Tragedie in familia lui Pierce Brosnan. Fiica lui a amurit de cancer ovarian

marți, 02 iulie 2013, 08:45
2 MIN
 Tragedie in familia lui Pierce Brosnan. Fiica lui a amurit de cancer ovarian

Actorul irlandez Pierce Brosnan trece prin momente de durere: fiica sa Charlotte, in varsta de 42 de ani a murit dupa o lunga lupta cu cancerul ovarian.

 

Charlotte, 42 de ani si mama a doi copii, s-a stins din viata rapusa de aceeasi boala ca si mama ei, Cassandra Harris, care avea 43 de ani cand a pierdut lupta cu cancerul ovarian, conform Daily Mail.

Actorul Pierce Brosnan (in varsta 60 de ani) se afla in Europa de Est unde filma un nou thriller "November Man" atunci cand a auzit de vestea cumplita.

"Pe 28 iune draga mea fiica, Charlotte Emily, s-a dus catre o viata eterna, rapusa de cancerul ovarian. Era inconjurata de sotul ei Alex, de copiii Isabella si Lucas si de fratii Christopher si Sean" a marturisit acesta intr-un comunicat.

"Charlotte s-a stins cu gratie, demnitate si curaj. Suntem indurerati de moartea frumoasei noastre fete. Ne rugam pentru ea si pentru a gasi un leac acestei boli nemiloase. Multumim celor care ne-au trimis condoleante" a mai anuntat actorul.

Charlotte, fiica actritei Cassandra Harris dintr-un alt mariaj, a fost adoptata de Pierce Brosnan in 1986 alaturi de fratelei ei Christopher atunci cand tatal lor biologic, Dermot Harris a murit. Cassandra Harris a fost casatorita cu Pierce Brosnan intre 1980 si 1991 cand a murit de cancer. Cei doi au impreuna un fiu biologic – Sean Brosnan.

In prezent, Brosnan este casatorit din 2001 cu jurnalista Keely Shaye Smith alaturi de care are doi copii Dylan, de 16 ani si Paris, de 12 ani.

Comentarii