De Business

Punem punctul pe știi

Cresc dobinzile, gazul se scumpeste cu 12%, iar electricitatea cu 4,4%

Subtitlu

joi, 26 iunie 2008, 18:58
2 MIN
 Cresc dobinzile, gazul se scumpeste cu 12%, iar electricitatea cu 4,4%

Luna iulie debuteaza cu un val de scumpiri. Ieri, Autoritatea Nationala de Reglementare a Energiei (ANRE) a anuntat ca gazele naturale se vor scumpi in medie cu 12%, iar electricitatea cu 4,4%. Tot in cursul zilei de ieri Banca Nationala a Romaniei (BNR) a decis sa majoreze dobinda de politica monetara pina la nivelul de 10%. Analistii apreciaza ca urmarea normala a cresterii preturilor la gaze si electricitate sa fie scumpirea majoritatii produselor si serviciilor. In plus este de asteptat ca in maxim doua trei luni sa urce si dobinzile la creditele si depozitele in lei. ANRE a decis ieri majorarea preturilor la gaze naturale livrate populatiei de la 1 iulie cu un procent mediu de 12,5% pentru clientii Distrigaz Sud si cu 11,6% pentru consumatorii casnici ai E.ON Gaz Romania. ‘’Noile preturi reglementate pentru furnizarea gazelor naturale catre consumatorii casnici vor fi de 104,41 lei/MWh in cazul EON GAZ Romania (in crestere cu 11,6% fata de cele curente) si de 104,70 lei/MWh in cazul SC Distrigaz Sud SA Bucuresti (in crestere cu 12,5% fata de cele curente). Decizia de ajustare a preturilor a fost luata ca urmare a cresterii costurilor cu achizitia gazelor naturale in perioada ianuarie – iunie 2008, precum si pentru recuperarea partiala a diferentelor de pret inregistrate in aceiasi perioada”, informeaza un comunicat al ANRE. De asemenena, noul tarif pentru furnizarea energiei la consumatorii casnici de la 1 iulie 2008 va fi de 0,3125 lei/kWh (aferent tarifului monom cu rezervare), mai mare cu 4,4% fata de pretul curent (populatie), iar cresterea medie este de 5,31% pentru celelalte tipuri de consumatori.
Analistul economic Ilie Serbanescu a declarat ieri ca odata cu majorarea pretului la gazele naturale si la energia electrica livrate pupulatiei, vor creste preturile la toate produsele si cu siguranta pina la sfirsitul anului va mai exista o majorare."Va creste factura pentru consumatorii captivi, casnici. Vor creste toate preturile acum. Iar pina la sfirsitul anului 2008, se vor mai scumpi, pentru ca monopolurile au cerut dublu. Statul nu are incotro si le va indeplini solicitarile. Mai cred totodata ca asta va insemna o crestere cu 1,5% a inflatiei, dar este o estimare proprie", a apreciat ieri Serbanescu.
In plus, conducerea BNR a hotarit ieri majorarea dobinzii de politica monetara cu un sfert de punct procentual pina la nivelul de 10%, conform asteptarilor pietei, si a pastrat nivelul actual al rezervelor minime obligatorii cerute bancilor. Majorarea decisa ieri este a sasea decisa de BNR in ultimele opt luni, banca centrala urcind principalul instrument de politica monetara cu 3 puncte procentuale peste rata din octombrie 2007. Masura BNR va conduce in mod automat la cresterea dobinzilor la credite si depozite. Este de asteptat ca aceasta sa se intimple peste maxim doua trei luni, iar nivelul dobinzilor sa urce in medie cu unul sau doua puncte procentuale.

Comentarii