PNL şi PSRO, partidul lui Geoană, fac un protocol pentru alegerile locale

duminică, 14 februarie 2016, 09:44
2 MIN
 PNL şi PSRO, partidul lui Geoană, fac un protocol pentru alegerile locale

Partidul Naţional Liberal şi partidul condus de Mircea Geoană, PSRO, vor încheia un protocol pentru alegerile locale din iunie, care ar putea fi extins şi pentru alegerile parlamentare, au declarat surse din rândul PNL.

Protocolul dintre PNL şi PSRO va fi înscris pe oridinea de zi a comisiei de unificare şi a Biroului Politic Naţional al PNL, care vor avea loc luni, potrivit unor surse liberale.

Totodată, duminică are loc o şedinţă a Comitetului Liderilor PSRO – format din Biroul Naţional de Conducere şi liderii filialelor judeţene.

Protocolul dintre PNL şi PSRO vine după ce PSD a încheiat înţelegeri cu partidul condus de Gabriel Oprea, UNPR, şi cel condus de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, ALDE.

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a criticat protocoalele încheiat de PSD cu UNPR şi ALDE, numindu-le "cecuri în alb".

”(…) Dacă membrii UNPR şi ALDE îşi imaginează că prezentând aceste cecuri în alb, la urne, vor intra în Parlament, cred că se înşeală şi vor vedea la momentul potrivit cât valorează aceste bucăţi de hârtie”, a declarat preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă cele două protocoale semnate nu izolează PNL, Cătălin Predoiu a replicat că PSD, ALDE şi UNPR sunt din punctul de vedere al PNL o ”adunătură (…) care nu corespunde aşteptărilor cetăţenilor”.

Liderii PSD şi ALDE au semnat, miercuri, un protocol de colaborare în vederea alegerilor locale, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, precizând că vor există discuţii în vederea unei candidaturi comune PSD-ALDE-UNPR la primăria Capitalei. Dragnea a explicat că, în conformitate cu acest protocol, ALDE şi PSD pot face alianţe în teritoriu doar împreună, PNL, MP sau alte partide fiind nefrecventabile. Cele două partide vor stabili după locale condiţiile pentru o alianţă electorală la alegerile parlamentare din anul 2016.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, au semnat la începutul lunii un procotol de colaborare care prevede că organizaţiile pot încheia alianţe în vederea alegerilor locale, o decizie definitivă privind liste comune pentru alegerile parlamentare urmând să fie luată ulterior. De asemenea, potrivit acordului, UNPR nu va susţine modificarea legislaţiei electorale în sensul revenirii la votul în două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor.

Mediafax

Comentarii