PSD. Scheletele din dulap (I)

Revoluţia din 1989 a intrat în conştiinţa noastră ca cel mai încâlcit şi misterios eveniment istoric. Sforarii din spatele draperiei au lucrat după codurile secrete sovietice. Scenariul şi regia erau gata scrise, în vreme ce actorii erau pregătiţi pentru impresia artistică. Instrumentul a fost Televiziunea Română, care a difuzat imagini bine ticluite ce trebuiau să demonstreze că poporul revoltat pe bune şi-a identificat instantaneu liderii. Pentru veridicitate, au fost plasaţi în tablou şi o duzină de necomunişti ori anticomunişti. Spre cinstea lor, singurele care au descifrat făcătura şi efectele ei au fost două doamne: Doina Cornea şi Ana Blandiana. Berbanţii, gen Ion Caramitru ori Mircea Dinescu s-au retras mai târziu, ofuscaţi, dar nu înainte de a se căpătui.

Din seara zilei de 22 decembrie 1989 revoluţia a fost definitiv căpuşată şi deturnată către o reformă călduţă şi atent ghidată de către oamenii Moscovei, între care unii agenţi dovediţi KGB ori GRU. În conformitate cu patentul originar trebuia să fie o perestroică făcută de comunişti pentru comunişti. Şi astfel, ceea ce trebuia să fie o mişcare izbăvitoare s-a metamorfozat în opusul ei, adică o reformă de faţadă, menită să pregătească preluarea totală a pârghiilor de putere şi averii ţării de către membrii nomenclaturii de partid şi ai Securităţii. În tot acest timp, poporul viu s-a ocupat cu mitingurile şi demascarea lucrăturii lui Iliescu. Dar el nu a mai contat în economia revoluţiei, întrucât Iliescu şi confraţii erau mult prea bine plasaţi în tabloul vândut ochilor avizi de imagini, dar goi de discernământ ai majorităţii românilor. În plus, pentru securizarea personajelor din tablou vegheau câteva zeci de mii de agenţi sovietici, plasaţi pe întreg teritoriul ţării, la fel ca în 1944 şi în anii ce au urmat. Pentru securizarea istoriografică a copilului de pripas numit Revoluţie, Ion Iliescu şi complicii au inventat făcătura numită pompos Institutul Revoluţiei Române, unde activează o mână de istorici de curte, adică legatarii testamentari ai fostului Institut de Studii Istorice de pe lângă CC al PCR. Reţetă clasică şi între timp deconspirată: unde e vorba de contrafacere istorică e musai ca ea să fie consacrată şi de un pluton de istorici de mucava. Se ştie doar că istoria se pretează cel mai bine acestei operaţiuni, dintr-un motiv fatal: ireversibilitatea timpului.

Anii au trecut iar pentru mulţi naivi tabloul istoric cu Ion Iliescu apoteotic pare adevărat. Între timp însă, pentru tot mai mulţi conaţionali, falsul a devenit certitudine. Istoricii care-şi merită numele au reuşit să descopere multe dintre secretele bine păzite ale operaţiunii. Iar urmaşii victimelor din decembrie 1989 şi-au căutat dreptatea, la fel ca întotdeauna atunci când lucrurile se împotmolesc la noi, în afară, adică la CEDO. Doar astfel s-a reuşit redeschiderea dosarului revoluţiei, înmormântat de către oamenii lui Iliescu sub un fals pretext istoric. Citez din înţelepciunea bătrânului bolşevic: “Să lăsăm revoluţia pe seama istoricilor, iar noi să ne dedicăm altor lucruri mult mai presante”. Retorică tipic stalinistă: revoluţia e un fel de omletă pe care nu o poţi realiza dacă nu spargi ouăle. Tradus pe înţelesul tuturor, la revoluţie, ca la orice revoluţie mai mor şi oameni… Teoreticianul şi beneficiarul revoluţiei bolşevice s-au întâlnit în chip deloc întâmplător în persoana lui Ion Iliescu. Dar crimele rămân crime, indiferent că se petrec în timpul revoluţiei sau al … reformelor. Asta nu poate înţelege niciodată un bolşevic. La fel ca şi alţi predecesori, Iliescu va duce secretele în mormânt.

Dar de ce îl evoc pe Iliescu, cel de care Dragnea vrea să se debaraseze? Pentru că el este părintele fondator şi ideologul genuin al PSD. La oricâte tertipuri ar decurge pesediştii de azi şi de mâine, ei nu-l pot scoate din tabloul istoric pe Ion Iliescu. Aşadar, ei rămân condamnaţi să aibă dulapul doldora de schelete. Ion Iliescu şi complicii vor trebui însă să dea seama pentru cei 1.400 de morţi dintre ziua de 22 decembrie, ora 17, atunci când Iliescu era înscăunat şi 25 decembrie 1989, când Ceauşescu a fost executat. Bătrânul bolşevic nu mai poate manipula instituţiile de astăzi. Nici măcar PSD, oricât ar încerca. Abia pentru nedevoalarea adevărului şi nesancţionarea autorilor crimelor din decembrie 1989 România ar putea fi condamnată la CEDO şi ar suporta oprobriul. Pe lângă aceste sancţiuni, tertipurile de dată recentă ale lui Dragnea, cu privire la presupusele amenzi pe care le-am putea primi pentru starea penitenciarelor, de care, vezi Doamne!, i se rupe inima, sunt simple copilării.

Mihai Dorin este istoric şi publicist