Un post pentru saltimbanci

Tocmai mă uit pe fluxul de ştiri: Chirtoacă, enervat la culme pe ambuteiajele provocate de protestatarii lui Usatîi şi Dodon, care au blocat noaptea trecută bulevardul din centrul capitalei. Enervat pe bună drepate: mii de oameni au întârziat în dimineaţa asta la slujbe, cu zeci de ore, probabil, dacă facem un calcul cumulativ. La rigoare, cred că s-ar putea aproxima şi o sumă de pierderi, deşi ar fi perfect inutil: după miliardul ţepuit, ce mai contează câteva zeci de mii acolo. Problema e în mod evident alta: tupeul celor doi, cinismul care începe să semene cu o agresiune în toată regula şi nu mai ţine cont de un fleac precum confortul unor oameni. Miza e mult prea mare. Dar să-l citez mai întâi pe primar, cu o idee care străbate până la esenţe: „S-a întrecut orice măsură. Stă o ţară întreagă captivă la doi bandiţi”.

Deci captivitate, cuvântul de ordine în situaţia pe care o avem în momentele de faţă. O spune, repet, Chirtoacă, de la înălţimea funcţiei sale de primar general al capitalei, şi ar subscrie, fără îndoială, încă o mână de oameni, cărora meseria le incumbă o privire mai cuprinzătoare. Ceilalţi însă – cei mulţi, masa de manevră – ce spun, ce opinie au, cum percep? Nu ştiu să fi apărut pe undeva un sondaj în acest sens. Câţi însă ar înceta să mai vegeteze sau să arunce, inconştienţi, la bagateluri, cum poţi să auzi pe unde vrei acum, manevrele din centrul capitalei, dacă ar face un elementar – nu erudit! – exerciţiu de contextualizare? Ingredientele sunt pe site-urile de ştiri, pe print, se dau în emisiuni: nu trebuie decât să le pui cap la cap. Iar efectul e năucitor.

Câţi ar admite, de exemplu, că între bombardarea Siriei şi aservirea Moldovei e o legătură aproape directă? Directoarea Biroului regional al German Marshall Fund, Alina Inayeh, într-o declaraţie recentă pentru România liberă: că „prin implicarea în Siria, puterea strategică a Rusiei creşte, iar, prin ricoşeu, cea a Ucrainei devine din ce în ce mai slabă”. Pe de altă parte, ce curios, de Crimeea nu se mai aude, Occidentul pare a fi renunţat să-i mai ceară Rusiei returnarea peninsulei. Şi, evident, cum spune Inayeh, „atât timp cât graniţele se pot modifica prin forţă armată, fără ca statul invadator să fie pedepsit în vreun fel, este un precedent periculos”.

Tâlcul se profilează când comuţi pe Siria şi bombardarea grupării islamice de către ruşi. Motivele de suprafaţă, invocate de diplomaţie şi preluate de presă, sunt indiferente, pentru că ocultează, după obicei. Există întotdeauna un motiv real, incipient, o sursă din care derivă totul şi motivul, în cazul de faţă (ca şi în atâtea altele, vai!), e, previzibil, banul ca pârghie de influenţă. Neglijând diferenţele, amestecul Rusiei în Siria e un fel de a doua intruziune a URSS în Afganistan, premisa, în orice caz, e aceeaşi: preţul petrolului şi ca atare ponderea pe mapamond. Barilul, în 1979, imediat după invazie, a urcat la 110 dolari. ISIS e ca o mană cerească pentru ruşi: bătaia pe care o încasează e dată, de fapt, în beneficiul Arabiei Saudite, mare furnizor de ţiţei şi, ca atare, principala cauză a scăderii preţului la petrol pe piaţa mondială. Bombardamentele sunt astfel modul Moscovei de a pune presiune pe magnaţii din regiune, fiindcă o eventuală creştere a preţului la petrol va însemna, automat, şi întărirea Federaţiei Ruse. Iar o Rusie (prea) puternică e, de fapt, o Rusie cu incredibil tupeu geopolitic. Cine s-ar îndoi că, odată condiţia întrunită, criza din Ucraina va lua turnura dorită de ruşi: federalizarea? Ce se va alege, în acest caz, din noi cei care ne ducem zilele între două râuri fatidice? Am citit undeva că ne paşte ceva identic, adică tot o federalizare, cu urmări, probabil, cât se poate de deprimante pentru cine mai aspiră la un eden european. Dar un Şevciuc în Parlament sau Guvern?! Nici n-aş vrea să-mi închipui.

Citam pe cineva într-o cronică anterioară, care spunea că în corturile lui Usatîi şi Dodon au fost observaţi „omuleţi verzi”, tipi în uniforme de camuflaj, vorbind într-o rusă vădit diferită de asta pe care o auzim zilnic prin părţile locului. Plus alte semne, mici, fulgurante, care îţi întăresc convingerea că Usatîi şi Dodon nu se grozăvesc de capul lor. Iar dacă mai pui la socoteală, de exemplu, că un anume domn Kozak – care acum 12 ani ne propunea un stat federal asimetric – este afiliat al Băncii de Economii, bancă prin care, să reamintesc, s-a produs jaful, cum să nu te gândeşti că actuala criză politică este instrumentată, pe faţă aproape, de Rusia? O ţară în criză e mai uşor de cucerit sau de ţinut în lesă. Dacă pui balivernelor lui Dodon şi Usatîi un amplificator geopolitic, te prinzi că şi saltimbancii pot funcţiona foarte bine şi pe post de cal troian.

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova