Românii respectă legile fizicii

luni, 10 iulie 2017, 13:00
3 MIN

* Iulie este "Luna lui Cuptor"; alte luni se numesc mai urât (septembrie e "Răpciune") sau au nume mai promiţătoare ("Luna Cadourilor"). În decembrie vine Moş Crăciun şi oamenii îşi fac cadouri; în iulie vine Sfântul Ilie, dar oamenii nu-şi fac cuptoare. Acum e perioada de vârf a verii (deja s-a dus jumătate de sezon estival, iar peste o lună şi ceva vine toamna), marcată, repetăm, de diverse fenomene meteorologice şi fizice:

* Se cunoaşte legătura dintre variaţia temperaturii şi cea a volumului; aşa s-ar explica, zic specialiştii, creşterea monedei euro şi a dolarului. Făcând în ciudă legilor fizicii, leul s-a contractat ca în plină iarnă. Alţi specialişti spun că ar fi un efect indirect al dilatării unor salarii şi a punctului de pensie; prin toamnă, pe răcoare, în ciuda legilor fizice, au să se dilate preţurile, iar din salariile şi pensiile mărite va rămâne cosinus de alfa.

* S-a dilatat şi coşul zilnic al românului (mai bine zis, căruciorul, că un coş n-ar face faţă), după cum am văzut în supermarket, la mai mulţi clienţi: când era mai frig nu încăpeau în el trei saci cu cărbuni pentru grătar, patru baxuri de peturi de bere la doi litri, zece caserole de mici, cinci kilograme de ceafă, patru de ciocănele, zece metri de cârnaţi, pâini şi muştar. Tot de la căldură se dilataseră şi micii / cârnaţii, fiind cam umflaţi, dar se ştie că mucegaiul face bine la sănătate.

* Mirel Supapă a revenit acasă din Spania, unde a muncit un an, şi a găsit-o pe soţia Tatiana cu burta foarte umflată, aproape la gură. Folosind formulele dintr-un manual de fizică pentru liceu, doamna i-a explicat soţului că e foarte cald afară, motiv pentru care burta i s-a dilatat în volum. Se pare că bărbatul Mirel, care n-a fost prea bun la fizică în şcoală, n-a înţeles mare lucru din formule sau n-a vrut să înţeleagă; acum Tatiana explică tuturor celor care o întreabă că tot de la căldură i s-au dilatat ochii şi de-aia sunt aşa de umflaţi şi de vineţi.

* Căldura verii a afectat şi asfaltul de pe nenumărate străzi ale patriei. Nu l-a dilatat, ci l-a topit, fiind vorba în mai toate cazurile despre un asfalt prost, turnat în campania electorală doar aşa, de ochii electoratului. De exemplu, la Consumatori, asfaltul de pe strada principală s-a înmuiat, iar localnicii care se îndreptau spre bufetul comunal au rămas acolo cu tălpile lipite, fără a mai putea face măcar un pas. Frustrarea lor e cu atât mai mare cu cât pot vedea, la nici zece metri, cum se distrează vecinii lor care au ajuns la bufet mai devreme, dimineaţa, pe răcoare.

 

Comentarii