Titrări

Iar Quintilian, retorician latin din primul secol al erei noastre, a formulat patru reguli (ce au fost numite „Quadripartita Ratio” – QR) după care se produc, intenţionat, schimbările unor enunţuri „canonice”. Acestea sunt detractio (suprimarea), adiectio (adăugarea), immutatio (substituirea) şi transmutatio (per-mutarea termenilor). În continuare, urmărim câteva „solecisme” (după QR) în acţiune, după titluri din numărul curent al revistei de cultură „Timpul”.

* Substituirea, ca atare, dar şi în combinaţii, cea mai lesnicioasă dintre „figurile de construcţie”, se dovedeşte şi cea mai frecventă şi în baza de date invocată: „Ucenicii vrăjitori”, cu înlocuirea, comentată, a formei de plural a substantivului şi adjectivului, faţă de singularul din poemul lui Goethe (Der Zauberlehrling, la care trimite Daniel Ş.), sau „Parcul spânzuraţilor” (Teodora M.), cu evocarea, vrând-nevrând, a lui Rebreanu.

* Adăugarea: „Cu o floare luterană nu se face primăvară” (autorul, Nicu G., citează în text şi forma canonică).

* Cameleonice. Dezvoltând modelul Quintilian, belgienii care, sub pseudonimul „Grupul µ” au publicat o Retorică generală, au surprins folosirea, în acelaşi enunţ, a mai multor figuri din cele patru indicate în QR, pe care le-au numit „cameleonice”. Aşa sunt, de exemplu, „Carol Iancu: în căutarea comunităţii pierdute” (Vasile M.), cu un adiectio onomastic, dar şi cu immutatio evocându-l pe Proust, eventual „Tableta de lut (5)”, titlu pentru care putem avea în vedere celebra sintagmă „tăbliţele de lut de la Tărtăria”, aşadar cu immutatio, însă şi cu detractio (într-o proiecţie pe care Mircea G. a sugerat-o în partea I, din nr. 181).

* Culture loyalty în fond. În pofida tentaţiei de a inova (adesea obsesiv ludic-parodică în presa „umoristică”), şi pentru alte titluri putem avea în vedere manifestarea apartenenţei autorilor şi a „Timpului” la un anumit nivel al culturii şi tradiţiei literare. Am putea cita titluri cum sunt „La celălalt capăt al curcubeului” (Maria B.), pentru care ne putem aminti, instantaneu, ca model primordial, de internaţionalizatul „Lights at the End of the Tunnel”, sau poate celebrul „Voyage au bout de la nuit” al lui Céline, „Fals jurnal de poezie şi fum” (Dorin D.), pentru care, prezenţa adjectivului ne duce cu gândul spre titluri cu adevărat sonore, de la „Falsul tratat de vânătoare” al lui Odobescu, la recentul „Fals tratat de manipulare” al Anei Blandiana şi nu mai puţin la „Fals jurnal/ G. Călinescu” („întocmit şi prefaţat de Eugen Simion”) etc. Se cuvine însă menţionat că folosirea enunţurilor aparţinând „discursului repetat” de şi în expresie românească este un reflex incontestabil şi a ceea ce se înţelege prin „language loyalty”.

* Exigenţe. S-a scris enorm şi esenţial despre importanţa titlului operei literare, ca element de „paratext”, în cadrul unui „contract de comunicare” cu cititorul, idee pusă în valoare de formulări cum sunt „prag de lectură” (Genette), „enunţ cu funcţie aperitivă” (Barthes), „ritual de acces” (Baylon – Mignot) etc. Toate aceste caracterizări privesc direct şi titlul jurnalistic, dar domeniul se confruntă, în mod special, cu problema spaţiului tipografic, iar exigenţele de tehnică se confruntă cu exigenţe de arta exprimării performante.

Scriitorul englez Daniel Defoe a folosit, pentru unul din romanele sale, publicat în 1722, o reţetă de recomandare de-a dreptul gazetărească (D.D. a fost şi un activ şi reputat jurnalist), într-un titlu pe care l-am numit „meniu”: „Întâmplările fericite şi nefericite ale vestitei Moll Flanders, care s-a născut la NEWGATE şi care, de-a lungul unei vieţi de nesfârşite peripeţii, vreme de şaizeci de ani, fără a mai pune la socoteală şi copilăria, a fost doisprezece ani târfă, de cinci ori măritată (din care o dată cu propriul ei frate), doisprezece ani hoaţă, opt ani deportată în Virginia, iar în cele din urmă a ajuns să trăiască în belşug şi cinste şi a murit în pocăinţă. Scrise după propriile ei istorisiri” (traducerea Verei Călin). Se poate uşor observa că titlul cuprinde enunţuri ce ar putea servi ca intertitluri într-un articol de revistă de minimum 2-3 pagini!

* Intenţie şi impresie. Încercând să apreciem arta de a comunica prin titrare laconică în publicaţiile periodice de astăzi, se cuvine, până la urmă, să ne aducem aminte ce spunea Eco (parafrazat): mai întâi, câţi cititori, atâtea texte; apoi, cititorul (enciclopedic!) care îi atribuie unui autor (empiric) mai multe/ alte intenţii decât cele ce i-au trecut lui prin minte ar fi bine (dacă poate!) să-l chestioneze pe acesta asupra multiplelor interpretări permise de textul (titlul) său. 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi