Caută 
1 MIN
Una e, desigur, să joci (fotbal, în cazul de faţă), şi cu totul alta e să te joci (de-a fotbalul… sau de-a politica)!
Meciul de fotbal Grecia-România a eclipsat aproape complet un eveniment din aceeaşi zonă – a fotbalului: detronarea lui Don Corleone, zis şi Mitică de la Ligă, care Ligă (Profesionistă de Fotbal) devenise în timpul domniei lui Dragomir „Liga lui Mitică”, de către Don Gino (Iorgulescu), fost fotbalist, fost preşedinte de club (FC Naţional), amicul lui Ponta şi… proaspăt cercetat de DIICOT într-un dosar vechi de prin 2006.
A doua zi, Cătălin Tolontan avea să titreze că „Mitică nu crede în lacrimi. Ponta crede în întîlniri la separeuri. Dragnea crede în lumină” (Gazeta sporturilor, 15.11.13), iar sâmbătă am putut citi editorialul „Liga Penală a Fotbalului” (Nicolae Grecu, Ziarul de Iaşi) şi „O marionetă în locul păpuşarului” (Maria Andrieş, Gsp).
Dar pe mine nu detronarea în sine m-a dat gata, ci povestea acesteia, una plină de „curve” şi trădări, aşezată pe făgaşul acesta de acelaşi Mitică de la Ligă, după înfrângere, cel care s-a şi descris pe sine drept „tatăl şmecherilor şi curvă bătrână”.
În reportajul dintr-o „zi istorică, atunci când Dumitru Dragomir a fost schimbat din fruntea LPF” („Un fleac, l-au ciuruit!”, Gsp, 15.11.13), „Oracolul de la Bălceşti” (care înainte de alegeri şi-a prezis victoria…) este citat cu o sarabandă de declaraţii care de care mai faină: „Eu sînt un gentleman născut la ţară. (…) Am fost vultur, acum e greu să redevin porumbel, ca să nun zic cioară.” Apoi, vulturul care a fost zburat din fotoliul de şel al LPF explică eşecul: „Nu m-au votat curvele pe care le-am ajutat cel mai mult. (…) Au existat şase curve între cele 11 voturi ale lui Gino.(…) Două dintre ele chiar d-alea bătrîne…” Ca el, adică. Apoi se retrage cu următoarele vorbe din scenă: „Rămîneţi în sală că vine Gino! Eu urc înapoi, la curvele care m-au trădat.”
Gheorghe Ştefan-„Pinalti”, primarul pedelist din Piatra Neamţ şi preşedintele de onoare al Ceahlăului, cel care l-a propus pe Gino Iorgulescu drept contracandidat al lui Dragomir, avea să declare apoi într-un interviu dat Gazetei sporturilor că el n-a fost „curvă, alţii au fost curve că au mers cu Dragomir”. Şi „apropo de curve… (…) Au existat unele şi în sens invers. Aveam aseară promisiunea a 15 cluburi că sînt cu noi şi azi la vot am avut doar 11, deci 4 curve au trecut la Dragomir!”
Politica şi „curvele”
Dar cel mai „picant” ingredient în povestea asta plină de „curve” fără dubiu că l-a constituit chiar PSD-ul, care prin prim-plagiatorul ţării, premierul Ponta, şi vice-prim-ministrul Dragnea, a plonjat din plin în groapa cu „curve”, înclinând balanţa decisiv în favoarea lui Don Gino. Vorba poetului George Lesnea: „Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ şi-n cele ce mâine vor râde la soare/ E-n pruncul din leagăn/ Şi-n omul cărunt,/ E-n viaţa ce veşnic nu moare.” Dar asta pe cine mai miră? Câtă vreme politica-i o curvă, pare de-a dreptul logic să-i vezi pe politicienii de frunte, pardon, rectific: din fruntea ţării să se implice într-un „fenomen” de prostituţie organizată profesionist.
Apoi a venit meciul tur cu Grecia. Meci a cărui transmisie a fost o vreme incertă. Până s-a implicat politica prin România TV, postul de casă al lui Ponta, deţinut de pesedistul şi amicul său Sebastian Ghiţă. Prilej pentru protipendada pesedistă de-a se afişa (de-a Firea a Zgonea) ca suporteră înflăcărată a naţionalei noastre şi pentru Tolontan de-a titra a doua zi: „Când Marica îl deschide pe Ponta”.
Din păcate pentru Ponta&Partid, nici treaba asta n-a ieşit prea bine. Dimpotrivă: Samaras şi ai lui s-au dovedit a fi mai profesionişti decât ai noştri. Dragomir ar fi putut spune: „Domnilor, grecii ăştia-s curve bătrâne, cu ei nu te joci!”
Moment în care se impune un mic excurs lingvistic: una e, desigur, să joci (fotbal, în cazul de faţă), şi cu totul alta e să te joci (de-a fotbalul… sau de-a politica)! Ah, reflexivul ăsta atât de potrivit spaţiului de dincoace şi de dincolo de… Curvura Carpaţilor şi „atât” de intraductibil – în germană, de exemplu, că, de, nemţii nu se prea joacă, ci ori joacă, ori nu joacă…
Maxima lui Maxim
În fine, poate dezamăgit că n-a fost titular, poate dezamăgit de scăderea drastică a şanselor naţionalei de fotbal de-a ajunge la Rio, Alexandru Maxim a postat „pe o reţea de socializare” următoarea maximă: „Cea mai mare curvă este speranţa. Trăim cu ea zi de zi şi ea adesea ne înşală.”
P.S.
Sigur, în ciuda inflaţiei de curvăsărie din şi din jurul fotbalului, mi-aş dori, totuşi, ca Maxim&Co. să-i bată pe greci şi să le ia biletele de Rio din buzunare, fie şi numai pentru faptul că după acel 3:1 de acasă prea se cred ca şi calificaţi şi ar merita să mai înveţe şi ei o lecţie, anume că şi senzaţia de superioritate este adesea nimic altceva decât tot o curvă bătrână care te-nşală când ţi-e lumea mai dragă.
Ei, şi dacă nu se califică, măcar căruţaşii Ponta şi Dragnea se pot întoarce la căruţa uselistă plină de fiare vechi şi trasă de nişte mârţoage amărâte, să se ocupe, adică, mai mult de guvernare şi mai puţin de „jocuri” (de imagine – cu sau fără „curve”).
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
