Proiect de ţară jefuită

Preşedintele Iohannis şi premierul Cioloş ne-au vorbit zilele trecute despre necesitatea gândirii unui nou proiect de ţară pentru România. Pe scurt, după decizia Regatului Unit de a părăsi UE, românii ar trebui să-şi asume un rol mai important în marea familie europeană, rămasă (unfortunately!) fără unul dintre cei mai puternici fii ai săi. Reiese de aici că vechiul proiect de ţară a constat strict în integrarea României în structurile Europei civilizate, după mai bine de 45 de ani de comunism spoliator şi imbecilizator.  

De ce să nu vorbim atunci şi de celelalte proiecte de ţară, mai mititele, e adevărat, dar care şi-au lăsat definitiv amprenta unsuroasă asupra României, în ultimii 26 de ani?

Proiectul lui Ion Iliescu a constat în salvarea activiştilor PCR şi a securiştilor după prăbuşirea comunismului în Europa de Est. Beneficiind de votul absolut democratic a 85% dintre români, Iliescu este singurul şef de stat care şi-a dus la îndeplinire planul cu deosebit succes. Contează mai puţin că preţul acestui demers a însemnat distrugerea economiei naţionale, răspândirea corupţiei în toate instituţiile statului şi discreditarea României pe plan internaţional, de vreme ce preşedintele de onoare al PSD a avut mereu poporul alături. Şi minerii!

Proiectul lui Emil Constantinescu promitea alungarea "criptocomuniştilor” şi construirea unei societăţi cât de cât normale în 200 de zile, împreună cu cei 15.000 de specialişti pe care îi aducea lângă el. Deloc pregătit pentru o astfel de misiune, şicanat permanent de "servicii” şi de pedeseriştii lui Iliescu, dar mai ales înconjurat de o armată de nulităţi, bărbosul profesor de geologie a clacat ruşinos, plecând cu coada între picioare de la Cotroceni. După foarte puţini ani – ca un soi de morală scrisă pe dos -, mulţi dintre vajnicii săi "specialişti” au ajuns fie camarazi de arme ai "criptocomunistului” Dan Voiculescu, azi la puşcărie, fie buni amici ai lui Victor Ponta, mâine la puşcărie.

Proiectul lui Traian Băsescu urmărea combatarea corupţiei şi reforma clasei politice, dar nu i-a reuşit decât pe sfert. Marinarul a băgat o spaimă cumplită în bandiţii de pesedişti, care-şi negociau disperaţi trecerea în masă la PD(L), dar s-a făcut că nu vede jaful la care se dedaseră proprii colaboratori. A primit de la popor şansa reformării Parlamentului (desfiinţarea Senatului reprezenta însă o eroare!), ba a avut chiar şi posibilitatea forţării unei dureroase, dar obligatorii reforme administrativ-teritoriale, dar şi-a consumat timpul lăudând grozăviile penale ale unei blonde incompetente. Faptul că azi a devenit un critic exagerat al Justiţiei (care a început să prindă curaj abia în timpul mandatelor sale) îl mai coboară cu o treaptă.  

Ca un interesant intermezzo politic, să spunem că şi liberalii premierului Tăriceanu (azi la ALDE, dar şi în vizorul DNA) au venit, pe vremuri, cu un proiect de ţară intitulat "România – a şaptea putere”, pentru a ne transforma în cele din urmă în codaşii Europei, la toate capitolele, cu excepţia pomenilor electorale. O veste bună, totuşi. Prin ieşirea UK din UE, România e pe cale să devină "a şasea putere” în capul liberalilor! Deci, schimbaţi titlul proiectului!

Deşi au trecut aproape doi ani de când a ajuns preşedintele României, încă nu am înţeles care este proiectul lui Iohannis. Un veritabil proiect de ţară, pe lângă o idee generală şi neapărat generoasă, presupune o sumă de reforme de anvergură (plecând de la Administraţie şi ajungând la Sport, unde am fost deja întrecuţi de micuţa Albania şi nu mă refer doar la fotbal!), capabile a schimba radical în bine România.

Va fi în stare Iohannis să propună un astfel de proiect şi mai ales să-l ducă la capăt? Vor mai fi românii alături de el? Vom vedea la toamnă.