Sediul de campanie al lui Le Pen a fost vizat de o tentativă de incendiere

joi, 13 aprilie 2017, 09:29
1 MIN
 Sediul de campanie al lui Le Pen a fost vizat de o tentativă de incendiere

Sediul de campanie al candidatei Frontului Naţional la preşedinţia Franţei, Marine Le Pen, a fost vizat în noaptea de miercuri spre joi de o tentativă de incendiere, relatează Le Parisien.

Pompierii au intervenit în jurul orei locale 2.40 (3.40 ora României), la o agenţie de asigurări aflată la parterul unei clădiri de pe strada Faubourg Saint-Honoré, din centrul Parisului, în apropiere de Elysee, pentru un incendiu “controlat rapid”, care a avariat “o uşă şi un preş de intrare”, a declarat un purtător de cuvânt al Pompierilor.

La etajul clădirii se află cartierul general de campanie al lui Le Pen. Originea incendiului nu a fost “naturală, probabil (a fost – n.r.) de origine criminală”, a precizat o sursă din poliţie, precizând că în apropiere era un graffitti cu mesajul “FN vs. KLM”.

O grupare care îşi spune “Combaterea xenofobiei” a contactat AFP pentru a revendica atacul, pe care l-ar fi lansat folosind “cocteiluri Molotov”, în memoria unui bărbat numit Loic, “bătut de militanţi FN în urmă cu 10 ani”. Cel care a sunat a declarat că a lansat o acţiune similară la sediul cotidianului de extremă-dreapta Present. „(Astfel de atacuri – n.r.) vor continua în fiecare zi până la alegeri”, a adăugat cel care a sunat, fără a-şi spune numele. 

Comentarii