Posesivitatea părinţilor îl învaţă pe copil că numai prin controlul persoanei iubite se poate împlini

Mama băiatului dorea ca acest episod din viaţa lor să rămână exclusiv în familie şi pentru confidenţialitate a apelat la mine, ca mediator. O cunoşteam de la liceul unde organizasem un workshop despre relaţiile dintre adolescenţi şi părinţii acestora. Acum, însă, era o situaţie de viaţă care o copleşise şi era consecinţa unor relaţii de lungă durată, pe care părea că nu le percepuse corect, din moment ce singurul ei copil s-a putut simţi atât de singur şi deprimat.

În timp ce domnul psiholog ne relata despre observaţiile sale, privind trăsăturile de caracter ale lui Radu şi reflectarea lor în comportamentul acestuia, una dintre acestea mi s-a părut relevantă. Radu era foarte ataşat de prietena lui (aproape obsedat de controlul asupra ei) care deja lucra ca învăţătoare în apropierea oraşului. Apelurile telefonice zilnice cu numele ei depăşeau numărul de 50, ceea ce, din punct de vedere emoţional şi relaţional, exprimau un dezechilibru.

După plecarea psihologului, am întrebat-o pe mama lui Radu ce ştie despre fata de care era el îndrăgostit şi mi-a dat nişte detalii referitoare la faptul că ea, ca părinte, nu s-a opus relaţiei lor, deşi el era încă elev în clasa a XII-a. Ştia de întâlnirile lor şi se preocupa de discreţia care trebuia păstrată. Mama băiatului mi-a spus: „Mă bucuram să-l ştiu pe Radu lângă o fată serioasă, care îl iubeşte şi are grijă de el! Am văzut o serie de mesaje între ei şi îmi place fata.“

Poate ca aici era cheia: „am văzut o serie de mesaje“ şi „are grijă de el“… deci mama lui Radu este ea însăşi, destul de posesivă, încât să supravegheze mesajele pe telefon ale fiului ei (fără voia lui, bineînţeles). Când acesta a înţeles că este monitorizat, s-a răzvrătit, a provocat un scandal care a extins reproşurile în viaţa de familie şi l-a făcut pe Radu să observe că nevoia de control a mamei, asupra lui, s-a manifestat întotdeauna şi manipularea afectivă continua prin implicarea în viaţa lui. 

Când prietena lui a vrut să se despartă, băiatul nu şi-a mai găsit echilibrul, i s-a părut că tot sprijinul lui afectiv se năruie şi „nu mai este nimic de făcut“. Ataşamentul, posesivitatea părinţilor conduc la ideea periculoasă că numai prin persoana adorată se poate împlini cel care are nevoie de ea. Radu încerca să-i controleze prietenei lui fiecare mişcare, pur şi simplu pentru că nu ştia să fie independent.

Când i-am explicat toate astea mamei lui Radu, ea a început să plângă şi să-mi spună că prioritatea ei a fost aceea de a-şi vedea fiul în siguranţă (fizică, afectivă, materială, profesională) şi că a construit în jurul lui un climat de protecţie. Nu şi-a închipuit că i-a îngrădit spaţiul necesar pentru a se simţi liber, întreg şi independent, în faţa întâmplărilor de viaţă care ne modelează ca indivizi. Prea multă grijă şi dorinţa de a sprijini un copil pot să-i creeze acestuia sentimentul că singur nu poate să se descurce.

Mediator Roxana Cozma,
www.mediatoriautorizatiiasi.ro
Pagina de FB: Mediatori Autorizati Iasi