Trei comori

E scrisă cu foc alb, ca cel ţâşnind în chip minunat din ochii unui copil. Scrierea ei îmi aduce stări de bucurie şi graţie. Sper ca duhul din ea să ajungă la ”cititor” şi să lucreze. Acesta îi va adăuga, sunt convins, noi sensuri, noi înţelesuri. Scrierea ei mă transformă continuu, iar lucrarea sper să se producă şi în exterior, de aceea am dedicat-o celor cu care împărtăşesc un mic destin într-o lume nătângă şi cărora le cer smerit iertare pentru a nu fi văzut de fiecare dată nestemata ce-i locuieşte pe fiecare.

Nu poţi ferici decât cultivând atributele divine, e o lecţie pe care mă tot strădui să o învăţ, uit şi mereu o iau de la capăt, într-un continuu circulatio. E o carte scrisă continuu, în viaţa mea întreagă, cu misia ei fundamentală, dar şi cu o importantă componentă ludică şi ironică, specific bucovineană aş spune, care mi-a adus destule nedumeriri şi chiar unele imputaţiuni, uneori meritate. Sper să mă fac mai bine înţeles. Până la urmă se ajunge la un echilibru dacă lipseşte răutatea, la o simţire comună, în duh şi în adevăr. Căci a iubi (agape) înseamnă să trăieşti viaţa celuilalt, intuind unitatea esenţială a Spiritului.

Se poate trăi, munci, cu plăcere, împlinitor, fără teamă, fără tensiune, în şi pentru lumina ochilor tineri care îşi caută modele, modele umane. E un privilegiu de care ar fi păcat să nu ne bucurăm. E o lucrare a lucrărilor, cum se spune şi în motto-ul ales. Da, fiecare dintre noi este un centru al universului (omphalos), original şi originar, de la fiecare pleacă o axis mundi şi-n fiecare se reflectă acelaşi Cosmos, dar ”într-un mod unic şi inimitabil”. Această diversitate contribuie enorm la frumuseţea lumii şi o respect cu înfiorare.

Indienii încă îşi încep învăţătura cu întrebarea ”Cine sunt eu?”. Abia când afli răspunsul se cheamă că ai atins împlinirea: Eu sunt. Mulţumesc anticipat tuturor eventualilor cititori care mă întâlnesc, la sufletele cărora mă strădui să ajung, curgând liber ca un râu cristalin spre liniştea binecuvântată a unui lac. Cunoaşterea poate fi asemănată unui lac adânc şi strălucitor din apropierea unui pisc (Muntele Meru) ce pare că urcă până la Cer. Sau cu un om, cu un copil, căci ”am scris în voi întreaga cunoaştere”, spune Domnul. De aceea e bine să ne cunoaştem şi să ne mărturisim în tăcerea veşnică, trăind în armonie cu noi înşine şi cu întregul din care, fericitor, facem parte.

Marea culege apele a o mie de râuri, pentru că se aşază mai jos decât acestea, pentru că este mai modestă, iar modestia îi dă putere. Aşa că cei care râvnesc la demnităţi şi funcţii deasupra semenilor trebuie să înveţe lecţia umilinţei. Pe aceasta ne-a predat-o şi Iisus. Spiritul de conducător se naşte din modestie. Un om înţelept este perceput ca superior, fără să se resimtă nici o greutate a superiorităţii lui, pentru că el nu impune, ci se impune, e un model care lucrează pentru ceilalţi şi nu invers, nu e preocupat de acumulări, ci mai curând dăruieşte, se bucură de succesul altuia; cel ce se întunecă de invidie numai înţelept nu poate fi, ci demn mai degrabă de milă. Astfel, la modestie ca o comoară, se adaugă mila. Din milă se naşte curajul. A treia comoară este cumpătarea. Din ea se naşte dărnicia.

Înţelepciunea nu se transmite genetic, nu se câştigă prin învăţare şi nu se cumpără la piaţă, ea e un dar al Cerului pentru cel care o merită, precum o ploaie blândă. Ca şi dragostea sau respectul, ea este de neclintit, nu se cere, ci se oferă. Înţelepciunea ocroteşte şi nu distruge, uneşte şi nu dezbină. Unul ca Machiavelli a făcut foarte mult rău omenirii, descriind şi promovând un cu totul alt tip de conducător, diabolic. Acesta s-a impus din păcate şi în managementul modern. E o altă viziune. Or, virtutea e a non-rivalităţii, a non-competiţiei (etimologic, competiţie vine din latinescul cum putere, care înseamnă ”a lucra împreună”). Înţeleptul nu luptă, ci lucrează. El este o minune, ca orice om la origine. Poate el să facă rău unei alte minuni? Cel care o face nu este un înţelept.

Nu este nenorocire mai mare decât să ai un duşman. E ca o boală, de care te vindeci abia când te saturi de ea. Trebuie să te porţi cu sfială şi să cauţi unde ai greşit de meriţi în viaţa ta un asemenea personaj, o asemenea atitudine. Îndreptând greşeala ta şi răul dispare. În dimensiunea noastră, răul există şi încearcă să ne domine. Este suficient ca cei buni să nu facă nimic pentru ca răul să învingă. Dar este o putere mai mare: aceea a binelui, a umilinţei. Nu e bine să opui rezistenţă cursului natural al vieţii, altfel nu te vei mai sătura de lumea aceasta. Cine se cunoaşte pe sine îşi iubeşte duşmanul, nu se laudă şi fuge de slava deşartă. El îşi preferă muzica duioasă a comorilor lăuntrice sau liniştea celor trei comori, departe de gălăgie şi de răutate.

Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi