Târg de rechizite şi manuale şcolare la Palas Mall

joi, 28 august 2014, 01:50
1 MIN
 Târg de rechizite şi manuale şcolare la Palas Mall

De ieri, la Palas Mall s-a deschis “Excelsior”, cel mai mare târg de rechizite şi manuale şcolare din regiune. Acesta poate fi vizitat între orele 10-22, până pe data de 5 octombrie. Târgul reuneşte zeci de branduri de papetărie, birotică şi cele mai mari edituri de profil din România.

“Până pe 5 octombrie, copiii de toate vârstele, studenţii, părinţii, profesorii şi nu numai au la dispoziţie o gamă extinsă de articole şcolare, rechizite, manuale, materiale didactice şi cărţi, de o calitate superioară şi la preţuri competitive”, au transmis organizatorii. Pentru ieşenii mai pretenţioşi se pot face la minut caiete persoanlizate cu pozele pe care aceştia le doresc să apară pe copertă. Pe lângă obişnuitele rechizite pentru şcoală, din standurile expuse la târg nu lipsesc atlasele, culegerile şi testele pentru examenele finale, dicţionarele, enciclopediile sau produsele de birotică.

 

 

Comentarii