Toţi pentru unu, unu pentru toţi: Deputatul Iacoban sare în apărarea aleşilor penali

joi, 20 august 2015, 01:59
5 MIN
 Toţi pentru unu, unu pentru toţi: Deputatul Iacoban sare în apărarea aleşilor penali

Deputatul ieşean Sorin Iacoban, unul dintre membrii influenţi ai filialei judeţene a PSD Iaşi, este iniţiator al unui proiect de lege controversat care ar putea să salveze carierele politice ale lui Gheorghe Nichita şi Cristian Adomniţei. Alături de alţi 15 deputaţi, Iacoban a propus modificarea legii aleşilor locali, cerând schimbarea unor criterii privind încetarea mandatelor aleşilor condamnaţi. Dacă proiectul de lege, aflat în prezent în dezbatere publică, va fi adoptat, primarii sau şefii de consilii judeţene ce vor primi condamnări cu suspendare vor putea în continuare să îşi exercite funcţiile. Această variantă îi avantajează pe cei doi lideri decăzuţi ai PNL şi PSD, Nichita şi Adomniţei, în cazul amândurora, varianta unei condamnări cu suspendare fiind plauzibilă.

Cu sau fără voia sa, deputatul ieşean Sorin Iacoban, aflat în tabăra anti-Nichita din cadrul PSD Iaşi, s-a transformat într-un avocat de conjunctură al primarului-suspendat al municipiului Iaşi. Deputatul PSD, unul dintre cei mai influenţi din filiala social-democrată, şi-a pus sem­nătura pe un proiect de lege controversat care se doreşte a fi o gură de aer pentru politicienii cu funcţii de conducere în administraţie şi care sunt anchetaţi sau judecaţi.

Proiectul a fost depus recent pe site-ul Camerei Deputaţilor şi prevede modificarea Legii aleşilor locali. Modificările propuse de Sorin Iacoban şi de ceilalţi iniţiatori se referă la situaţiile de încetare a mandatului unui ales local care a fost condamnat cu suspendare. Semnatarii proiectului de lege susţin că ar exista o practică neunitară cu privire la încetarea mandatului aleşilor condamnaţi cu suspendare, modificările propuse stabilind dincolo de orice dubii că orice ales condamnat cu suspendare nu mai poate rămâne fără funcţie decât în situaţia în care a fost condamnat pentru dare sau luare de mită. 

Ce spun iniţiatorii 

Alături de Sorin Iacoban, pe lista iniţiatorilor acestui proiect se mai numără deputaţii PSD Petru Andea, Dorel Covaci, Florin Gheorghe, Ci­prian-Nicolae Nica, Constantin So­rin Stragea, deputaţii PNL Mihăiţă Calimente şi Nicu-Mircea Toader, deputaţii UDMR Istvan Antal, Istval Bonis, Istvan Doloczki Erdei, Ka­roly Kerekes, Iosif Moldovan şi Odon Szabo. Un deputat al PC-PLR, Gustică-Steluţa Cătăniciu, dar şi unul din partea minorităţilor, Nicolae Mircovici, se află, de asemenea, pe lista susţinătorilor acestui proiect de lege controversat.

Concret, iniţiatorii doresc completarea articolelor din Le­gea aleşilor locali în care se preci­zează că mandatul acestora încetează în cazul în care survine „condam­narea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate“.

Parlamentarii susţin că acest articol duce la aplicarea unei „practici neunitare“, în sensul că, până în prezent, ar fi fost încetate şi mandate ale unor aleşi condamnaţi cu suspendare. Pentru a-i scăpa complet pe cei aflaţi în această situaţie, Iacoban şi colegii lor propun introducerea la finalul articolului menţionat sintagma „cu executare“. 

