Verde crud

marți, 05 iulie 2016, 01:50
3 MIN
 Verde crud

De la valul anti-sistem la mişcarea pro-natură.

Una dintre surprizele interesante ale alegerilor locale – interesantă, pentru că îndeamnă la reflecţie -, a fost resurecţia Partidului Ecologist Român (PER). Deşi ecologiştii s-au pregătit extrem de puţin pentru acest scrutin, mai degrabă deloc, scorul lor a fost unul neaşteptat de bun, şi nu doar la Iaşi. 

Fără îndoială, votând  PER, electoratul nu şi-a exprimat susţinerea pentru partidul în sine (despre care nu mai ştim absolut nimic şi nu din vina noastră!), ci pentru generoasa idee ecologistă. România este o ţară murdară, neîngrijită, unde selectarea deşeurilor este doar o minciună oficială, menită a-i păcăli pe cei din UE; o ţară cu sute de hectare de pădure care dispar în fiecare zi; o ţară cu animale chinuite şi specii pe cale de dispariţie; o ţară cu  agricultură "eco” ce se dezvoltă pe terenuri pline de gunoaie ce colcăie de bacterii periculoase  etc. etc. Prin votul acordat ecologiştilor, unii români (încă puţini) au arătat că le pasă totuşi şi de mediul înconjurător.     

În Europa, "verzii” – asimilaţi stângii politice -, au apărut în urmă cu doar o jumătate de secol, militând pentru respectarea naturii, pentru economie durabilă, pentru egalitatea între sexe, dar şi pentru stoparea procesului de colonizare a ţărilor sărace de către cele bogate! În unele state (Austria, de pildă), ecologiştii chiar contează pe scena politică.

La noi, ecologiştii s-au ivit imediat după 1989 şi, deşi au fost întâmpinaţi cu multă simpatie, s-au făcut destul de repede de râs, mai întâi prin imposibilitatea de a sta uniţi, apoi prin unele decizii de-a dreptul imbecile pe care le-au luat atunci când au fost cooptaţi la putere. Printre altele, mi-aduc aminte de chestiunea deşeurilor radioactive, strânse de prin străinătate, ce trebuiau depozitate pe şestache undeva în deltă. Scandalul declanşat atunci i-a îngropat pe ecologiştii români, indiferent că se numeau PER, MER sau LER. Puteai avea încredere în astfel de politicieni care-şi otrăvesc propria ţară?

Dar, după circa 20 de ani de la acele evenimente bizare, iată că ecologiştii beneficiază de o nouă şansă. Alături de "valul” anti-sistem, intuim astfel, în România, şi o posibilă  mişcare pro-natură. În contextul mondial actual, caraterizat de modificări tot mai vizibile ale climei, de deteriorarea agresivă a mediului, de suprapopulare şi de pauperizare, nici nu e de mirare că "verzii” au tot mai mult succes. De ce nu ar avea succes şi la noi?   

Dar iubesc ecologiştii noştri cu adevărat natura sau reprezintă ei doar nişte simpli oportunişti sprijiniţi din umbră de alte partide, din motive pur electorale? Nu ştiu, dar se poate afla. Cereţi interzicerea vânătorii; cereţi amenzi colosale pentru cei care nu selectează corect deşeurile; cereţi închisoare grea pentru cei ce taie pădurile; cereţi drepturi pentru toate animalele şi, mai ales, luptaţi pe faţă pentru o Românie curată!

Şi atunci, poate, vă vom crede!

Comentarii