N

Se pregătesc sancţiuni la Spitalul de Copii, în scandalul cărnii de cal vândută în parcare

N

vineri, 18 aprilie 2014, 01:50
1 MIN
 Se pregătesc sancţiuni la Spitalul de Copii, în scandalul cărnii de cal vândută în parcare

\N

Cei vizaţi vor fi angajaţii responsabili de accesul vânzătoarei ambulante în unitate

Ancheta internă declanşată la Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi, după ce mai multe cadre medicale au cumpărat carne de cal de un vânzător ambulant, se va finaliza în zilele care urmează. „Ancheta este în desfăşurare, dar în cursul săptămânii viitoare vom putea şti exact cum a ajuns carnea de cal în spital şi cine este responsabil pentru asta. Cei implicaţi vor fi cu siguranţă sancţionaţi“, a precizat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie. Mai multe cadre medicale, medici şi asistente, au cumpărut de la o femeie carne de cal, crezând că este muşchi de vită. Oamenii nu au observat diferenţa decât atunci când au gătit carnea, iar unii au aflat ce au cumpărat şi au mâncat de la colegii lor, a doua zi. Tot a doua zi, cumpărătorii au făcut sesizare la poliţie, iar oamenii legii au deschis dosar penal pentru înşelăciune. Vânzătoarea ambulantă, care a spus că este din Podu Iloaiei, nu a fost însă deocamdată identificată.

Comentarii