Caută 
4 MIN
Germania – Italia 1-1 (1-1; 1-1; 0-0), la Bordeaux , 6-5 la loviturilor de departajare. Bătrânul portar Pierluigi Buffon a izbucnit în lacrimi la sfârşitul meciului
Germania: 1. Neuer – 4. Höwedes, 17. Boateng, 5. Hummels – 6. Khedira (’15 – 7. Schweinsteiger), 18. Kroos – 21. Kimmich, 13. Müller, 8. Özil, 3. Hector – 23 Gomez (’72 – 11. Draxler). Antrenor: Joachim Löw.
Italia: 1. Buffon – 15. Barzagli, 19. Bonucci, 3. Chiellini (‘120^1 – 7. Zaza) – 8. Florenzi (’86 – 4. Darmian), 14. Sturaro, 18. Parolo, 23. Giaccherini, 2. De Sciglio – 9. Pelle, 17. Eder (‘107 – 20. Insigne). Antrenor: Antoine Conte.
Cartonaşe galbene: Hummels (’90), Schweinsteiger (‘112) – Sturaro (’56), De Sciglio (’57), Parolo (’59), Pelle (‘90^1), Giaccherini (‘103).
Arbitru: Viktor Kassai (Ungaria).
1-0, min. 65: Özil, de la 8 metri, după o pasă de pe dreapta a lui Hector;
1-1, min. 78: Bonucci, dintr-un penalty acordat în urma unui henţ stupid, comis în careu de Boateng.
La 38 de ani, Buffon dădea impresia că a trecut prin toate în viaţa lui. Totuşi, ochii azuri ai căpitanului azzurrilor sunt inundaţi, lacrimile curg… Dacă ar fi să ajungă într-o pădure pustie, plină de fiare sălbatice, probabil că lui Bonucci nu i s-ar clinti vreun muşchi pe faţă. Totuşi, faţa de gladiator a stoperul juventin e brăzdată, lacrimile curg…Câtă emoţie poate genera fotbalul!
“Finala din sferturi” nu a fost pentru cei care agrează definiţia mot-a -mot a fotbalului -spectacol. A fost pentru cei care înţeleg că sportul numit “rege” a ajuns la nivelul la care ştiinţa, inteligenţa şi strategia îi dau conturul, astfel că jocul de fotbal nu mai e un simplu joc, ci un soi de artă modernă, care atrage miliarde de fani şi, implicit, de euro.
Prima repriză nu a avut nicio ocazie importantă, nemţii fiind cu posesia (53%), iar italienii cu un uşor avantaj la celelalte cifre: 5-4 la şuturi, 1-1 cadrate, 3-2 la cornere. S-a ajuns la cifrele amintite pentru că Löw a demonstrat că-i respectă pe italieni, alegând să copieze sistemul cu trei stoperi pe care a mers Conte încă din start, siguranţa defensivă fiind, astfel, principala preocupare a ambelor echipe; pentru că la italieni nu s-a simţit că în centrul liniei mediane nu a jucat nici Pirlo, lăsat acasă, nici De Rossi ori T. Motta, indisponibili; pentru că presingurile făcute de ambele tabere au fost extrem de eficiente, pentru că aşezarea în teren şi disciplina tactică au făcut ca spaţiile să fie comprimate până la sufocare, aproape fiecare decizie trebuind a fi luată în fracţiuni de secundă; în fine, pentru alte sute de detalii care compun un meci gen Germania – Italia, a cărui fluenţă poate fi descrisă perfect de două aspecte statistice: 86%-85% pase precise şi 6-3 la faulturi comise (nu-i nicio o greşeală, italienii au făcut doar trei faulturi într-o repriză!).
Consumul ridicat din primul act s-a simţit după odihnă, când s-a simţit că pe teren nu sunt roboţi, ci oameni. Primele fisuri au apărut în zidul squadrei: Florenzi a deviat din careul mic un şut al lui Müller (’54), Özil a deschis scorul după o fază iniţiată de Gomez, plecat dintr-o poziţie suspectă de ofsaid, iar Buffon a parat din faţa lui Gomez (’68). Apoi, în minutul 78, a cedat blindajul Panzerelor, italienii concretizând finalul mai bun, care a mai cuprins încercările lui Pelle (’74, ’81) şi şutul lui De Sciglio (’89) în plasa laterală.
Prelungirile au păstrat aspectul just al rezultatului de egalitate, Draxler şi Insigne trecând pe lână posibilitatea de a deveni eroi, astfel că semifinalista s-a decis la penaltiuri, unde dramatismul a depăşit des limita de avarie. La seria de cinci, Insigne şi Kroos au transformat, Zaza a trimis peste, Buffon a parat şutul lui Müller, Barzagli a găsit ţinta, Özil a trimis în bară, Pelle – pe lângă poartă, Draxler a egalat, Neuer a apărat şutul lui Bonucci, iar Schweinsteiger a şutat pe lângă. Apoi, Giaccherini, Hummels, Parolo, Kimmich, De Sciglio şi Boateng au transformat, Neuer a respins şutul lui Darmian, iar Hector a consfinţit soarta meciului, generând tabloul amintit în startul cronicii.
Germania trece astfel, la a noua încercare (!), pentru prima dată de Italia la un turneu final şi continuă drumul spre dubla istorică, Mondial – Euro, în timp ce peninsularii, cu unul dintre cele mai modeste loturi din istoria lor (fiţi sinceri, câţi dintre jucătorii de la mijloc în sus ştiţi unde joacă?), s-au întors acasă cu lacrimi în ochi, însă cu fruntea sus, lăsând în urmă regrete şi două partide memorabile, cu Belgia şi Spania.
