Caută 
1 MIN
Dacă în secolul al XIX-lea ideea naţională a fost un catalizator al democraţiei, astăzi recursul la suveranitatea naţională se face pentru a submina democraţia şi pentru a limita drepturile omului. Tocmai de aceea spuneam că obţinerea de către Marea Britanie a unui statut special în numele unei mai mari libertăţi de exprimare a suveranităţii naţionale e periculoasă şi nocivă pentru democraţie.
1. Dacă britanicii îşi doresc – şi au şi obţinut – un statut special în cadrul Uniunii Europene, e cazul ca firmele şi cetăţenii britanici să se bucure de tratament special în restul statelor Uniunii. Pe scurt, firmele britanice şi investitorii britanici ar trebui trataţi altfel decât restul firmelor şi al investitorilor – şi anume, mai prost. Iar cetăţenilor britanici ar trebui să le fie restrânse drepturile pe teritoriul Uniunii.
Pentru că nu poţi fi special doar când îţi convine. Nu poţi pretinde, în acelaşi timp, să fii egal cu ceilalţi, dar mai special ca ei. Din orice unghi am privi lucrurile, o astfel de pretenţie se numeşte „şovinism” – iar şovinismul se cuvine combătut.
2. După 1989, statele din Estul Europei au trecut la reforme fundamentale, prin care şi-au transformat radical economiile, societăţile şi sistemul politic. Rezultatul e imperfect, fără îndoială: unele ţări au progresat mai mult ca altele, unele transformări s-au bucurat de mai mult succes ca altele – şi, în general, e limpede că mai sunt multe de făcut. Dar, una peste alta, mai bine sau mai prost, toate ţările din Est s-au reformat fundamental.
Ei bine, un proiect politic de magnitudinea Uniunii Europene necesită ca şi ţările din Vest să se reformeze. Dar cu privire la asta Occidentul tace. Preferă să se uite în altă parte. Realitatea este însă că Uniunea Europeană nu va reuşi ca proiect politic decât dacă şi jumătatea vestică a continentului se va reforma la rândul ei.
În condiţiile astea, refuzul explicit al Marii Britanii de a se reforma – sub pretextul că e un caz special, care merită tratament special – e o palmă dură dată întregului efort reformist din Est. Aici nu e vorba de vreun statut special, ci pur şi simplu de ipocrizie. O ipocrizie care merită tratată dur de toţi est-europenii, şi mai ales de reformişti. Dubla măsură e deja strigătoare la cer.
3. Pretenţia Marii Britanii de a se bucura de un statut special în numele „suveranităţii naţionale” fragilizează regimurile democratice din întreaga Uniune Europeană, şi în special pe cele din Est (care oricum nu sunt pe deplin consolidate).
În Occident, recursul la „suveranitate naţională” a devenit un sinonim politicos pentru rasism, şovinism şi xenofobie. Toată noua dreaptă populistă, în ascensiune în Nordul şi Vestul Europei, se foloseşte de ideea suveranităţii naţionale ca pretext pentru a încălca (sau cel puţin a limita) drepturi politice, civile, sociale sau economice fundamentale.
În Est, avem deja regimuri cvasi-autoritare în Ungaria, în Polonia şi în Slovacia care se folosesc de suveranitatea naţională pentru a refuza să mai respecte drepturi democratice. În Sud, grecii de la Syriza flutură şi ei stindardul suveranităţii naţionale – şi prin asta aduc un deserviciu major nu doar proiectului european (care prin definiţie e trans-naţional), ci şi mişcării progresiste din care pretinde că face parte.
La noi, atât PSD, cât şi (noul) PNL flirtează destul de des cu retorica suveranităţii naţionale (mai ales ca armă împotriva MCV) – iar grupurile anti-sistem, de la dreapta ortodoxistă la nostalgicii naţional-comunismului şi la stânga tiermondistă cer explicit revenirea la o deplină suveranitate naţională (stânga tiermondistă merge până într-acolo încât să redefinească progresul ca „auto-colonizare”).
Dacă în secolul al XIX-lea ideea naţională a fost un catalizator al democraţiei, astăzi recursul la suveranitatea naţională se face pentru a submina democraţia şi pentru a limita drepturile omului.
Tocmai de aceea spuneam că obţinerea de către Marea Britanie a unui statut special în numele unei mai mari libertăţi de exprimare a suveranităţii naţionale e periculoasă şi nocivă pentru democraţie. Orban jubilează deja în Ungaria, iar alţi lideri „eurosceptici” din Vest şi din Est îşi văd deja discursul confirmat de „reuşita” britanicilor.
Pe scurt, demersul britanic a pus în pericol nu doar proiectul european, ci şi proiectul democratic, într-un moment în care ambele sunt deja destul de slăbite.
Cred, de aceea, că trebuie să reacţionăm dur. Pentru că nu putem trece cu uşurinţă peste un gest cu asemenea consecinţe grave.
P.S. Mi-ar fi plăcut ca un astfel de discurs să fie ţinut de un lider democrat (şi eventual progresist) din Estul Europei. Dar – ghinion! – în Europa de Est nu există un astfel de lider.
Sorin Cucerai este traducător şi publicist
