Simona Halep, lăudată de Şarapova: „Este o sportivă mare. Are multe calităţi”

vineri, 27 martie 2015, 08:11
2 MIN
 Simona Halep, lăudată de Şarapova: „Este o sportivă mare. Are multe calităţi”

Jucătoarea de tenis Maria Şarapova, locul 2 WTA, a declarat, pentru site-ul oficial al WTA, că Simona Halep este o jucătoare consistentă pe care îi este foarte greu să o învingă, precizând că sportiva pregătită de Victor Ioniţă are o varietate de lovituri.

Jana Novotna declara recent că Simona Halep nu are strâlucire, nu este o jucătoare "wow", motiv pentru care va fi uitată rapid, după ce nu va mai fi în topul WTA. Totuşi, reacţiile jucătoarelor din circuit o contrazic pe fosta campioană de la Wimbledon

"Acesta nu este primul sezon în care ea joacă la cel mai înalt nivel. A terminat anul trecut pe locul trei. Este foarte consistentă şi o jucătoare pe care mi-e foarte greu să o bat, la fel ca şi multe alte jucătoare. Am avut o mulţime de meciuri dificile împotriva ei. Cred că toate meciurile jucate cu ea în ultimul an au fost de trei seturi. Este o jucătoare solidă, care variază loviturile, este o sportivă mare. Ea are o mulţime de calităţi", a spus Şarapova.

Maria Şarapova a câştigat şapte dintre cele mai importante opt turnee din circuitul feminin, Australian Open, Roland Garros, Wimbledon, US Open, Indian Wells, Madrid şi Beijing, singurul care îi lipseşte fiind cel de la Miami, unde a disputat totuşi cinci finale.

La Miami, Şarapova a câştigat 31 dintre cele 37 de meciuri disputate în carieră.

Maria Şarapova şi Simona Halep s-au întâlnit de cinci ori până acum, sportiva rusă câştigând de fiecare dată, ultimele trei întâlniri, disputate în 2014, desfăşurându-se în trei seturi, 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, 6-4, 6-7 (5), 6-4, în finala de la Roland Garros şi 3-6, 6-4, 6-4 în sferturile de finală de la Cincinnati.

Comentarii