Vremea va fi în general închisă şi se va răci considerabil. Prognoza meteo

duminică, 22 noiembrie 2015, 15:53
2 MIN
 Vremea va fi în general închisă şi se va răci considerabil. Prognoza meteo

Vremea va fi în general închisă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice acestei perioade, dar se va răci accentuat faţă de zilele trecute.

LUNI

În majoritatea zonelor ţării, regimul termic va fi caracterizat luni de valori în jurul celor normale în ultima decadă a lunii noiembrie, iar în sud-est, deşi vremea se va răci accentuat faţă de ieri, încă se vor înregistra temperaturi peste mediile climatologice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În cursul zilei, cerul va avea înnorări în nord-vest, iar în primele ore şi în extremitatea de sud-est, unde pe spaţii restrânse va ploua slab şi va fi variabil în celelalte regiuni. Începând de seara, nebulozitatea se va accentua în special în jumătatea de sud a teritoriului, unde ploile vor fi frecvente şi în general moderate cantitativ; în Carpaţii Meridionali şi în cei ai Curburii, la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar noaptea izolat şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Bărăgan şi Dobrogea; minimele termice vor fi cuprinse între -4…-3 grade în zonele depresionare din nord-vest şi centru şi 9…10 grade pe litoral.

MARŢI

Vremea va fi în general închisă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice acestei perioade. Va ploua în aproape toată ţara, iar în jumătatea de sud se vor cumula cantitaţi de apă de 20…25 l/mp. În zona montană vor fi lapoviţe şi ninsori, iar precipitaţii mixte se vor semnala seara şi noaptea şi în Moldova. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade, uşor mai mari pe litoral.

Mediafax

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii