Ritmurile Europei

Imaginată cu două, respectiv cu mai multe viteze! Va fi fost un ansamblu mecanic din soiul celor având, de la început, dispozitivul numit „cutie de viteze", însă, atunci, oare cum se puteau distribui comenzile asupra părţilor? Ori, va fi fost unul imaginat ca o struţocămilă, de tipurile a) perechi de locomotive plasate pe şine dispuse paralel, având, totuşi, anumite releuri pentru comanda dintre ele (?); b) garnitură de vagoane plasate într-o anumită ordine, permiţând desprinderea unuia/unora şi, apoi, rezolvarea problemei vitezei fiecăruia dintre segmente, în corelaţie cu matca (?). Greu de spus, dar şi de imaginat, poate chiar mai greu decât s-a gândit Sf. Augustin să-şi proclame neştiinţa în ceea ce priveşte definirea timpului (o formulare: „dacă nu mă întrebi, ştiu, dar, dacă mă întrebi, mi-ar fi greu să-ţi explic").

► Dificultatea a fost sesizată şi de alţii, dar numai nemţii o ţineau doar cu „Europa der zwei", sau „der verschiedenen (adică diferite) Geschwindigkeiten"; faţă de „Europe à deux vitesses", francezii preferau, printre altele, formula „Europe à géométrie variable", pentru engleză problema punându-se între „two-speed Europe" şi „variable geometry Europe". Variaţia ar fi de înţeles pentru noi, după un enunţ al înţelepciunii populare: „La mijloc, pară de foc,/ Pe de laturi, cu banaturi" (sg. banat „jale, tristeţe, părere de rău"), ceea ce înseamnă ritm, dar, mai ales, intensitate!

► De rău sau de bine? Oricum, în ceea ce ne priveşte, formula invocând viteza era de bine, ca una eufemistică, de genul pe care l-am numit „eufemism subversiv de legitimare", în speţă unul de „corectitudine politică". O interpretare de susţinut considerând că însuşi neologismul viteză reprezenta un eufemism, dacă îl comparăm cu vechiul românesc iuţeală, prezent până spre mijlocul secolului trecut şi în recomandarea tehnică a performanţei locomotivelor fabricate la „Reşita": „Iuţeala maximă 40 Km./oră" (termen păstrat până când „iuţeala" atinsese chiar 100 km/oră). Or, dacă vom căuta în sfera antonimelor pentru conceptul de «iuţeală», ne ciocnim cu depreciative din familia «încetineală», «lene», «puturoşenie» etc.

► Maşinism. Iată cum definea neologismul în discuţie Lazăr Şăineanu (în 1896): „vitesă, feminin, iuţeala locomotivei: tren cu mare vitesă (= fr. vitesse)". Aşadar, dacă ni se atrăgea atenţia asupra «vitezei», eram deja trataţi optimist, întrucât substantivul respectiv intră într-o sferă de posibilităţi şi promisiuni: dacă unii sunt „în (plină) viteză", adică se mişcă având „viteză mare (sau foarte mare)", atunci te poţi contamina: „dă-i viteză!" înseamnă „porneşte!, mergi repede!, accelerează!". Probabil că UE spera că te/ne poate „băga în viteză", expresia însemnând „a scoate pe cineva din lenea obişnuită, a-l sili să lucreze repede, să se pună pe treabă", după cum aflăm din orice dicţionar.

► Eram pregătiţi? Lingvistic, da! Căci discursul public actual se resimte de ceea ce am mai numit „răsucirea metaforei". Secolele naturalului şi umanismului cultural proclamau, indirect, prioritatea vieţii şi a vieţuitoarelor, de la „piciorul mesei", „ochiul ferestrei", „gura sobei", până la „osatura navei", „capilaritatea solului", „nervozitatea expunerii" etc. După cum ne-a convins Umberto Eco, omul modern este sensibil la „frumuseţea maşinăriilor" (Istoria frumuseţii). Să ne verificăm deprinderi şi atracţii expresive: mâncând, „ne facem plinul", odihnindu-ne, „ne încărcăm bateriile", iar, mai pe nou, „ne resetăm" şi, de aceeaşi inspiraţie, cineva se poate „reformata" ori „reinventa". Decuplarea şi recuplarea (de te-ai crede în secţia de triaj a unei gări) par să acopere nu doar cerinţe ale nivelului intelectual al discursului, ci şi pe cele ale sensibilităţii: „De ce s-au decuplat investitorii de la veştile bune?", se întreabă finanţiştii (/zf.ro/);„Contrapunctul, revenirea periodică la nivelul cotidianului, recuplarea la real sunt strategii inconştiente" (/books.google.ro/).

► Strunguri & avioane. La fel se prezintă lucrurile şi în ceea ce priveşte calibrarea şi decalibrarea, termeni prin care s-ar părea că atingem taine ale strungăriei, deşi utilizatorii sunt gânditori şi artişti: „Revenirea la un «eu» calibrat şi echilibrat" (/andreeaburlacu.ro/); „O să am ac de cojocul tău. Unul al naibii de bine ascuţit şi bine calibrat" (/books.google.ro/). Ce să mai zicem de traduceri după texte de catehizare: „Pe scurt, dreptul pretins de diavol – a aterizat peste noi, luând astfel loc în casa noastră" (/worldchallenge.org/). Atâtea forjări pur mecanice, după ce însuşi adverbul maşinal conta, cândva, ca depreciere, excluzând din comportament gândirea, judecata!

► Nişa de informare deschisă de „Ziarul de Iaşi" prin analize de genul celei prezentate săptămâna trecută de europarlamentarul Sorin Moisă cu privire la dinamica Europei provoacă şi conştientizări lingvistice cum sunt cele de mai sus, ca preocupare pentru ceea ce unii numesc „administrarea logosului". 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi