Străzile Elena Doamna şi Păcurari vor fi asfaltate în această săptămână

miercuri, 26 iunie 2013, 01:50
3 MIN
 Străzile Elena Doamna şi Păcurari vor fi asfaltate în această săptămână

În schimb, după cum merg lucrările în Fundaţie, termenul de finalizare nu va fi respectat.

Municipalitatea va demara în cursul acestei săptămâni noi lucrări de asfaltare. În această seară, utilajele vor ajunge pe strada Elena Doamna, unde vor fi executate lucrări de asfaltare pe tronsonul dintre liniile de tramvai. Constructorii urmează să mai toarne stratul de uzură, lucrare ce va fi realizată într-un weekend cu vreme bună. În schimb, strada Păcurari va fi finalizată zilele următoare. Constructorul va turna stratul de uzură până la sfârşitul săptămânii. În cadrul aceluiaşi proiect, lucrările la pasajul subteran din Fundaţie continuă, dar nu într-un ritm satisfăcător. Reprezentanţii Primăriei au declarat că sunt nemulţumiţi de modul în care evoluează şantierul şi mai ales de forţa de muncă mobilizată. „Nu suntem mulţumiţi. Am vrea să vedem mai multă forţă de muncă, mai mare agitaţia la pasaj, abordarea pe mai multe fronturi. Nu trebuie să vină primarul şi viceprimarul să spună ce trebuie făcut. Mai sunt lucruri de organizat acolo şi de fiecare când mergem, ne cam stricăm ziua. Din prezenţa zilnică, nu sunt oameni mai puţini în Fundaţie, dar nu înseamnă că suntem mulţumiţi. Ne aşteptăm la o abordare mai agresivă“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Lucrările din Fundaţie vor continua pentru a pregăti tronsonul median al pasajului subteran. Constructorii au finalizat hidroizolaţia pe porţiunea betonată şi urmau să toarne ieri stratul de afalt. Municipalitatea are în plan ca circulaţia rutieră să fie deviată, începând de săptămâna viitoare, pe deasupra pasajului din dreptul BCU.

În iulie ar trebui să se termine mai multe lucrări

Şantierul din Nicolina continuă să dea bătăi de cap şoferilor. Constructorii au desfăcut prima porţiune din dreapta pasajului, dinspre Podu Roş până în Nicolina. „În cursul nopţii trecute (luni seara n.r.) am început supralărgirea pasajului pe partea Podu Roş cu circa 1,5-2 metri, o supralărgire necesară pentru a crea o bandă suplimentară de circulaţie la coborârea pasajului dinspre CUG spre Podu Roş„, a mai spus Chirica. Ultimele asfaltări ar trebui finalizate zilele acestea şi pe zona Lascăr Catargi-Vasile Conta. Reprezentaţii Primăriei au anunţat că intenţionează să termine lucrările în prima decadă a lunii iulie. În plus, până la sfârşitul săptămânii se va lucra în zona Spitalului „Sf. Spiridon“. În cadrul aceluiaşi proiect, bulevardul Ştefan cel Mare este aproape finalizat. Şantierul s-a mutat pe ultimele porţiuni, de la Casa Modei până în Piaţa Unirii şi cel de pe strada I.C. Brătianu. Aceste lucrări vor fi terminate până la sfârşitul lunii iulie.

Comentarii