Ciocnire între Consiliul Judeţean şi Prefectură pe ruta Iaşi-Ungheni

Scandal mare pe un traseu de transport din judeţ. A fost chemată Poliţia

sâmbătă, 04 ianuarie 2014, 02:50
4 MIN
 Scandal mare pe un traseu de transport din judeţ. A fost chemată Poliţia

Administratorii a două firme susţin că au voie să ducă oameni pe ruta Iaşi-Bosia-Ungheni. Unul spune că a câştigat licitaţia şi are la mână hotărârea Consiliului Judeţean, celălalt că licitaţia a fost atacată de Prefectură. A fost chemată Poliţia şi s-a făcut plângere la Parchet.

Licitaţiile pentru noul program de transport din judeţ scot la iveală interese nebănuite în rândul transportatorilor. Două firme care operează în judeţ au ajuns să cheme Poliţia şi să facă plângere la Parchet pentru a putea circula pe un traseu de doar 23 de kilometri între Iaşi, Bosia şi Ungheni. Ambele societăţi circulă pe acelaşi traseu începând cu 1 ianuarie şi se acuză reciproc că nu au dreptul să îi transporte pe oameni.

Conflictul a început odată cu licitaţia prin care s-au atribuit traseele din cadrul noului program de transport ianuarie 2014-iunie 2019. Vechiul transportator de pe ruta Iaşi-Bosia-Ungheni a pierdut traseul în faţa societăţii Trans Polosam, iar acuzaţiile au şi început să apară. Administratorul firmei Transworld a acuzat că licitaţia a fost modificată în mers. Acesta şi-ar fi depus oferta pe traseul vizat însă organizatorii licitaţiei au amânat perioada de depunere a ofertelor cu două săptămâni fără să-l anunţe. Transportatorul care a operat în ultimii opt ani pe Bosia-Ungheni nu s-a prezentat astfel la procedura finală, astfel că traseul a fost atribuit firmei Trans Polosam. Aceasta şi-a scos microbuzele la stradă începând cu 1 ianuarie, atunci când a început şi circul. Noul transportator a chemat Poliţia în prima zi a anului deoarece în staţia de îmbarcare erau şi maşinile celeilalte firme care îşi desfăşura în continuare activitatea. „Acum circulă şi el, şi eu. Am sunat pe 1 ianuarie la 112 şi am chemat poliţia. A venit în staţia de plecare de la Kaufland Nicolina, a verificat actele şi a plecat. Este faptă penală ce face el şi vrem să-l dăm la Parchet. A circulat toate aceste zile fără licenţe de traseu şi aceasta constituie faptă penală“, susţine Elena Ceobanu, administratorul firmei Trans Polosam. Aceasta a declarat pentru „Ziarul de Iaşi“ că celălalt transportator îi îndeamnă pe oameni să circule cu maşinile cu care au mers în ultimii opt ani şi că noii şoferi de pe traseu ar fi piraţi. Războiul transportatorilor a ajuns şi pe masa procurorilor. Firma Trans Polosam a depus în cursul zilei de ieri o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, precum şi la alte insituţii avizate prin care reclamă situaţia din judeţ. Această acuză că Transworld efectuează fără drept curse regulate de trasnport persoane cu maşinile firmei sale pe traseul Iaşi-Bosia-Ungheni şi retur fără a deţine licenţe de traseu valabile. „Vă solicit să dispuneţi de urgenţă efectuarea verificărilor care se impun, aplicarea măsurilor penale şi administrative corespunzătoare şi tragerea la răspundere penală şi/sau contravenţională a persoanelor fizice şi juridice care se fac vinovate de nerespectarea legii“, apare în plângerea depusă la Parchet de Elena Ceobanu.

„Am atacat în contencios-administrativ punctul din hotărârea CJ“

Conflictul dintre cei doi transportatori se va muta şi în instanţă. Prefectul Romeo Olteanu a atacat în contencios-administrativ articolul din hotărârea de Consiliul Judeţean prin care s-a aprobat noul program de transport şi care viza atribuirea traseului Bosia-Ungheni către Trans Polosam. Decizia a fost luată în şedinţa ordinară de CJ de pe 20 decembrie, unde a fost prezent şi patronul de la Transworld. Acesta a declarat atunci că regulile jocului au fost schimbate în mers şi că a contestatat licitaţia. „Totalmente nelegal, aceştia au modificat perioada de depunere a solicitărilor în format electronic pentru perioada 2 decembrie -7 decembrie şi m-au exclus abuziv de la licitaţie, eu fiind un licitator de bună-credinţă. CNMSI trebuia să anunţe ministerul că pe 27 noiembrie fusese depusă o ofertă. Pe cale de consecinţă, oferta noastră trebuia să fie legal valabilă şi pentru şedinţa de atribuire din 18 decembrie sau, fiind o situaţie deosebită, să ne anunţe în mod expres de aceste modificări“, a spus în cadrul şedinţei Cristinel Corozal, patronul de la Transworld. Prefectul a declarat că aleşii judeţeni ar fi trebuit să aştepte soluţionarea contestaţiei şi apoi să aprobe programul de transport. „Am atacat în contencios-administrativ punctul din hotărârea CJ pentru că firma a făcut contestaţie, iar CJ trebuia să aştepte soluţionarea contestaţiei şi apoi să emită hotărârea CJ. Bucureştiul nu a ţinut cont de documentaţia firmei respective care şi-a depus tot dosarul la timp şi am înţeles că licitaţia s-a amânat fără să fie anunţată. Până la definitivarea situaţiei operează cel care a activat până la schimbarea licenţei“, a conchis prefectul Romeo Olteanu. Conducerea firmei Trans Polosam susţine că va lupta în continuare pentru a intra cu drepturi depline pe traseul câştigat. În plus, administratorul va chema din nou Poliţia pentru a-l împiedica pe vechiul transportator să circule până la Ungheni.

Comentarii