Zile cu mama (V)

„Vorbă-naripată“

Într-una din zilele dinainte de Crăciun, mama şi-a amintit de-o vorbă memorabilă şi, deci, rămasă-n memoria satului (generaţia mamei, desigur), devenind ceea ce nemţii numesc ein geflügeltes Wort – o vorbă-naripată.

O săsoaică ar fi umblat pe uliţă întrebând pe toată lumea de vaca ei fugită. Întâlnind un român din sat, cum l-a întrebat?

– N-ai văzut pe văcăliţa noastră? Îi bănaie ca mumă-sa! Are şi ţingalinga la grumaz!

Bănaie, a zis mama. Bănuiesc că-i vorba de bălaie. Altfel, de remarcat ingeniosul ţingalinga – pentru talangă, desigur.

Rugăciunea de struguri

Mama, după ce-a mâncat un strugure de fragă neagră şi unul de ceasla (din strugurii pe care i-am pus în octombrie la păstrare în camera mare de-acasă, de la Amnaş):

„Ajută-mă, Doamne, să nu fac diaree!

Dumnezeule, ajută-mă, fie-ţi milă de mine!” (20.12.15)

Duşul

În fiecare joi dimineaţa, una din surorile medicale care trec zilnic (dimineaţa şi seara) pe la mama ca să-i dea medicaţia (şi să-i scoată ciorapii de compresie – de îmbrăcat încă reuşeşte s-o facă singură), îi face mamei duş. Îndeobşte, o anunţă cu o zi înainte, astfel încât mama să-şi pregătească lenjeria de schimb.

Azi, pe când m-am întors de la Kaufland, cu ce mă-ntâmpină mama?

– Ghici ce-am păţit azi?

Aoleu, m-am gândit, ce naiba s-o mai fi întâmplat?

– Ce-ai păţit, mamă?

– Sora mi-a făcut duş!

– Da? Păi, asta-i bine! Şi care a fost problema?

– Sora zicea că mi-ar fi spus ieri că azi e zi de duş…

– … dar tu ai uitat. Ei, lasă, mai bine aşa, măcar nu te-ai mai stresat ca de obicei!

Mama, când e anunţată că urmează ziua de duş, îşi pregăteşte de cu seară toate cele, dimineaţa se trezeşte mai repede, iar la micul dejun nu prea are poftă de mâncare – toate din cauza stresului pe care i-l provoacă şi după aproape un an faptul că o persoană străină trebuie să-i facă duş. (24.12.15)

Salata de fructe

Pentru revelion, de când îl fac de regulă în Germania, eu pregătesc o salată de fructe.

După ce l-am terminat şi-am dat să duc castronul în balcon, mama m-a oprit:

– No, ia să văd şi eu ce-ai făcut acolo!

Îi arăt castronul cu salata de fructe.

– Ce terci mai e şi ăsta?

– Ce vorbeşti, mamă, asta-i salată de fructe! Terci ai dat tu pe vremuri puilor la Amnaş!

Când am povestit surorilor mele de replica mamei cu salata de fructe numită de ea Gebruassel, un cumnat de-al meu s-a mirat de unde vine cuvântul ăsta, care va fi fiind corespondentul german. Nu-mi pusesem niciodată întrebarea asta, apoi nici nu mai auzisem cuvântul de-o veşnicie şi jumătate (cam de când mama e-n Germania…, adică de peste 22 de ani). Dar dacă ne gândim cum făcea ea mâncarea pentru pui, opărind făină de mălai, de pildă, probabil că vorba porneşte de la (über)brühen – opărire. Deci un fel de opăritură. (31.12.15)

Vremuri

De Anul Nou, mama, comparându-mă cu Hansi, cumnatul de la Bad Homburg (înalt, bine hrănit şi cu culoare pe faţă – imaginea omului înstărit şi sănătos de pe vremuri…):

– Tu arăţi ca vremea scumpă!

Care vorbă se numără printre acelea care mă fascinează – să compari chipul cuiva cu vremea scumpă, adică cea grea şi rea, mi se pare fain.

O mică sperietură am tras apoi, când mama a venit cu un citat pe care zicea că l-a auzit de la cineva de pe balcon (nu era nimeni pe balcon!): Wie du warst vor aller Zeit, so bleibst du in Ewigkeit – „Cum ai fost dintotdeauna, în eternitate vei rămâne”!

(Abia documentându-mă, am găsit pe Wikipedia că-i vorba de două versuri dintr-un cântec religios – Großer Gott, wir loben dich/ Dumnezeule mare, te slăvim- un cântec ecumenic bisericesc german, compus în 1771 de Ignaz Franz după Te deum laudamus din secolul 4. L-o fi auzit la vreo slujbă transmisă la televizor? Căci melodia s-ar cânta îndeobşte la slujbe religioase festive, de pilde la sfârşit de an…

Cancerul şi bătrânii

De la o verişoară am aflat că o rudă-ndepărtată a murit de cancer (la vreo 70 de ani) chiar în prima zi a anului. Povestindu-i asta mamei, ea a replicat, după ce în sfârşit a înţeles ce s-a întâmplat:

– Na, ce mai e şi asta, mor cei tineri şi baborniţele rămân! (02.01.16)

Mănuşa

De Bobotează, am găsit o mănuşă de piele. De obicei fac o poză (pe care apoi o numesc Forever single…) şi-mi văd de drum. Dar asta era aproape identică cu mănuşile mele (ca model, ca mărime şi culoare!), aşa că am luat-o cu mine. I-am arătat-o mamei – „Uite ce-am găsit!”

După masă, am mers până la sora mea. Fiind încă umedă, am lăsat mănuşa găsită pe-un ziar pe masă. Când m-am întors, mama m-a întrebat unde mi-ar fi a doua mănuşă.

– Mamă, pe asta am găsit-o, doar ţi-am spus asta, mănuşile mele-s în buzunarele hainei!

După cină, mama m-a întrebat iar de a doua mănuşă. Hm, memoria-i scurtă pare-se că-i tot mai scurtă…

Ai venit deja?

„… ajută-mă să mă pot ridica şi să mă descurc…”, am auzit-o pe mama rugându-se, pe când am intrat seara pe uşă, venind de la sora mea.

– Miş, ai venit?

– Da.

– Da’ cum de-ai venit deja?

– Păi, ce, acum şi asta-i o problemă?

Nicio replică.

– Noapte bună!

– Noapte bună! (11.01.16)

Michael Astner este poet, traducător şi publicist