De Business

Punem punctul pe știi

Cum poti să te alegi cu o leafă frumoasă dacă ai legături politice

Şmecherii de la Poştă au salarii de boieri

luni, 22 aprilie 2013, 01:50
5 MIN
 Şmecherii de la Poştă au salarii de boieri

In timp ce normele salariaţilor simpli sunt tăiate, directorii rămân cu salariile întregi. Unul dintre beneficiari este şi Radu Ursanu, fost director al Regionalei de Poştă Iaşi, actual inspector în cadrul companiei Poşta Română.

Angajaţii Companiei de Poştă Iaşi trec prin momente tot mai dificile după ce la nivel central s-a luat decizia de a reduce la jumătate norma de muncă. Cu toate acestea, măsura nu îi vizează decât pe “cei mici”, care oricum aveau nişte salarii foarte mici, în timp ce leafa “creierelor” din companie este intangibilă. Luna trecută, “Ziarul de Iaşi” a prezentat cazul lui Radu Ursanu, fost director al Regionalei de Poştă Iaşi, care, după restructurare, a beneficiat de o sinecură politică, în condiţiile în care CNPR tocmai încheiase un program de disponibilizări. Deşi a infirmat vreo legătură cu mediul politic în obţinerea acestui post, Ursanu beneficiază ca inspector al companiei de un salariu mai mare cu decât suma pe care o ridica lunar ca şef al Regionalei.

 
De unde se taie
 
Săptămâna care tocmai s-a încheiat a adus noi veşti proaste pentru salariaţii Oficiului Judeţean de Poştă (OJP) Iaşi. După ce în urmă cu două săptămâni angajaţii Poştei din mediul rural au fost anunţaţi că li se vor reduce la jumătate norma de lucru, săptămâna trecută a venit rândul salariaţilor din mediul urban. Sindicatul lucrătorilor din Poştă acuză că măsurile luate la nivel central sunt abuzuri împotriva contractului indvidual de muncă, motivaţiile conducătorilor nefiind realiste. În fapt, conducerea CNPR pune nevoia aplicării acestei măsuri pe seama scăderii volumului de prestaţii poştale, care ar duce la reducerea necesarului forţei de muncă. Un angajat al unui oficiu din municipiu ne-a spus, sub protecţia anonimatului, că au fost transmise din partea conducerii directive foarte clare şi de necontestat în privinţa relaţiei contractuale viitoare. “Am primit vizita diriginţilor care ne-au spus foarte clar că fie ne dăm demisia, fie acceptăm să semnăm actele adiţionale pentru reducerea normei de lucru. Mai mult, angajaţilor care aveau vechimea necesară li s-a spus să iasă la pensie”, ne-a transmis salariatul. Liderul de sindicat al Poştei pune aplicarea acestei măsuri pe seama incompetenţei liderilor de la vârful Companiei, menţionând că peste 100 de angajaţi din judeţ vor fi afectaţi de această decizie. “Am primit semnale de la salariaţii din mediul rural că au primit acte adiţionale prin care se solicită reducerea normei de muncă la jumătate. Acum am înţeles că şi salariaţii din mediul urban au fost înştiinţaţi, măsura urmând să fie aplicată de la 1 mai. Este un abuz asupra salariaţilor. Cei din conducere nu găsesc soluţii de redresare şi caută rezolvare tot la cei care oricum nu beneficiau de salarii mulţumitoare. Vizaţi sunt atât oficianţii de la ghişee, cât şi factorii poştali. La salariile celor aflaţi în frunte nici vorbă de vreo modificare”, a declarat Elena Bârlescu, lider de sindicat al lucrătorilor OJP Iaşi. 
 
Ce spun cifrele
 

Decizia conducerii CNPR se potriveşte mănuşă cu un verset al evanghelistului Matei, potrivit căruia „Celui ce are i se va mai da, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua” (MT 25,29). Normarea va fi aplicată doar „celor mici”, care obţin salarii mizere, oficianţii şi poştaşii din mediul rural ajungând să câştige lunar chiar şi 350 sau 450 lei. Cu toate acestea, directorul general Ion Smeeianu va câştiga în continuare între 6.000 şi 11.000 euro/lunar, contabilii – şefi vor avea venituri medii de peste 9.000 lei, iar inspectorii şefi de peste 5.000 lei. Luna trecută, “Ziarul de Iaşi” a prezentat modul în care fostul director de la defuncta Regională de Poştă Iaşi a reuşit să rămână în cadrul Companiei, obţinând chiar şi o leafă mai bună. El a reuşit să rămână în cadrul companiei datorită relaţiei apropiate pe care o are cu parlamentarul PNL Mihaela Popa, susţin surse politice. De altfel, Popa l-a susţinut şi pentru funcţia de director al Regionalei de Poştă Iaşi, când era senator din partea PDL, partid ce se afla atunci la putere. Cât a fost şef al DRP, actualul consilier judeţean PDL Radu Ursanu a ridicat lunar un salariu de 3.750 lei, potrivit declaraţiei de avere. Potrivit unor surse, din funcţia de inspector securitate poştală, Ursanu primeşte lunar “în mână” 5.400 lei, fiind angajat direct de către CNPR. Întrebat despre fişa postului şi activităţile pe care le desfăşoară în schimbul acestui salariu, Ursanu ne-a spus că nu are calitatea necesară să ofere astfel de informaţii. “Informaţiile pe care mi le solicitaţi nu sunt publice. Clar că ştiu ce am semnat în fişa postului, dar nu am calitatea să vă spun. Potrivit unor reglementări din cadrul companiei, angajaţii oficiilor judeţene nu au voie să comunice cu instituţiile mass-media, pentru obţinerea de informaţii existând Biroul de Relaţii Publice din cadrul CNPR. Astea sunt comenzile, aşa acţionăm.”, a declarat Radu Ursanu. Paradoxal, nici şeful acestui birou nu are calitatea de a oferi aceste informaţii. După ce a tergiversat trimiterea unui răspuns oficial din partea companiei cu privire la acest aspect, Dan Dumitrescu ne-a comunicat sec că solicitarea noastră nu corespunde cu atribuţiile sale. „Referitor la solicitarea de informaţii despre conţinutul fişei de post respective, regret să vă comunic faptul că nu sunt în măsură să vă ofer un răspuns”, a spus Dan Dumitrescu, şef Birou Relaţii Publice din cadrul CNPR. Totuşi, potrivit unei declaraţii oferite de Radu Ursanu luna trecută, ca inspector va trebui să vegheze la securitatea oficiilor poştale sau a ghişeelor şi să ţină legătura cu organele de poliţie în ceea ce priveşte planul de pază al unităţilor poştale.

 

Comentarii