Caută 
1 MIN
Discuţiile pe această temă, netransparente, purtate sub imperiul urgenţei, comunicate sibilinic, dau impresia că o mână de oameni pun la cale o “lovitură”, nu o reformă a administraţiei naţionale şi locale.
USL pregăteşte descentralizarea serviciilor şi a atribuţiilor care dau în prezent cea mai mare consistenţă Guvernului. Principalele activităţi ale ministrului Sănătăţii, ale celor de la Agricultură, Mediu, Cultură, ba chiar, după cum se vehiculează, şi Interne sau Muncă şi Protecţie Socială vor fi împărţite între primari şi şefi de consilii judeţene. Nu avem încă un proiect de lege în acest sens, doar declaraţii de presă. Tabloul descentralizării pare să înceapă cu linii abrupte şi tonuri confuze. Schimbări radicale sunt prognozate a intra în vigoare până la sfârşitul anului într-un proiect încă neclar. Cea mai mare reformă a administraţiei de după 1989 pare a se derula după reguli seismice: neanunţate, fără timp de gândire, cu consecinţe imprevizibile. Un text foarte bun pe acest subiect scrie Dan Tăpălagă aici.
Ce ar însemna totuşi descentralizarea, în linii mari, aplicată, de exemplu, judeţului nostru? S-a spus deja că actualele direcţii ale ministerelor în teritoriu ar urma să fie împărţite între primari şi preşedinţi de consilii judeţene. La Iaşi, preşedintele Consiliului Judeţean ar conduce efectiv Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Agricolă, Agenţia de Protecţie a Mediului, Direcţia de Tineret şi Sport, cea pentru cultură, turism, consumatori etc. şi nu ar fi exclus să subordoneze şi Poliţia Judeţeană şi Direcţia de Muncă. “Administraţia Judeţeană se va ocupa în mod direct de instituţiile pe care le preia”, spunea preşedintele CJ Iaşi în urmă cu câteva zile ziarului nostru. Încă nu este clar cum vor fi finanţate, cum vor fi strânşi banii pentru alcătuirea bugetelor, dar este de aşteptat ca în scurt timp să fie stabilite şi aceste “detalii”. Totul trebuie să se desfăşoare repede, pentru ca bugetul naţional pe anul viitor să înglobeze schimbările.
Vom vorbi, după cum se vede, de alt preşedinte de consiliu judeţean, cu puteri mult mai mari decât cele de acum. De altfel, dacă facem o comparaţie între ultimul preşedinte ales indirect, Lucian Flaişer, şi cel actual, Cristian Adomniţei, vedem schimbări de atribuţii uluitoare. Preşedintele va face bugetele, desigur în acord cu majoritatea din consiliu, va numi directorii, va împărţi favorurile, va stabili strategiile de dezvoltare instituţională. Ministerele vor păstra doar rolul de control, în speranţa unei balansări a puterilor descentralizate. Ce poate rezulta de aici?
Mai întâi, funcţia de preşedinte de consiliu judeţean va fi foarte tentantă, iar energiile şi metodele pentru a o ocupa se vor înmulţi. Observăm că, spre deosebire de funcţia de primar, cea de preşedinte de consiliu judeţean datorează mult unor intermediari preţioşi, primarii de comune şi oraşe. Nu întâmplător actualul preşedinte face multe şedinţe de plen “în teritoriu”. Este foarte greu pentru un candidat să se facă cunoscut în mediul rural fără suportul primarilor. Este firesc ca rolul acestora în economia electorală să crească, polarizarea lor devenind “organică”. Logica electorală a locului spune că, pe cale de consecinţă, bugetele vor avea grijă de o asemenea polarizare, favorurile riscând să devină politică instituţională.
Atomizarea administraţiei, atât la nivel naţional, cât şi local, pare a fi, în teorie, un lucru benefic. Aceasta este coborâtă la nivelul cel mai apropiat electoratului. Dar realitatea este de multe ori alta. Legea electorală pe circumscripţii a creat baroni locali care numai interesele comunităţii nu le deservesc. La fel, în mic, avem primari aleşi, chiar cu multe mandate, care au o agendă mult diferită decât cea a localităţilor pe care le conduc. Negocierile cu ei vor fi foarte dure şi vor vicia pe ansamblu politica la nivel judeţean. Să dăm un exemplu. Ponta trebuie să ţină cont de interesele lui Mazăre sau Oprişan, de exemplu. Suportul lor îl răsplăteşte cu favoruri care ţin de numiri de oameni în ministere sau alocări preferenţiale de fonduri, în special de investiţii, care merg spre firme prietene. Acestea afectează calitatea administraţiei guvernamentale, din cauza competenţei scăzute a oamenilor propuşi, şi satisfac doar într-o mică măsură, prin investiţii de multe ori neprioritare, comunităţile locale. Situaţia se poate regăsi şi la nivel judeţean.
Nu sunt prevăzute mecanisme reale şi eficiente de control şi de contrabalansare a puterii locale. Trecerea poliţiei în subordine locală ar fi o greşeală, dacă nu ar fi şi o poliţie statală, care să nu depindă de bugetele locale. Aţi văzut vreun poliţist din mediul rural care să facă dosar primarului? Sau vreo poliţie locală care să amendeze edilul oraşului? Nu, pentru că primarul plăteşte salariile, lemnele de foc etc. De aceea, controlul poliţienesc şi judiciar trebuie scos de sub autoritatea locală.
Rolul parlamentarilor, care în momentul de faţă se calcă pe bătături prin circumscripţii, va fi mult diminuat. La începutul mandatului său, Cristian Adomniţei a chemat la Consiliul Judeţean parlamentarii USL şi le-a solicitat să facă lobby pentru Iaşi. În viitor, preşedintele de consiliu judeţean şi primarii marilor oraşe le vor ordona asta. Un parlamentar poate influenţa acum numirile şefilor de deconcentrate. Amintiţi-vă cum se certau senatorii Dumitru Oprea şi Mihaela Popa în privinţa numirilor la direcţiile locale. Pe viitor, pâinea şi cuţitul vor fi la edilul local care conduce instituţiile, adică primar sau preşedinte de consiliu judeţean.
Partea bună a descentralizării judeţene pare a fi deocamdată doar în teorie. Apropierea administraţiei de electorat, crearea unui corp local de specialişti, compromisul politic şi bugetar pe probleme comunitare sunt ţinte care trebuie atinse. Dar la fel s-a spus şi atunci când a fost adoptat votul uninominal pe circumscripţii. Parlamentarii sunt acum mai aproape de electorat, dar îl reprezintă cu adevărat? S-a dovedit a fi votul uninominal mai bun decât cel pe liste de partid? Greu de spus. Mai degrabă nu.
Probabil că lucrurile nu sunt ori albe, ori negre. Nu avem de ales între descentralizare şi centralizare ca singure alternative. Avantajele descentralizării, atât de evidente în alte ţări, pot fi obţinute şi aici. Dar organizarea administrativă, reglajul şi corecţia interinstituţională sunt esenţiale. Nu atât principiile, ci felul în care sunt puse în practică contează. Ori tocmai aici lipseşte priceperea la noi. Sau cel puţin aceasta este impresia lăsată de guvernanţi. Discuţiile pe această temă, netransparente, purtate sub imperiul urgenţei, comunicate sibilinic dau impresia că o mână de oameni pun la cale o “lovitură” nu o reformă a administraţiei naţionale şi locale.
