Bun si Ciprul

Se discuta mereu in ultima vreme despre programul saracacios de meciuri amicale al echipei Romaniei in vederea participarii la turneul final al Euro 2000. Problema, care suscita mai multe unghiuri de abordare, a fost augmentata recent de pierderea unei partide programate cu un adversar puternic. Este vorba de Ucraina, tara a carei conducere federala proaspat instalata a contractat un amical pe 23 aprilie cu Bulgaria, fara sa stie ca fostul staff aranjase un meci cu Romania la aceeasi data.
Cum programul de meciuri amicale nu se stabileste la spartul tirgului, a fost greu pentru presedintele FRF, Mircea Sandu, de a gasi un adversar la acea data, salvarea venind din nou de la prietenul acestuia, Mario Lefkaritis, din Cipru. Imediat, presa a luat foc, ba chiar si jucatorii de elita, in frunte cu Hagi, care, incurajati de succesul lor in privinta demolarii lui Piturca, au incercat sa aplice din nou cinstita tactica a santajului, declarind ca nu vor sa joace cu Cipru. S-a mai vehiculat intens si ideea (prosteasca, dupa opinia noastra) de a conditiona partida cu fotbalistii din Insula Afroditei de oficierea ei de catre arbitri autohtoni, binestiut fiind ce ne-au facut "fluierasii" levantini in finala turneului de la Nikosia. Sigur, infringerea in fata Ciprului (premiera pentru fotbalul nostru) doare, in aceste conditii, chiar daca s-a folosit o cu totul alta formula de echipa fata de cea care va defila prin Benelux, dar credem ca nu avem nevoie de arbitri pentru a ne lua revansa. Dimpotriva, ar fi mai interesant sa solicitam exact brigada de "cavaleri" de la Nikosia, sa vedem ce pot face cipriotii impotriva adevaratei echipe a Romaniei…
Problema meciurilor amicale este nascuta dintr-o contradictie ireconciliabila: Hagi &Co au declarat in nenumarate rinduri ca echipa Romaniei doreste o performanta de exceptie la aceste Europene, dar, in acelasi timp, "tricolorii" au cel mai sarac program de meciuri amicale dintre toate cele 16 echipe calificate la turneul final din Belgia si Olanda. Daca privim, insa, comparativ cu celelalte doua participari ale Romaniei la turneele finale europene, lucrurile stau nitel altfel. Sa spunem, insa, mai intii, ca Romania a obtinut pina acum doua calificari la Euro, in 1984 si 1996, ambele fiind soldate cu rezultate dezastruoase: doua infringeri si un egal in Franta 1984, respectiv, trei esecuri in Anglia 1996. Sa ne amintim ce meciuri de pregatire au avut nationalele romanesti in cele doua ocazii.
In 1984, echipa Romaniei era pregatita de Mircea Lucescu, un antrenor foarte amator de meciuri amicale, sub conducerea sa Romania avind cea mai mare densitate de partide intertari din intreaga istorie. Numai ca, in primavara lui 1984, "tricolorii" au sustinut doar patru meciuri, cu adversari de slaba valoare: Ecuador, Algeria, Grecia si Israel. Macar daca aceste jocuri s-ar fi soldat cu rodarea unei formule pentru turneul final din Franta, tot ar fi fost bine. Situatia s-a prezentat cu totul altfel: in acea primavara, nationala Romaniei era un fel de combinata Craiova – Dinamo, iar echipa dinamovista a avut un parcurs de exceptie in Cupa Campionilor Europeni, ajungind pina in semifinale. Din acel motiv, internationalii dinamovisti (Rednic, Andone, Moraru, Augustin) au avut un program de pregatire separat, total independent de cel al nationalei lui Lucescu. In nici una dintre cele patru partide de pregatire nu s-au folosit jucatori dinamovisti. Dupa eliminarea lui Dinamo de catre Liverpool din CCE, cei patru jucatori din Soseaua Stefan cel Mare au fost integrati fortat in lot, acestora adaugindu-li-se feciorul unui personaj influent din MAI (generalul Dragnea), impus lui Lucescu ca titular. Toate schemele antrenorului au fost date peste cap si rezultatele au fost modeste.
In 1996, antrenorul Iordanescu nu a avut probleme de acest gen, dar onor FRF nu i-a putut aranja decit trei amicale. Si daca meciul cu Iugoslavia la Belgrad a fost usor de contractat (sirbii de-abia iesisera din embargo si erau avizi de meciuri intertari), celelalte doua partide au fost cu adversari de mina a treia, Georgia si Republica Moldova. In aceste conditii, nu trebuie sa mire pe nimeni ca Romania a pierdut toate cele trei partide din Anglia: cu Franta, Bulgaria si Spania.
Acum, daca facem abstractie de turneul de trei jocuri din Cipru (in care s-a folosit o echipa a "posibililor"), Emerich Ienei are tot patru jocuri amicale, ca si Lucescu acum 16 ani. In schimb, avem o singura echipa mai slaba de intilnit (Cipru), una de valoare medie (Grecia, in doua manse, tur-retur), plus Olanda, o mare favorita a turneului final. Daca ar fi fost Ucraina in loc de Cipru, totul ar fi parut OK pentru Ienei, comparativ cu predecesorii lui. In comparatie cu programul altor echipe prezente la Euro 2000, al nostru pare sarac, dar trebuie sa recunoastem ca este mult mai bun decit cele ale lui Lucescu si Iordanescu.
Cit despre pretentiile marilor jucatori ai Romaniei, daca ei doresc marea performanta, ar trebui sa nu faca prea multe nazuri. In situatia in care se gaseste fotbalul de azi, prilejurile de verificare in partide intertari devin din ce in ce mai rare si nu trebuie ratate! (Nicolae GRECU)