De Business

Punem punctul pe știi

Profi cere judecătorilor ieşeni să primească doar mustrare, nu amendă

luni, 20 februarie 2017, 02:50
4 MIN
 Profi cere judecătorilor ieşeni să primească doar mustrare, nu amendă

Trei dintre magazinele lanţului cu cea mai rapidă dezvoltare din ţară au fost sancţionate de către Protecţia Consumatorului pentru pratici comerciale incorecte.

Amendat la finele anului trecut pentru practici comerciale incorecte, retailerul cu cea mai mare extindere geografică din România se luptă acum pe trei „fronturi” la Judecătoria Iaşi pentru anularea sancţiunilor dispuse de comisarii de la Protecţia Consumatorilor. Prin plângerile contravenţionale depuse la Judecătoria Iaşi, PROFI solicită în principal anularea proceselor verbale de constatare a contravenţiilor, precum şi a sancţiunilor şi măsurilor aplicate de comisari, întrucât, susţin în scris reprezentanţii companiei, acestea sunt „netemeinice şi nelegale”. În subsidiar, retailerul cere magistraţilor ieşeni înlocuirea amenzilor cu avertisment şi restituirea sumelor plătite cu titlu de amendă.

 
Nu sunt elemente de comparaţie
 
Pe 18 noiembrie 2016, magazinul PROFI de pe Bulevardul Independenţei din municipiul Iaşi a fost amendat cu suma de 6.000 de lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC). În urma controlului, reprezentanţii instituţiei au descoperit nereguli la două produse folosite pentru igiena toaletei, ce erau vândute de retailer sub formă de pachete promoţionale. Este vorba despre Duck Aqua Blue 4 în 1, aparat solid pentru toaletă, cu menţiunea pe ambalaj 1^1 gratuit, respectiv Pufina Lux cu parfum marin în pachet de 8^2. „Operatorul economic nu are la vânzare un produs etalon, astfel încât consumatorul nu poate avea reprezentarea beneficiilor în discuţie, adică în cazul 1 un produs gratis şi, în cazul 2, două role gratuit. În conformitate cu practicile corecte de piaţă şi principiul general al bunei credinţe, operatorul economic ar trebui să aibă la vânzare un produs comparabil încât consumatorul să aibă reprezentarea beneficiilor în discuţie. Având în vedere cele precizate, agentul constatator apreciază că fapta descrisă reprezintă o practică comercială incorectă, respectiv o acţiune înşelătoare”, potrivit procesului verbal încheiat de reprezentanţii CJPC. În aceeaşi zi, PROFI a mai încasat o amendă tot de 6.000 lei de la Protecţia Consumatorilor, de această dată pentru un pachet de sticle cu suc Pepsi de 4,5 litri, comercializat la magazinul companiei din Tătăraşi, de pe strada Han Tătăr. Şi în acest caz, comisarii au indicat faptul că în magazin nu era expus spre comercializare un produs individual, astfel încât consumatorul să poată compara preţurile. La doar câteva zile distanţă, pe 23 noiembrie 2016, a venit rândul magazinului PROFI de pe strada Clopotari să fie amendat tot pentru acţiuni înşelătoare, comisarii sancţionând de această dată compania cu 5.000 lei. CJPC a descoperit la acest magazin nereguli la comercializarea unor seturi de aparate de ras Gilette şi Bic, dar şi în cazul mai multor sortimente de arome şi condimente folosite de gospodine în bucătărie. Toate cele trei verificări ale comisarilor ieşeni au avut loc în baza unei adrese a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind depistarea practicilor comerciale incorecte la comercializarea şi publicitatea produselor în reţeaua magazinelor PROFI.
 
Cum se apără compania
 

În documentele depuse la Judecătoria Iaşi, PROFI se apără şi susţine că procesele verbale încheiate de CJPC sunt „netemeinice şi nelegale”. În cazul produselor semnalate cu nereguli de comisari, oficialii PROFI susţin că de fapt a fost vorba de o vânzare cu prime, practică comercială prin care se oferă cu titlu gratuit, imediat sau la un anumit termen, prime sub forma unor produse sau servicii şi, din aceste considerent, nu se impunea existenţa la comercializare şi a produsului separat. De asemenea, reprezentanţii companiei spun că preţurile de referinţă pentru produsele aflate la promoţie sunt practicate într-un magazin al reţelei situat în Timişoara. Având în vedere că preţurile produselor diferă de la un magazin la altul, promoţiile sunt raportate doar la datele existente la supermarketul din judeţul Timiş, se precizează în aceleaşi documente citate anterior. „În prezent, putem susţine că consumatorul mediu român este conştient, de regulă, de faptul că publicitatea şi promovarea vânzărilor într-o economie de piaţă liberă urmăreşte să câştige clienţi nu numai prin preţul şi prin calitatea unui produs, ci şi prin modalitatea de prezentare a acestora. Un consumator mediu este suficient de sceptic şi de bine informat încât să nu fie influenţat de modalităţile de prezentare ale comercianţilor cu privire la produsele oferite spre vânzare. Consumatorul mediu este mereu informat, iar interesele sale economice nu pot fi afectate de un anunţ sau un ambalaj”, se apără PROFI.

 

 

 

 

Comentarii