Vacanţa aproape perfectă

Avem două familii de români, ambele cu doi sau mai mulţi copii. Să le spunem Pătlagină şi Morcoveaţă. Amândouă sunt pe cale de a-şi începe vacanţa de vară. Pătlagină şi-a rezervat din timp, mai precis din primăvară, locuri în Grecia, cu toate facilităţile pentru ei şi plozi. Acum îşi pregătesc bagajele şi ard de nerăbdare să pornească la drum. Morcoveaţă, mai nehotărâţi, s-au decis în ultima clipă să meargă şi ei câteva zile la mare, aşa că au împachetat repede ce le-a venit la mână şi au pornit în trombă spre litoralul românesc, fără nicio rezervare, fără niciun plan, la ghici.

Mai organizaţi, Pătlagină au pornit noaptea pe răcoare pentru a ajunge a doua zi la destinaţie. Morcoveaţă s-au trezit ca de obicei de dimineaţă şi până au plecat s-a făcut aproape amiază. Au demarat cu chiu cu vai, dar după nici 50 de kilometri au făcut pană de cauciuc, lucru care i-a mai întârziat încă o oră, cel puţin. Starea tensionată era deja declanşată.

În maşina Pătlagină toată noaptea a fost linişte accentuată de zgomotul motorului şi întreruptă doar de ticăitul semnalizării sau de scâncitul prin somn al vreunui copil. Cu excepţia odihnirii de amiază a celor mici, vehiculul supraîncărcat al Morcoveţilor a răsunat în continuu de muzică dată tare, ţipete de copii, râsete, plânsete şi strigături. 

Pătlagină au ajuns cu bine şi la timp pentru a face plajă şi baie în marea limpede precum cristalul şi caldă. Camera de hotel îi aştepta primitoare, curată şi perfect organizată. Părea că nu lipseşte nimic, cu toţii erau mulţumiţi. Morcoveaţă au ajuns târziu, pe întuneric, în satul de la malul mării pierdut în nisip şi căldură unde sperau să găsească imediat găzduire. În alte staţiuni nici n-au îndrăznit să meargă; sigur n-ar fi găsit nimic. Au căutat mai bine de o oră până au nimerit o cameră neocupată dintr-o pensiune, acceptabilă ca preţ şi condiţii, dar numai până a doua zi când trebuiau să îşi caute alt loc. Tensiunea creştea.

În prima noapte pe litoral a fost din fericire linişte în ambele familii, doar că la Morcoveţi a fost cam cald, lipsind aerul condiţionat.

A doua zi Pătlaginii s-au îndreptat voioşi şi odihniţi spre mare unde s-au bucurat alături de alţi necunoscuţi din întreaga Europă de binefacerile apei, nisipului şi soarelui. La fel au făcut şi Morcoveţii, doar că pe o plajă cam pustie, cu multe scoici şi apă cam agitată.

La prânz cei din urmă au trebuit să se retragă sub umbra unui copac pentru a mânca din ce şi-au adus de acasă în cutii frigorifice, pungi şi alte asemenea, apoi au început căutarea unui alt loc de înnoptat. Cei dintâi s-au retras la umbra unui restaurant curat, cu mâncare tradiţională grecească sănătoasă şi gustoasă. La amiază toţi copiii s-au retras la somn. În acest timp, doamna Pătlagină i-a dat de înţeles soţului ei că se simte cam izolată printre atâţia străini, că i se pare prea departe locul şi îi este groază de drumul de întoarcere şi că, în sfârşit, mâncarea nu prea i-a plăcut, i se părea cel puţin ciudată. De cealaltă parte, doamna Morcoveaţă continua reproşurile către soţul său începute de dimineaţă, cum că ar fi trebuit să se organizeze mai din timp ca să meargă într-un loc civilizat, nu în fundătura aceea uitată de lume, în condiţii decente, nu aşa ca nomazii: să mănânce ca în căruţă, să doarmă pe fugă în atâtea locuri, să suporte atâtea mirosuri; era absolut îngrozitor…

După amiază ambele familii revin pe plajă unde se bălăcesc în apă şi se joacă cu nisip până seara, când Pătlaginii revin la restaurant pentru cină apoi, după o plimbare pe faleză şi prin oraş, se retrag în camera de hotel. Morcoveţii rămân până noaptea pe plajă când apar stelele. Se plimbă, se fugăresc, se stropesc cu apă, aleargă după valuri ş.a.m.d. După ce se culcă copiii, tata şi mama se retrag pe o bancă în sat, mănâncă seminţe şi beau bere în sunetul difuz al unor manele de la un bufet din apropiere.

