Ponta şi Antonescu, acuzaţi în plenul PE că îşi urmăresc propriile interese prin revizuirea Constituţiei

marți, 16 aprilie 2013, 07:02
2 MIN
 Ponta şi Antonescu, acuzaţi în plenul PE că îşi urmăresc propriile interese prin revizuirea Constituţiei

Eurodeputatul PDL Cristi Preda a declarat luni seară, în plenul Parlamentului European (PE) reunit la Strasbourg, că una dintre trăsăturile revizuirii Constituţiei iniţiate de premierul Victor Ponta este caracterul ei personalizat, urmând ca modificarea legii fundamentale să-i permită să participe la reuniunile Consiliului European în locul preşedintelui Traian Băsescu.

La rândul ei, fiica preşedintelui, eurodeputata Elena Băsescu, a spus că actualul preşedinte al Senatului şi candidatul USL la preşedinţie, Crin Antonescu, îşi doreşte o Constituţie care să-i servească propriilor interese. ‘Premierul /Victor/ Ponta a iniţiat, împreună cu preşedintele Senatului, populistul /Crin/ Antonescu, o revizuire constituţională. Trei sunt trăsăturile acesteia. Prima e caracterul secret. Accesul presei la discuţii a fost interzis sub pretextul că o dezbatere deschisă înseamnă circ. Douăsprezece ONG-uri prestigioase au solicitat pe 28 martie ca procesul să fie transparent, întrucât puterea de la Bucureşti nu acceptă o consultare publică extinsă. A doua trăsătură a revizuirii e caracterul ei personalizat. Premierul socialist a explicat că revizuirea trebuie făcută pentru ca noua Constituţie să prevadă că el va participa la lucrările Consiliului European, şi nu preşedintele Băsescu, cu care Ponta se află în conflict. A schimba legea fundamentală pentru a consacra o ambiţie personală e o sfidare a domniei legii’, a spus Cristi Preda într-o intervenţie susţinută în cadrul procedurii discursurilor de un minut.
În fine, a mai spus eurodeputatul PDL, procesul de revizuire e programat să dureze doar câteva săptămâni. ‘După elaborarea unor aşa-numite teze, cele două camere ar urma să voteze urgent modificările dorite de majoritatea de 70% deţinută de guvern în Parlament. Elaborare secretă, revizuire orientată de un interes strict personal, vot în mare viteză. Procesul constituţional din România este contrar principiilor unui stat de drept’, a conchis Preda.
Elena Băsescu a precizat în intervenţia ei, desfăşurată în cadrul aceleiaşi proceduri, că există şansa ca România să aibă o nouă Constituţie adaptată la realităţile zilei, dar că, din păcate, în opinia sa, a apărut un fenomen periculos în rândul reprezentanţilor USL. ‘Aceştia vor să ignore voinţa poporului, exprimată foarte clar prin referendumul din anul 2009, adică reducerea numărului de parlamentari la 300 şi crearea parlamentului unicameral. Precizez că acest referendum a fost validat de Curtea Constituţională. Sper ca actualul guvern să nu impună prin forţa procentelor din parlament o Constituţie care să nu respecte voinţa poporului şi standardele europene’, a spus eurodeputata PDL în plenul PE.
Ea a adăugat că liberalul Crin Antonescu, ‘cocoţat în vârful comisiei parlamentare de revizuire a Constituţiei’ şi care este candidatul actualei majorităţi la preşedinţie, ‘îşi doreşte o Constituţie care să-i servească propriilor interese’. ‘Trag astfel un semnal de alarmă şi spun ‘Nu’ dictaturii parlamentare’, a mai spus Elena Băsescu. (Agerpres)

Comentarii