Proteste şi prosteşte

Sezonul de toamnă 2013 a început la noi cu proteste publice. Ei, şi?, veţi spune. Free country, cum zice americanul. Se acţionează direct pe facebook şi neautorizat. Diverşi analişti au proclamat sus şi tare că avem de-a face cu o nouă eră în modul de manifestare civic al românilor. Mie mi se pare că acest nou mod de manifestare, şi în cazul anti-Roşia Montană, şi în cazul Pungeşti, este mai aproape de manipulare. Iar manipulările sunt chiar mai manifeste ca în 1990. Am mai scris (referindu-mă numai la Roşia Montană) şi repet că ţintele ar trebui să fie altele. Chiar realizarea obiectivului maximal, închiderea definitivă a proiectului, nu rezolvă mizeriile mari ale României. Impactul, pozitiv în sine, al succesului ar fi minim din punct de vedere social, economic şi politic. După care ce va urma? Vom protesta la fiece măgărie, la fiece afacere murdară patronată de guvern? O ţară în care nu se va respecta separarea puterilor în stat, în care Constituţia va fi încălcată, în care Justiţia nu va fi corectă, va avea mii de „roşii montane” neremarcate de nimeni şi nepedepsite, iar scursurile de „cianuri” vor infesta la infinit întreaga societate.

Să observăm un fenomen curios: protestele anti Roşia Montană deviază pe nesimţite către protestele anti exploatare (de fapt prospectare, nu exploatare, dar multă lume, neinformată, crede că se începe deja exploatarea) a gazelor de şist, acestea din urmă tinzând să ia locul primelor. Dar trebuie să spunem mai întâi: alăturarea celor două subiecte, Roşia Montană şi gazele de şist, duce la confuzie, cele două probleme nu pot fi luate la pachet. În primul caz, Frank Timiş, un român condamnat pentru trafic de droguri în Australia, dar „prieten” cu oameni de afaceri şi politicieni român, a obţinut, pe căi neguroase, o concesiune de exploatare a slamului dintr-un iaz de decantare. Această activitate a fost transformată apoi, „nebulos” de asemenea, în drepturi de explorare şi apoi exploatare ale celei mai mari mine de aur din Europa, cu o tehnologie controversată, de către o companie, zic specialiştii, fără experienţă în astfel de proiecte.

În al doilea caz, al gazelor de şist, este cu totul altceva. Una dintre cele mai mari şi serioase companii din domeniu, e vorba de Chevron, vrea să exploreze nişte perimetre din România. Ce riscuri implică lucrările Chevron pentru comunităţile locale, cum se va derula afacerea, ce beneficii va avea România în urma activităţii Chevron? Iată tot atâtea întrebări, la care guvernul Ponta trebuia să răspundă în faţa populaţiei. Nu a făcut-o. De ce? Pentru că anul trecut Ponta şi acoliţii săi foloseau toate căile să dărâme guvernul Boc, apoi Ungureanu, precum şi pe „dictatorul” Băsescu. De aceea anul trecut organizau manifestaţii furibunde anti exploatare a gazelor de şist.Acest populism iresponsabil al USL, această reînviere prăpăstioasă a sloganului din anii nouăzeci „Nu ne vindem ţara” sunt suportate azi chiar de useliştii vinovaţi de ele. Bumerangul minciunii s-a întors şi i-a lovit în moalele capului.

