S-a încheiat a doua sesiune de Bacalaureat. Rezultatele finale vor fi afişate pe 6 septembrie

vineri, 25 august 2017, 01:49
2 MIN
 S-a încheiat a doua sesiune de Bacalaureat. Rezultatele finale vor fi afişate pe 6 septembrie

Absolvenţii de liceu au susţinut ieri ultima probă scrisă din cadrul bacalaureatului, sesiunea de toamnă. Dintre cei 845 de elevi înscrişi, 222 de candidaţi, adică mai bine de un sfert, au lipsit. 

Cei 623 de candidaţi care au participat ieri la cea de-a treia probă scrisă, au ales dintre 14 materii. Astfel, cei mai mulţi dintre candi­daţi, 195, au ales să susţină examenul la Geografie, pe locul al doilea în topul preferinţelor fiind Biologia vegetală şi animală, unde au susţinut examenul 169 de elevi. Un număr mare de candidaţi au ales să susţină examenul la Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană, unde au fost prezenţi 111 candidaţi. De asemenea, elevii au mai ales să suţină exameul la Chimie organică, Chimie anorganică, Fizică, Informa­tică, Logică, argumentare şi comunicare, Psihologie sau Sociologie. Nici în cazul ultimei probe niciunul dintre candidaţi nu a fost eliminat din examen şi nu au existat tentative de fraudare. Absolvenţii de liceu înscrişi la bacalaureatul de toamnă mai au de susţinut probele de competenţe, care încep de astăzi.

Astfel, pe 25 şi 25 şi 28 august este programată Evaluarea competenţelor ling­vistice de comunicare în limba română, iar pentru data de 28 august este stabilită desfăşurarea Evaluării competenţelor lingvistice de comunicare în limba maternă. În zielele de 29 şi 30 august elevii urmează să susţină Evaluarea competenţelor digitale, iar pe 30 şi 31 august se va desfăşura Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de comunicare internaţională. Elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă urmează să afle rezultatele pe data de 1 septembrie, acestea urmând să fie afişate până la ora 16.00, elevii şi părinţii acestora având posibilitatea să depună contestaţii în aceeaşi zi, până la ora 20.00. Eventualele contestaţii vor fi rezolvate în perioada 2-5 septembrie, rezultatele finale urmând să fie afişate pe 6 septembrie. 

Comentarii