De Business

Punem punctul pe știi

Vin scumpirile de dupa criza otelului

marți, 04 mai 2004, 23:00
2 MIN
 Vin scumpirile de dupa criza otelului

Dupa boom-ul din urma cu doua luni, preturile la otel s-au stabilizat pe piata internationala, insa de abia acum urmeaza scumpirile la produsele ce au in componenta materiale din otel.
„In ultima perioada preturile nu au mai crescut, dar au ramas in continuare foarte mari. Speram ca in aceasta luna sa aiba loc o scadere”, a declarat Vasile Plugaru, directorul general al „Technosteel”. El a precizat ca in prezent o tona de banda laminata la cald costa aproape 600 de dolari, fata de circa 315 dolari pe tona in ianuarie.
„Evident ca a trebuit sa marim si noi preturile. Inainte de Pasti chiar am avut probleme cu clientii nostri, in sensul ca nefiind informati ce se intimpla pe aceasta piata, nu intelegeau de ce am marit atit de mult preturile”.
Tona de fier vechi s-a stabilizat si ea la un pret de 200 de dolari pe tona fata de 100 de dolari pe tona cit era in primele luni ale anului.
De scumpirile provocate de preturile la otel se pling si constructorii. Alexandru Alexandrov, director al grupului de firme „Alex”, a dat ca exemplu preturile la otel beton, care au crescut in ultima perioada cu 16% si, conform celor spuse de el, este posibil sa mai creasca.
Inca inainte de Pasti, „Tehnoton” anunta scumpiri de 15% a aragazurilor, din cauza cresterii preturilor la tabla pe care o foloseste. In viitorul apropiat este interesant de urmarit reactia producatorilor auto, scumpirea tablei fiind de asteptat sa duca la cresterea preturilor autovehiculelor.
Dupa inceputul anului, din cauza cresterii enorme de otel venite de pe piata chineza, aflata in plina expansiune, pretul acestuia a inceput sa creasca intr-un ritm accelerat. (A.PRODAN)

Comentarii