Cum vor linişti mulţimile stârnite chiar de ei? Nu ştiu să vă spun. Aş spune că îşi merită pedeapsa şi ar trebui pedepsiţi, dar există şi interese strategice ale României, care, fără să mai explic, s-ar putea rezuma la dilema: mergem cu americanii sau şchiopătăm iarăşi, încă vreo cincizeci de ani, cu ruşii? Căci, evident, o luptă pe resurse există. Dovadă este manipularea oamenilor, cărora li se inoculează kaghebistic ideea că, opunându-se exploatării gazelor de şist, îşi apără ţara. Chiar Stalin, mi se pare, a spus că românii nu sunt buni comunişti, pentru că sunt prea naţionalişti (iar nu internaţionalişti, cum, vezi Doamne, trebuie să fie un bun comunist). Da, cunoscând aceasta, au ştiut întotdeauna să exploateze coarda naţionalistă, fiindcă sentimentul naţional, ca orice sentiment, are şi o latură iraţională. Aşa că se trage cu kalaşnikoavele minciunii din toate poziţiile. Că procedeul fracturării a fost interzis în Germania. Minciună. Că vin cutremurele. Că nu ştiu mai ce. Se aduc argumente demne de ayatollahul Khomeini ale unui stareţ răposat. Sincer, am susţinut mereu că celebrul caz Tanacu e o excepţie în ortodoxia românească. Să mă fi înşelat? Când văd atâta întunecime de gloată medievală în mintea unor oameni, încep să cred că nu a fost o excepţie, ci un simptom.

Duminică a avut loc la Bucureşti şi un miting în care s-a cerut unirea Basarabiei cu România. Au participat 5000 de oameni, spun gazetele. Hipsterii şi ecologiştii nu au participat. Ei au chestii mai importante, se vede treaba. Pe blogul său, Ioan T. Morar m-a uns la inimă cu ironia amară la adresa acestora: „Iartă-ne Basarabia că n-am prea fost la mitingul autorizat. Am văzut de cîteva zile afişe, pregătiri, îndemnuri, liste făcute la metrou, dar noi nu sîntem aşa, nouă ne place să ne adunăm spontan, fără autorizaţie, pe facebook. Tu, dragă Basarabia, nu eşti un subiect cool, pe noi ne interesează un sat din Apuseni, nu o ţară soră de peste Prut. Asta e situaţia, te rugăm să ne înţelegi. Nouă ne place să strigăm slogane haioase gen “Roşia şi Pungeşti, două inimi româneşti”. Basarabia nu rimează aici, chiar dacă, poate, are şi ea o inimă românească. Noi îi urmăm pe liderii noştri, Claudiu Crăciun, Mircea Toma, Remus Cernea. Ei nu au primit nici o indicaţie să mergem la miting, aşa că nu am mers. Am mers tot la ce ştim noi, la chestia cu Roşia Montană că ne place cum iese, cum facem mişto de cine ni se opune… Noi sîntem contra gazului de şist, nu pentru Unire. Nu te supăra, Basarabia, nouă ne plac produsele tale, mai ales alea culturale, ne place să ascultăm muzica ta, cu Zdob şi Zdub, cu Pavel Stratan. Părinţilor noştri le plăcea şi de Vieru, poetul, şi de soţii Aldea-Teodorovici. Erau simpatici. Dar nu suficient încît să ieşim azi la miting. Dacă vreţi să milităm pentru voi, băgaţi ceva exploatări cu cianură, că sărim ca arşi, ne adunăm, cîntăm, uniţi salvăm, mergem pe bicicletă, îi spargem şi capul lui Daniel Barbu, la o adică. Dar chestia asta cu Unirea, nu ne amestecăm. Că se supără Vasilică Ernu şi Costi Rogozanu.

Iartă-ne Basarabia, dar, sinceri să fim, nu avem fonduri să ne adunăm, să facem colante din alea haioase, să lipim afişe. Să ştii, Basarabie, dragă, că ai potenţial. Ne-a plăcut ce ai cîntat, deşi nu am înţeles aluzia: ”Of, of, mama mea,/ Vai, sărmana Basarabia! Basarabie frumoasă,/ De trei ori ai fost mireasă. De trei ori ai fost mireasă/ Şi a patra ai fost arsă/ Of, of, mama mea.” E mişto chestia cu mireasa, poate o folosim şi noi la mitingurile astea, neautorizate, cu Roşia Montană. Facem o mie de rochii de mireasă (dacă obţinem fonduri) şi punem de o “nuntă fără cianuri!”

Iartă-ne Basarabie, sperăm să te descurci şi singură. Că şi noi sîntem singuri împotriva capitalismului”.