În acest timp, în Grecia, doamna Pătlagină revine la discuţia de la amiază sugerându-i soţului, de data asta mai accentuat, ca data viitoare să caute cazare ceva mai aproape, să nu mai plece singuri ca să aibă şi copiii cu cine se juca. Şi să îşi ia mâncare de acasă, măcar pentru început, pentru că aşa nu e bine, e imperfect, şi poate chiar deveni imposibil de suportat, un adevărat coşmar…

Lucrurile se derulează întocmai şi în următoarele zile de sejur când atât bucuriile, plăcerile, satisfacţiile aduse de natură, cât şi conflictele dintre soţi se accentuează simţitor.

Pe drumul de întoarcere ambele familii plănuiesc ca data viitoare să fie şi mai bine, respectiv Pătlaginii să meargă într-un loc din România, mai aproape, unde să audă limba lor şi să se simtă ca acasă, împreună cu alţi prieteni şi cunoştinţe, iar Morcoveţii să îşi ia din timp bilete pentru Grecia, Bulgaria sau cât mai departe de ţară, pentru că în condiţiile acelea nu se va mai putea.

După o săptămână, din nou acasă, toţi îşi amintesc nostalgici de vacanţa lor aproape perfectă. Lucrurile rele parcă s-au şters, cele bune au rămas şi s-au adâncit în memoria afectivă a fiecăruia.

Am exagerat? Am arătat purul adevăr? Unii ar spune că nu există vacanţă perfectă, alţii că vacanţa este perfectă prin ea însăşi, că nu mai are nevoie de alte detalii pentru a îndeplini această condiţie, simpla îndepărtare de muncă, plictiseală, locurile prea familiare fiind de ajuns. Evadarea din casă, dintre patru pereţi, în natură este principalul factor de atracţie al oamenilor; ceea ce continuă de la acest punct/ bază este discutabil. Ce dorim cu adevărat, ce ne poate face fericiţi într-un concediu? O mare liniştită sau una cu valuri? Cu multă lume pe plajă sau puţină, cu nisip fin sau mai aspru, cu muzică, distracţie şi strigături? Sau linişte şi pace, un contact direct şi simplu cu natura?

Reacţiile sunt fireşti şi previzibile: cei sătui de zgomot şi civilizaţie se vor îndrepta spre plajele pustii, restul spre cele zgomotoase şi neîncăpătoare. Unii preferă ca totul să fie perfect pus la punct, să nu lipsească nimic din cameră şi din program, să nu existe momente moarte, clipe stângace, obiecte imperfecte, alţii preferă să organizeze totul pe loc, să se orienteze în funcţie de situaţie şi de oamenii întâlniţi pe drum, să simtă aventura şi imprevizibilul, adică exact ceea ce nu au acasă, în rutina de zi cu zi, ceva care să îi scoată din starea de letargie şi să îi umple de energiile adormite, animalice, pasionale. Ambele tipuri de oameni sunt normale, în căutare de acel ceva, un sentiment de eliberare fizică şi spirituală care să îi facă să dorească să nu se mai întoarcă acasă, să le dea acea plăcere şi acel abandon absolut.

Părerea mea este că trebuie pornit de la premisa că o vacanţă nu poate fi niciodată perfectă, mereu vor exista momente mai puţin plăcute, lipsite de perfecţiune care îi vor ştirbi din frumuseţe. Gândind astfel, nu este loc decât pentru surprize plăcute.