât despre nenea Mişu, omul, viaţa şi opera lui, haideţi să vorbim într-un episod viitor, căci sunt şi aicea multe de spus!

P.S.: Gurile rele şi invidioase de pe la partidoiul ieşean mai zic că, drept variantă de rezervă, Chir Nica ar avea pregătit şi un alt nume pentru prifect, unul care începe, logic, cu A. Unul surpriză totală, şi despre care promitem să adunăm date şi să vorbim pe larg cât de curând. Altceva ne întrebăm noi: oare de ce se agită atâta Chir Nica, câtă vreme nu ştim să-l întrebe cineva ceva, cândva?

Zvonuri mari şi late despre patidele mititele de la Iaşi

Să vă spunem câte ceva şi despre ce se mai zvoneşte pe piaţa politică despre partiduleţele mici, că tot vorbim aşa rar, ba chiar aproape deloc, despre ele. Aşadar, zice-se căci în ultima vreme s-ar fi purtat, şi încă se mai poartă, unele tratative între prezidenta de em zece Monika şi lideri politici la fel de mici, ba chiar şi fără reprezentare nici măcar în conţilii locale, precum Nick Cuşor Dan de la Bucale, dar şi echipe de rebeli precum For Iaşi, de la noi din târg, plus alte formaţiuni la fel de mărunte din Cluj sau Timişoara.

Scopul ar fi acela ar creării unui partid naţional, curat, cu oameni care n-au mai făcut politichie. Aceleaşi guri rele zic că, în locul unui fost dipotat care era şef pe Iaşi la filiala Monikăi, ar urma să vină omul de la For Iaşi. Uitaţi aşadar cât de multe se pot spune despre o reprezentare politică aşa de puţină! Haideţi, deci, la mai mare! Ura şi la gară…

Comentarii