Prima galerie de artă din spaţiul universitar românesc, la UPA

vineri, 26 aprilie 2013, 01:50
1 MIN
 Prima galerie de artă din spaţiul universitar românesc, la UPA

Un proiect unic la nivel naţional a luat naştere la Universitatea Petre Andrei.

Instituţia găzduieşte prima galerie de artă din spaţiul universitar românesc, înfiinţată în colaborare cu Universitatea de Arte „G. Enescu“ şi cu publicaţiile „Top Bussines“ şi „Piaţa de Artă“. Spaţiul este pus la dispoziţia creatorilor ieşeni, dar şi artiştilor din toată ţara sau din străinătate, conducerea UPA adresându-le invitaţia de a-şi expune lucrările în cadrul Galeriei Amfiteatru. Expoziţia de inaugurare se numeşte „Profesori şi mereu studenţi“ şi a fost catalogată de participanţi drept una „de excepţie“. „Iaşului i-a venit ideea unui astfel de proiect. Încă de pe vremea studenţiei mele ne-am pus problema cum să ne vindem ţara la un preţ corect şi iată că am ajuns la un astfel de proiect de artă. Poate acest eveniment îi va trezi şi pe alţii şi va deveni un exemplu demn de urmat“, a subliniat Constantin Dumitru, editorul general al publicaţiei Top Bussiness. Fondatorii Galeriei Amfiteatru îşi propun integrarea manifestărilor din Iaşi în seria de saloane „9 pour La Roumanie Magique“, desfăşurate anual, începând cu 2010, la Bruxelles. Publicul dornic să viziteze expoziţia de la UPA o poate face până la sfârşitul lunii mai.
 

Comentarii