Oportunitati ratate

Nu putem spune ca criza ne-ar fi adus ceva bun in sine, dar ne-a oferit o suma de oportunitati, dintre care retinem:

In primul rind, eu cred ca ne-a adus o oportunitate uriasa de a ne face ordine in cetate, deoarece a devoalat vulnerabilitati majore atit in sistemul economic, in cel politic, cit si in societate in ansamblu. Am avut prilejul sa restructuram sistemul bugetar, in primul rind invatamintul si sanatatea, sa stabilim un sistem fiscal simplu si coerent, sa ne organizam mai bine, sa nu mai alocam resurse spre gaurile negre din economie, sa reglementam mai bine sistemul bancar si piata financiar-monetara, sa curatam clasa politica, sa promovam specialisti in cele mai importante functii de decizie, sa oprim dezmatul speculativ, coruptia si birocratia, sa fim mai solidari si mai buni unii cu altii. Din pacate, din varii motive (politicianism ingust, nepricepere, hotie, demagogie, amatorism, rea-vointa etc., manifestate pe toate palierele societatii romanesti, dar mai ales la nivelul clasei politice), aceasta oportunitate nu numai ca a fost ratata, dar s-a transformat in opusul sau, astfel incit putem vorbi despre o dezagregare avansata a societatii romanesti, cu riscuri substantiale.

In al doilea rind, criza ne-a oferit un prilej binecuvintat de a deveni mai smeriti, de a pune un capat consumului dezmatat – ostentativ, de a ne stabili mai judicios prioritatile si a ne intinde cit ne este plapuma, de a fi mai inovativi, mai creativi si mai harnici, de a ne apropia de Dumnezeu. Iarasi din pacate, cred ca si aceasta sansa a fost, cel putin pe jumatate, ratata.

O alta oportunitate adusa de criza era cea a unei sporite apropieri de partenerii din Uniunea Europeana, a unei mai bune integrari si mai ales a activarii pe zona proiectelor europene pentru atragerea, intr-o mai mare masura, de fonduri nerambursabile. Am reusit doar circa 12-13%, in perioada 2007-2010, adica in primii trei ani ai ciclului septenal 2007-2013, ceea ce ne va face sa primim mult mai putine fonduri, pe masura performantelor, in urmatorul ciclu bugetar de sapte ani. Si aceasta constituie o contraperformanta majora, ce ne va afecta pe termen lung. In plus, trebuie sa mai si restituim vreo 12 milioane de euro din fondurile de preaderare.

In al patrulea rind, o alta oportunitate se refera la politica externa. Am avut sansa si motivatia de a nu ramine captivii Occidentului afectat de criza, ci de a ne (re)deschide si spre alte azimuturi diplomatice, economice etc., in special spre noile puteri emergente neafectate de criza, detinatoare de lichiditati, deci de potential de cooperare cu valoare adaugata mare. Aproape firesc pentru noi, si aceasta sansa a fost ratata.

Ceea ce ne-a iesit a fost cresterea exporturilor de masini ieftine si nu rele, din gama Dacia-Renault, mai cu seama pe piata germana, dar si franceza si altele, in conditiile in care beneficiarii nu-si mai permit masini scumpe, criza afectindu-i si pe ei. Un mic si nesemnificativ paradox aici ar fi ca noi am continuat sa ne cumparam Hummere, parcul de masini imbogatindu-se spectaculos prin gropile patriei in ultima perioada. Sa avem noi mai multi profitori ai crizei sau e vorba inca o data de acel consum ostentativ, specific tarilor subdezvoltate? De asemenea, printre beneficiarii crizei pot fi considerate clinicile private, distribuitorii de medicamente, psihologii si psihiatrii, din motive lesne de inteles.

Pare insa ca, oricit de grea ar fi fost criza la origini, noi eram oricum in stare sa o adincim, sa ne sapam groapa si mai profund, prin contraperformantele noastre interne, ale caror cauze se cer a fi dezbatute, dar nu e loc aici. Am reusit, deci, sa ratam aproape toate oportunitatile oferite, nu am fost deloc inteligenti, nu ne-am folosit creierele, cite avem, ci ne-am lasat la vointa altora, lovind in propriii cetateni, imprumutindu-ne si amanetindu-ne viitorul. Despre criza, deci, mai mult de rau.