De Business

Punem punctul pe știi

Bucati din Fortus si Nicolina au fost scoase la mezat

joi, 29 iunie 2006, 18:58
2 MIN
 Bucati din Fortus si Nicolina au fost scoase la mezat

Active importante de la Nicolina si Fortus sint scoase la mezat. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a aprobat vinzarea prin licitatie publica a aproximativ 18 hectare de teren apartinind celor doua fabrici iesene. Cele doua active sint scoase la licitatie in contul datoriilor pe care cele doua societati le au catre diversi creditori, respectiv 400 miliarde lei Nicolina si 100 miliarde lei Fortus. Cea mai mare suprafata de teren ce este scoasa la vinzare de AVAS apartine societatii Nicolina. In cadrul programului de restructurare, fabrica ieseana vinde atit sectia de Utilaje de Constructii, cit si cea de Utilaje Terasiere. Terenul pe care este amplasat cele doua active ocupa aproximativ 14 hectare. Dupa cum sustine conducerea Nicolina, cu banii obtinuti din tranzactionarea celor doua sectii, fabrica si-ar putea achita integral datoriile de aproximativ 12 milioane de euro. „Deocamdata nu am primit confirmarea oficiala de la AVAS privind vinzarea celor doua active. Am fost anuntati doar telefonic. Cert este ca evaluarile facute de noi arata ca aceste active acopera in totalitate restantele pe care le avem“, ne-a declarat Mihai Barbulescu, directorul general al Nicolina. Dupa cum a precizat acesta, pretul de pornire al licitatiei va fi stabilit peste aproximativ o luna dupa ce se va intruni Adunarea Generala a Actionarilor (AGA). „Va fi organizata o licitatie deschisa cu strigare, cu preluare de personal disponibil“, a explicat Barbulescu. Cu alte cuvinte, noii proprietari ai sectiilor de Utilaje de Constructii si Utilaje Terasiere vor trebui sa preia si cei 160 de salariati actuali ai Nicolina. „Dupa cele doua valuri de disponibilizari, societatea numara in prezent 160 de angajati. Potrivit programului de restructurare, pina la 1 octombrie se va realiza si cea de-a treia etapa de concedieri“, a specificat si Gheorghe Paduraru, liderul de sindicat al Nicolina. Acesta a adaugat ca salariatii pot alege pina in toamna fie sa plece cu plati compensatorii, fie sa lucreze pentru viitorii patroni. Fortus va scapa de asemenea de o creanta de aproximativ 100 de miliarde lei vechi pe care o are la Banca Comerciala Romana (BCR). Cu putin timp in urma, AVAS-ul si-a dat acordul pentru vinzarea unei suprafete de teren de circa patru hectare pe care este amplasata o jumatate de hala dezafectata. „Vinzarea o va face AVAS-ul, cu suma dirijata in exclusivitate catre BCR. Ceea ce ramine se va duce la Finante“, ne-a declarat Gheorghe Chisca, directorul Fortus. Dupa cum sustine acesta, licitatia de vinzare a halei si terenului aferent va pleca de la cel putin 3,4 milioane de dolari. „Ma nemultumeste insa un lucru. Raportul de evaluare intocmit de noi arata ca valoarea reala a terenului este de doua ori mai mare decit ce a propus AVAS-ul“, a mai precizat Chisca. Pentru banii imprumutati de la BCR, Fortus a fost nevoita sa gajeze aproape toate activele. In momentul in care activul va fi vindut, iar banii vor ajunge la banca, societatea va scapa de gaj institutiei de credit.

Comentarii