De Business

Punem punctul pe știi

Protecţia Consumatorului încasează doar 22% din amenzi

miercuri, 10 aprilie 2013, 01:50
1 MIN
 Protecţia Consumatorului încasează doar 22% din amenzi

Comisarii de la Protecţia Consumatorului au controlat câte 12 firme zilnic în primele trei luni ale anului. Dintre aceştia, pentru patru operatori a fost emis proces verbal de constatare a amenzii, în timp alţi doi comercianţi s-au ales doar cu avertisment din partea comisarilor.

 

Valoarea tuturor amenzilor aplicate ajunge la aproximativ 395.000 lei. „În primele trei luni comisarii au efectuat 753 de controale, în urma cărora au fost amendaţi 208 operatori economici şi avertizaţi alţi 208. Valoarea tuturor amenzilor aplicate a avut un cuantum de 394.450 lei, însă amenzile încasate operativ au avut un cuantum de doar 89.450 lei. Totodată, în urma acestor controale, comisarii au oprit definitiv de la comercializare produse în valoare de 846 lei şi au distrus produse de 566 lei, în timp ce unii operatori au fost obligaţi să ofere despăgubiri totale de circa 3.600 lei”, a declarat Marian Grigoraş, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului. Din totalul celor 208 agenţi economici amendaţi, 10 dintre ei au contestat deja în instanţă procesele verbale de amendă, printre aceştia numărându-se McDonald’s, E.ON, Asirom, Piraeus Bank sau Raiffeisen Bank. Totodată, în perioada ianuarie – martie 2013 au fost depuse la sediul CJPC 768 de reclamaţii, din care 128 încă se află în curs de soluţionare.

 

Comentarii