Rectorii din Iaşi se raliază împotriva buticurilor ce dau titluri de licenţă în şapte zile

marți, 05 iulie 2016, 01:56
2 MIN
 Rectorii din Iaşi se raliază împotriva buticurilor ce dau titluri de licenţă în şapte zile

O poziţie tranşantă în acest sens a fost luată la ultimul Consiliu Naţional al Rectorilor.

Consiliul Naţional al Rectorilor a luat una dintre cele mai dure poziţii de până acum cu privire la educaţie şi formarea în învăţământul superior, după ce pe listele Ministerului Muncii, rectorii au descoperit că o serie de ONG-uri figurau ca fiind formatori cu competenţe de a oferi şi titluri de licenţă după programe de şapte săptămâni. Astfel, într-un comunicat de presă remis săptămâna aceasta, CNR a criticat această carenţă legislativă, cerând soluţionare de urgenţă a ei.

„CNR consideră că este de netolerat ca o calificare de nivel universitar 6 – licenţă, cum ar fi, spre exemplu, marketing manager, să poată fi obţinută în decurs de câteva zile/săptămâni, şapte zile pentru exemplul menţionat, fără nicio limitare în ceea ce priveşte specializarea de licenţă pe care cursantul ar trebui să o fi absolvit anterior, după plata unei sume câteodată derizorii – 195 de lei, către un furnizor de educaţie care nu s-a supus niciodată unei evaluări a calităţii sau a unui proces de acreditare“, se precizează în documentul citat.

Prof.dr. Dan Caşcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“, spune că măsura a fost descoperită după ce rectorii, inclusiv cei din Iaşi, au participat la o şedinţă săptămâna trecută, iar rectorul Mihnea Costoiu, fost ministru al Educaţiei, a primit un mesaj de la Ministerul Muncii cu privire la un posibil proiect. Pe lista respectivă figurau o serie de furnizori de formare, care puteau să ofere competenţe similare cu cele ale universităţilor, la nivel de licenţă.

„Erau o listă întreagă de competenţe şi în dreptul lor erau şi cei care furnizează astfel de servicii. Figurau şi universităţile acreditate, dar şi furnizor din categoria «ong-urilor şi srl-urilor», nu se preciza că oferea competenţe la nivel de cursuri de perfecţionare sau suplimentar celor de nivelul şase, licenţă, ci chiar de acel nivel, lucru care este teribil de periculos. Iar la acest comunicat rezonăm şi noi, cât şi tot mediul academic“, a declarat prof.dr. Dan Caşcaval. 

 

Comentarii