Vezi cu ce scumpiri locale a venit vara aceasta

duminică, 07 iulie 2013, 16:00
4 MIN
 Vezi cu ce scumpiri locale a venit vara aceasta

Vara a adus noi scumpiri pentru ieşeni. De la gunoi, apă rece, apă canal şi tarife în pieţe şi până la tarifele de la noul bazar, toate vor cunoaşte corecţii în sus, unele semnificative.

* Gunoi – Primăria va introduce o nouă taxă pentru persoanele fizice şi juridice care nu au contract cu Salubris. Aceştia vor achita începând cu 1 august taxa specială de salubrizare pentru colectarea şi transportul deşeu­rilor. Taxa are o valoarea de 10,8 lei/lună/persoană, acest tarif fiind valabil pentru ieşenii care locuiesc la apartament. Persoanele care au domiciliul la casă şi nu au contract cu Salubris vor plăti 18 lei/lună/persoană, iar persoanele juridice, 111 lei/mc. Taxa specială va trebui plătită în patru rate egale, termenele scadente fiind pe 30 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 30 noiembrie. Scutiţi de la plată nu vor fi chiriaşii din imobillele aflate în proprietatea statului sau cele ale Primăriei şi nici proprietarii care au rămas fără contracte din cauza neplăţii serviciului. Noua taxă va fi aprobată în şedinţa de Consiliu Local din această săp­tămână. Din luna august, repre­zen­tanţii Salubris vor face verifi­cări pe teren pentru a găsi ieşenii care nu au contracte, controale care vor fi demarate cu Poliţia Locală şi Direcţia Locală de Evi­denţă a Persoanelor. Persoa­nele identificate vor fi somate să plătească taxa specială.

* Apă-canal – Scumpirea care ustura în schimb buzunarele ieşenilor este cea pentru apă şi canal. Începând de de la 1 iulie, tarifele s-au scumpit. Preţul actual al apei potabile, inclusiv TVA, a fostde 3,74 lei/mc, el crescând până la 3,97 lei/mc. Preţul apei industriale a crescut de la 3 lei/mc la 3,17 lei/mc, inclusiv TVA, iar canalizarea este taxată cu 2,89 lei/mc, faţă de 2,73 lei/mc.

* Bazar – Cea mai mare scum­pire va fi suportată de co­mer­cianţii care-şi vor desfăşura activitatea în noua locaţie a Bazarului. Aceştia se vor muta din această lună în CUG şi vor plăti chirii mai mari. Comercianţii care vor vinde în bazar vor achita 50 de lei/mp/lună pentru desfacerea produselor pe baza unui contract. Activitatea ocazională la Bazar va putea fi plătită cu 3 lei/mp/zi, în timp ce la talcioc şi la târguri se va plăti 6 lei/loc de vân­zare care are 3 mp pentru fiecare zi. De asemenea, 5 lei/mp/zi vor fi plătiţi şi de persoanele care vor să închierieze platouri pentru pieţe volante, târguri, obor, bazar, talcioc sau pentru amplasarea de măsuţe pliante în vederea comercializarii saco­şelor şi pungilor de plastic. În schimb, ieşenii nu vor plăti mai mult pentru a intra în bazar, târguri sau talcioc. Biletul va rămâne tot 1 leu. Tariful a rămas nemodificat şi în cazul cazării la Hotel Municipal, unde camerele costă de la 68 de lei/ noapte până la 178 de lei/zi.

* Tarife în pieţe – Noi scumpiri vor suporta şi comercianţii din pieţele şi unităţile Primăriei. Aceştia plătesc mai mult dinaceastă lună pentru închirierea tarabelor sau spaţiilor din pieţe. Tarifele au fost stabilite în funcţie de cheltuielile de exploatere şi de personal pe care le înregistrează societatea EcoPiaţa. „Stabilirea tarifelor a fost realizată în urma analizelor de preţ, pentru fiecare tarif propus de către Ecopiaţa SA, conform fişelor de calcul anexate. În cadrul punctelor de lucru care înregistrează în mod frecvent pierderi, ar fi benefic să se poată acorda reduceri de tarife pentru stimularea comer­cian­ţilor, cu aprobarea Consiliului de Admi­nistraţie al Ecopiaţa SA, în vederea populării acestor locaţii şi redresarea lor din punct de vedere economic“, au propus reprezentanţii municipalităţii.

Pe lângă acestea, pieţarii nu mai plătesc 3 lei pe tarabă la care se adăuga un procent de 5% din valoarea mărfii declarate. Aceştia achita dinaceastă lună 7 lei/mp/zi pen­tru închirierea tarabelor din pieţele Alexandru cel Bun, Nico­lina, CUG, Hala Centrală, Inde­pendenţei şi Păcurari. Acelaşi tarif este perceput şi pentru comercializarea florilor sau ouălor din frigetă. Comercianţii din pieţele Dacia, Podu de Piatră şi Tătăraşi Sud achita mai puţin, 5 lei/mp/zi.

 

Comentarii