De Business

Punem punctul pe știi

Economia judetului isi tureaza motoareale

luni, 21 iunie 2004, 23:00
2 MIN
 Economia judetului isi tureaza motoareale

Economia ieseana a dat anul trecut primele senmne de inviorare. Conform unui raport al Directiei Judetene de Finante (DGFPJ) Iasi, cifra de afaceri totala a societatilor iesene in anul 2003 a fost mai mare cu 32% fata de cea din 2002, profitul net a fost de trei ori mai mare, iar cuantumul total al pierderilor a inregistrat de asemenea un regres. Rezultale pozitive sint insa umbrite de nivelul la care au ajuns datoriile totale ale firmelor, respectiv 12.839 de miliarde de lei (341 milioane de euro).
In ceea ce priveste evolutia cifrei de afaceri, acesta a crescut cu 32%, de la 46.833 miliarde lei in 2002 la 62.246 de miliarde in 2003. Daca luam in calcul si rata inflatiei, atunci cifra de afaceri a agentilor economici ieseni a crescut in termeni reali cu 16,5%. Anul trecut a fost unul bun si pentru microintreprinderi (n.r.- firme care au mai putin de 9 angajati si o cifra de afaceri anuala mai mica de 100.000 de euro).
IMM-uri mai multe si mai profitabile
Cum acestea platesc un impozit de 1,5% din veniturile totale inregistrate, indicatorul care ne arata starea lor este impozitul pe venit. Conform raportului DGFPJ Iasi, volumul total al impozitului platit de microintreprinderi s-a majorat cu 2,2 ori, de la 55 miliarde de lei in 2002 la 124 de miliarde lei in 2003. Acest lucru ne arata ca a crescut atit numarul firmelor mici, cit si cifra lor de afaceri.
Un salt spectaculos a fost inregistrat de catre profitul net, acest indicator fiind mai mare la sfirsitul anului trecut decit in 2002 de nu mai putin de 3,8 ori. In 2002 acesta se ridica la 531 miliarde de lei. La sfirsitul anului trecut, profitul net total inregistrat de firmele din judetul Iasi s-a ridicat la 2.064 de miliarde de lei.
Un alt indicator la care s-a inregistrat o evolutie pozitiva sint pierderile suferite de firmele iesene. In 2002, volumul total al pierderilor inregistrate de acestea se ridica la 2.541 miliarde de lei, cu 583 miliarde de lei mai mult decit in 2003.
In acelasi timp, volumul total al datoriilor s-a ridicat anul trecut la 12.839 miliarde de lei. Din acestea, ponderea cea mai mare o reprezinta datoriile la stat, de 41,8%, urmate de catre obligatiile restante catre furnizori, de 40,3%, restul fiind reprezentate de datoriile la banci si alte institutii financiare.
Alte lucruri de retinut din raportul DGFPJ Iasi mai sint faptul ca un numar de 3.963 de societati au cifra de afaceri zero, iar 6.303 nu au nici un angajat, dintr-un total de 16.422 cite au depus situatiile financiare anuale in termenul prevazut de lege. (Dan CONSTANTIN)

Comentarii