Spiritul mioritic şi spiritul academic

Nu trebuie să tragem în Gheorghe Hagi pentru că realizarea sa fotbalistică, FC Viitorul, a eşuat lamentabil la prima aventură europeană în calitate de campioană. Chiar dacă a câştigat titlul astă-vară, era de aşteptat ca Viitorul să nu facă nicio brânză în Europa din moment ce, înainte chiar de a se încheia faza calificărilor, “briliantele” au plecat sau sunt pe picior de plecare. Dacă Hagi şi-ar fi păstrat jucătorii măcar până înainte de faza grupelor, în special Nedelcu, Benzar şi Coman, poate că altfel s-ar fi descurcat. Greşeala autorului este intenţionată: Florinel Coman mai este ÎNC| în curtea lui Hagi. Transferul său la FCSB pare iminent. Florinel al nostru a jucat în meciurile cu Apoel şi Salzburg, dar a jucat cu gândul la soarta minunată care-l aşteaptă, aceea de rezervă pentru Alibec şi Gnohéré. Iar când joci pentru echipa ta cu gândul la alta, eşti ca şi inexistent. Lucru care s-a văzut. Nu întâmplător, cei mai buni oameni ai Viitorului au fost, în ultimul meci, Ţucudean şi Chiţu. Jucători care şi-au cam trăit primul val al carierei şi nu mai aşteaptă altceva decât, eventual, un salariu bun şi un transfer în Golf sau în China. Jucători profesionişti, care, fără iluzii deşarte, îşi fac treaba la echipa la care sunt legitimaţi.

Managerul, descoperitorul de talente şi antrenorul Gică Hagi a făcut, până una-alta, o treabă excelentă la Ovidiu. Alungat din Constanţa de cei care vor doar să învie vremurile de aur ale lui Buduru şi Peniu, Hagi a realizat cel mai bun program de dezvoltare din istoria recentă a fotbalului românesc. Nu a existat aşa ceva, nici la nivel federal, nici la nivel de cluburi. Pe de altă parte, angrenând fonduri personale în acest proiect, Hagi a gândit corect şi latura comercială a activităţii sale. “Caut jucători, îi cresc şi îi vând”. Asta a fost şi este deviza societăţii FC Viitorul. Şi pentru că jucătorii pot fi mai bine vânduţi de pe prima scenă, Hagi a atacat promovarea, iar pentru a rezista acolo a apelat la implanturi de jucători hârşiţi în bune şin rele: Dică, Cernat, în trecutul apropiat, Herea sau Eric acum. S-a zis în paranteză de oarece blaturi în primul an cu finul de la Steaua pentru evitarea retrogradării. Fără îndoială, zvonuri poate credibile, dar nedemonstrate şi, în orice caz, deloc scuzabile cu argumentul menţinerii Societăţii Comerciale Viitorul în prim-plan.

Nu este deloc ieşit din comun, că după trei ani de la înfiinţare, Viitorul a promovat în Liga I. Însă după trei ani de la promovare, a obţinut calificarea pentru Cupele Europene, iar în cel de-al patrulea a cucerit titlul. Fapt aproape imposibil de găsit în tot fotbalul mondial. După cum a spus şi binecunoscutul antrenor Laszlo Bölöni, echipe gen pepinieră mai sunt prin lumea fotbalului, dar ca ele să câştige campionatul nu numai că e greu de imaginat, dar nerecomandabil. Pentru că la astfel de echipe este un “du-te, vino” perpetuu de talente, făcând imposibilă construcţia unui schelet viabil pe o perioadă mai lungă. Gică Hagi a avut meritul imens că a scos la iveală potenţialul imens al fotbalului românesc, a câştigat titluri la toate nivelurile juvenile, a dat loturilor reprezentative jucători de talent. Însă pentru victoria din Liga I 2016/2017 meritul lui Hagi se împarte cu “meritul” celorlalţi conducători din fotbalul românesc, Federaţie, LPF şi (mai ales) cluburi. Cluburi care aduc jucători de valoare îndoielnică din toate colţurile lumii şi ajung să fie depăşite de o echipă de ţânci talentaţi, pe care s-au grefat câţiva jucători în curs de expirare. Nu e deloc o cinste pentru Dinamo, FCSB, CFR şi alţi pretenţioşi.

În ţările avansate există asemenea “academii” private, care furnizează jucători celor care plătesc mai bine, dar nu se iau la trântă cu alde Real, Bayern, Arsenal sau Juventus. Nici n-au cum. Mai mult, marile cluburi au propriile lor “academii” de fotbal, unde cresc şi viitori titulari, şi viitoare monede de schimb. La noi, Gigi Becali şi Meme Stoica fac alergie la echipele de juniori ale clubului, le ţin la subzistenţă că n-au încotro. Iau tot ce pot de la academia “naşului”, fiindcă alţii nu rezistă la preţurile cerute şi  profită de necazurile concurenţei. Au distrus Astra, au zguduit Viitorul, care nu poate fi distrus dată fiind producţia continuă. E de mirare că singurul club constituit pe baze sănătoase  din România a câştigat titlul? Nu e de mirare, însă nu e nici normal! Normal ar fi ca majoritatea cluburilor să aibă “academiile” lor, fiindcă descoperitori de talente mai există în fotbalul românesc, iar cele private să-şi vadă de menirea lor comercială. Însă spiritul mioritic rimează greu cu spiritul academic! Şi Viitorul, îndată ce se va roda valul următor va fi în stare să câştige noi titluri.

Câteva cuvinte şi despre experimentul fotbalistic de la Iaşi, care seamănă, măcar de la distanţă cu cel al lui Hagi. Însă, deocamdată Fotbal Hebdo nu creşte talente, ci le adună de peste tot, le rodează şi le vinde. Nimic rău, dar dacă, aşa cum au promis, diriguitorii de peste Prut vor acorda o atenţie mai mare dezvoltării Centrului de Copii şi Juniori, experimentul ar putea deveni interesant, la fel de interesant ca FC Viitorul!