Ziua Europei la 10 ani de la integrarea României

luni, 08 mai 2017, 08:43
2 MIN
 Ziua Europei la 10 ani de la integrarea României

Ziua Europei va fi celebrată de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” cu o serie de evenimente, care vor avea loc pe parcursul întregii săptămâni. Pe lângă expozițiile de carte tematică și materiale informative europene, vor avea loc dezbateri, prezentări de carte, audiții muzicale și desemnarea câștigătorilor concursului de epigrame pe teme europene.

„Carte, Tineret, Libertate”

Astfel, luni, 8 mai 2017, de la ora 10.00, la Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” din Iași, sub genericul „Carte, Tineret, Libertate” vom discuta despre Ziua Națională a Tineretului (2 mai), Ziua Mondială a Presei Libere (3 mai), Ziua Europei, Ziua Independenţei României şi a Sfârşitului celui de Al Doilea Război Mondial (9 mai) și cum sunt oglindite aceste zile în presă, dar și în literatura de specialitate sau cea beletristică.

„Ziua Europei în literatură și artă”

Marți, 9 mai 2017, de la ora 10.00, Ziua Europei va fi celebrată și la Căminul pentru persoane vârstnice „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Bucium. Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația „AFECT” și se desfășoară în cadrul proiectului „O carte pentru vârsta a treia”. Vor fi prezentate cărți și albume de artă aflate în colecțiile bibliotecii. De asemenea, vor fi audiate compoziții orchestrale. Din program nu va lipsi Odă bucuriei, una dintre cele mai renumite compoziții ale lui Ludwig van Beethoven, audiție care va fi însoțită, în prealabil, de o prezentare istorică. Odă bucuriei a devenit imnul oficial al Uniunii Europene din anul 1985 și simbolizează nu numai Uniunea Europeană, ci Europa în sens mai larg. În limbajul universal al muzicii, dă glas idealurilor europene de libertate, pace și solidaritate, cu atât mai mult în această perioadă destul de zbuciumată pe care o traversează bătrânul continent.

Concurs de epigrame pe teme europene

Tot marți, de la ora 14.00, la Filiala „Ion Creangă” de la Casa Sindicatelor, va avea loc festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de epigrame pe teme europene. Concursul a fost organizat grație Academiei „Păstorel”, juriul având în componență doi importanți scriitori de literatură umoristică și epigramiști, Mihai Batog Bujeniță și Mihai Haivas. 

Comentarii