Aliante puse la dospit

Imediat dupa sfirsitul campaniei electorale, un mai vechi proiect politic, blocat o perioada din cauza desfasurarii alegerilor locale, a fost readus in atentia publica de catre liderul Partidului Moldovenilor, Constantin Simirad. Acesta ar avea in vedere o alianta sau chiar o fuziune cu PNL, formula nasita pentru alegerile generale. Indiferent de la care din parti a venit aceasta initiativa si in ce masura ea s-ar putea dovedi viabila, sint mai multe aspecte care pun sub semnul intrebarii natura colaborarii care se poate stabili intre cele doua partide. Pentru cei care cunosc cite ceva din ideile unei administratii liberale si, totodata, observa lipsa unui program sau unei prestatii liberale la liderul moldovenilor, aceasta relatie pare o ciudatenie. In fapt, care sint motivele particulare ale fiecarei parti pentru ca aceste tratative sa fie totusi demarate?
Partidul Moldovenilor a ajuns intr-un punct critic al destinului sau. Daca la alegerile generale din toamna nu incearca sa depaseasca statutul unui partid regional, a carui zestre tine de un primar si citiva consilieri rataciti prin judetele Moldovei, este de prevazut ca falimentul sau politic nu va intirzia. PM se afla in fata unei provocari: sa demonstreze ca infiintarea sa nu a fost un simplu orgoliu personal sau local si ca poate sa joace cu cartile mult mai mari de la Bucuresti. Insa citeva posturi de parlamentar nu vor putea fi obtinute de unul singur – au aratat-o si alegerile locale – decit daca se initiaza o alianta sau o fuziune cu un alt partid, care are o infrastructura nationala. In acest caz, mult curtatul PNL pare a fi extrem de atractiv pentru Simirad.
La rindul sau, PNL, dupa ce a reusit fuziunea cu celelalte formatiuni cu orientari liberale – PL’93 si PAC, acum se crede capabil sa digere orice. In alianta sau fuziunea care se pregateste, Simirad nu ar fi singur. El are un anumit sprijin si chiar simpatia fostilor membri PAC care, intrati in PNL, se simt marginalizati. Prin intrarea lui Simirad in PNL, fostii pac-isti si-ar aduce intr-un fel aminte de momentele de glorie din 1996 cind PAC, condus de Simirad, a obtinut, la Iasi, peste 10% din voturi. PNL conteaza pe faptul ca Simirad are, totusi, un anumit capital electoral care, in parte, ar putea fi refolosit.
Daca isi pune problema orientarii ideologice a PM, asa cum o face in cazul ApR, PNL va fi pus in dilema. Negasind nimic care sa confirme sau sa infirme orientarile liberale ale PM, liberalii se vor gindi totusi ca primarul Simirad va fi o achizitie buna pentru partid, mai ales la Iasi, oras cu multe conotatii simbolice pentru politica romaneasca. In acest caz, ar fi greu de identificat chiar ceva liberal la insusi Simirad sau in adminstratia pe care acesta o conduce, acuzata de multi ca este in primul rind etatista.
Nu in ultimul rind, in negocierile la virf Simirad – Stoica se ia prea putin in calcul reactia organizatiei iesene. Se pare ca aceasta a transmis din belsug semnale de opozitie. Intr-adevar, oare cum s-ar simti Dan Carlan, fostul candidat la Primarie, cu un sef de partid ca Simirad, cel mai inversunat adversar al sau? Pericolul cel mai mare ar fi transformarea filialei iesene intr-o transee unde se va purta un razboi de uzura intre diferitele factiuni, asa cum se intimpla in PNTCD. Intr-o asemenea atmosfera, rezultatul electoral ar fi opus celui scontat. Pina la jumatatea lunii iulie, cind PNL isi va definitiva politica de aliante pentru alegerile generale, liberalii trebuie sa justifice foarte bine oportunitatea acestui pas. Mai ales ca premisele unui succes sint atit de putine. (Mihai CHIPER)