Un pariu riscant la CSMS

joi, 16 octombrie 2014, 01:44
3 MIN
 Un pariu riscant la CSMS

Numirea lui Nicolo Napoli pe banca tehnică este o experienţă care poate aduce noi probleme conducerii clubului

 
CSMS Iaşi este singura echipă din Liga I care a ajuns la al treilea antrenor în actualul sezon, Nicolo Napoli fiind cel care s-a aşezat pe scaunul pe care au mai stat în ultimele luni Marius Lăcătuş şi Ionuţ Chirilă. Făcută în pripă, după telenovelele demiterii lui Chirilă şi a instalărilor ratate ale lui Ciobotariu şi Falub, numirea italianului a fost surprinzătoare, lipsa performanţelor acestuia, necunoaşterea echipei, ruperea de fotbalul românesc şi ieşirea din circuit de opt luni fiind câteva dintre elementele care au făcut ca decizia şefilor CSMS să fie riscantă.
Nu pentru Napoli însă! Dacă antrenorul nu va reuşi să-şi pună în valoare abilităţile pe care le are şi nu va scoate echipa din criză, nu el va fi principalul vinovat de o eventuală retrogradare! Italianul are deja asigurată o sumă frumuşică şi va pleca, în vizorul puştii rămânând persoanele din vârful unui club în care amatorismul guvernează de mult timp. Presiunea asupra conducerii deja există, după multiplele gafe apărute de la revenirea în Liga I. Cum spaţiul este insuficient pentru a le aminti pe toate, ne oprim la cele legate de banca tehnică, care sunt esenţiale.
Prima a fost generată de lipsa de curaj din vară, când mai toată lumea spunea că despărţirea  de un antrenor lipsit de pasiune, ca să fim eleganţi cu un simbol al fotbalului românesc, Marius Lăcătuş, este absolut necesară pentru ca echipa să aibă şanse în Liga I. Mai mult, “Lăcă” a vrut chiar să plece singur din Copou, lucru care ar fi scutit clubul şi de alte cheltuieli inutile!
Eroarea a fost, practic, recunoscută oficial, săptămâna trecută, când absenţa rezultatelor din primele zece etape a fost pusă în proporţie ridicată pe seama pregătirii modeste coordonate de fostul internaţional stelist.
A doua a fost numirea unui “constructor” în locul lui Lăcătuş, Ionuţ Chirilă, şi nu a unui specialist în resuscitări, care anunţase public că nu garantează rezultate într-o lună ci în şase. Lipsa de coerenţă pe “tema Chirilă” a mers şi mai departe, acesta fiind demis cu un preţ exorbitant, într-un moment în care nu fusese găsit un înlocuitor!
Şi costurile legate de antrenorii amintiţi au fost incredibile! “Pofta” Lăcătuş a scos din bugetul Iaşului o sumă fabuloasă, circa 200 000 euro, în niciun an, în care s-a obţinut o promovare arătată de mulţi cu degetul şi trei puncte în cinci meciuri, dintre care trei acasă, cu adversari ca Viitorul ori Oţelul. Apoi, în urma demiterii, Ionuţ Chirilă, care a obţinut un punct în cinci partide, trebuie să primească 50 000 de euro pentru doar o lună lucrată în Copou!!!

Drept urmare, dacă şi pariul Napoli va fi pierdut, primarul Iaşului, Gheorghe Nichita şi preşedintele CSMS, Florin Prunea, nu vor avea deloc viaţă uşoară cu fanii anunţaţi în vară că fotbalul ieşean este în plin proces de modernizare, spuse care, în contextul actual, par a fi un banc prost. (

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii