De Business

Punem punctul pe știi

Inginerii de la Dacia lucreaza la un model 4×4

vineri, 19 ianuarie 2007, 23:08
2 MIN
 Inginerii de la Dacia lucreaza la un model 4×4

Dacia tinteste piata auto a modelelor 4×4. Potrivit site-ului AutoMarket, producatorul autohton planuieste scoaterea pe piata a unei masini de teren. Potrivit site-ului, constructorul roman intentioneaza sa finalizeze acest proiect peste doi ani. Dacia 4×4 se anunta a fi comercializata independent fata de gama Logan, ceea ce inseamna ca producatorul roman va avea pe piata auto doua marci diferite. Analistii auto spun ca o versiune low-cost de teren ar avea succes pe piata, mai ales sectoarele vizate de Dacia si Renault. Acestia iau in calcul si faptul ca Renault ar putea miza pe un tandem cu Nissan, al caror succes in domeniu este cunoscut, pentru conceptul modelului Dacia 4×4. Pina in prezent, producatorul autohton de autovehicule a scos pe piata auto modelul Logan, care s-a dovedit a fi un succes pentru Dacia. Modelul este disponibil atit in varianta berlina cit si in cea Break. In zilele ce urmeaza, Dacia va scoate pe piata auto inca o versiune a modelului autohton, si anume Logan furgoneta.
Potrivit producatorului auto, aceasta versiune va fi lansata oficial la niceputul saptaminii viitoare, mai exact marti. Loganul furgoneta, bazat pe platforma mecanica a modelului Break, va inlocui vechiul pick-up, adica Dacia „papuc", retrasa de pe piata cu putin timp in urma. Modelul ce urmeaza a fi lansat in zilele urmatoare are modificari minime fata de Logan Break. Mai exact, spatiul interior a fost reamenajat pentru transportul de marfa iar unele geamuri au fost inclocuite cu tabla. Sarcina utila a modelului furgoneta va fi de circa 800 kilograme, iar motorizarile vor fi de 1,4 si 1,6 litri pe benzina, si 1,5 litri diesel.

Comentarii