Deputaţii invocă demiterile pentru „găinării“

„Pe legislaţia penală anterioară, condamnarea atrăgea privarea de libertate, ceea ce conducea la impo­si­bilitatea fizică a exercitării mandatului de ales local. Neintegrarea ele­mentelor de noutate privind mo­dalitatea de executare a pedepselor din Legea nr. 286/2009, intrată în vigoare la 1 februarie 2014, în ca­drul prevederilor Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali adoptat în anul 2004 a condus la juris­prudenţa neuniformă a instanţelor în urma pronunţării de condamnări cu suspendare cu privire la primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali sau judeţeni“, se arată în expunerea de motive semnată şi de Sorin Iacoban.

În acelaşi document se mai precizează că „în unele ca­zuri“, indiferent de natura condam­nării, pentru unii aleşi s-au emis ordine de încetare a mandatelor. „Ca efect, chiar şi pentru delicte minore, comise fără intenţie şi fără legătură cu exercitarea atribuţiilor ce le revin, aleşilor locali condamnaţi la executarea pedepsei cu suspendare le-a încetat mandatul“, se mai arată în expunerea de motive. Iacoban şi colegii săi admit că au fost şi situaţii în care aleşi condamnaţi cu suspendare nu au fost demişi, consi­derând că astfel de decizii ar fi „cele echitabile“, întrucât nu aduc „atingere legitimităţii aleşilor locali“. 

Nichita şi Adomniţei, printre cei avantajaţi 

Proiectul de lege se află în dezbatere publică până pe 22 septembrie, urmând a fi votat până maximum pe 22 octombrie. Camera decizională urmează a fi Senatul. 

Experţii în anticorupţie consultaţi de „Ziarul de Iaşi“ cataloghează proiectul de lege ca fiind unul care îi avantajează pe aleşi. Experta anticorupţie Laura Ştefan, de la Expert Forum, premiată recent de Ambasada SUA, a precizat reporterului nostru că această propunere are ca scop protejarea aleşilor care au deja probleme cu legea şi care ar putea fi condamnaţi cu suspendare. „Decizia de a elimina această cauză din posibilele cauze de încetare a mandatului unui ales consfiinţeşte că Parlamentul nu este interesat de eliminarea din sistem a celor cu probleme. Aleşii locali care au probleme cu legea vor putea în continuare (n.r. – dacă proiectul va fi votat) să îşi conducă feudele şi să îşi ajute partidele. Nu e de mirare că acest lucru se întâmplă într-o perioadă preelectorală, pentru că anul viitor e an electoral, iar partidele au nevoie de soldaţi“, ne-a spus Laura Ştefan.

La nivel local, dacă proiectul va deveni realitate, cei mai cunoscuţi beneficiari ai acestuia ar putea fi şefii suspendaţi ai Pri­măriei şi ai Consiliului Judeţean Iaşi. Gheorghe Nichita, paradoxal situat în cadrul partidului într-o tabără adversă cu cea a lui Iacoban, este cercetat în prezent pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la infracţiuni informatice, o posibilă condamnare a sa cu suspendare fiind plauzibilă. În aceeaşi situaţie se află şi Cristian Adomniţei, preşedintele-suspendat al CJ, care este acuzat de favorizarea făptuitorului şi fals, care, chiar dacă va fi găsit vinovat pentru aceste acuzaţii, este greu de crezut că ar putea primi o condamnare cu executare. 

Ce spune Iacoban

Contactat telefonic de „Ziarul de Iaşi“, Sorin Iacoban ne-a precizat ieri că proiectul pe care l-a iniţiat doreşte să clarifice situaţia aleşilor condamnaţi cu suspendare pentru care instanţa nu a dispus aplicarea unei pedepse complementare de interzicere a dreptului de exercitare a funcţiei. „Dacă instanţa nu a hotărât ca celor condamnaţi cu suspendare să li se interzică deptul de a rămâne în funcţie, atunci e normal ca aceştia să îşi poată duce mandatul la bun sfârşit fără ca prefectul să intervină“, a spus Iacoban. Întrebat dacă proiectul i-ar putea ajuta pe Gheorghe Nichita şi pe Cristian Adomniţei, deputatul ieşean a menţionat că „nu s-a gândit la ei atunci când a semnat proiectul“. 

Comentarii