Comisiile pentru adevar din Romania si Republica Moldova (I)

Recent, s-a desfasurat la Bucuresti conferinta Democratie vs. Totalitarism: lectii invatate in ultimii 20 de ani, organizata de Fundatia Soros si Asociatia Nationala a Tinerilor Istorici din Moldova.  Intilnirea a functionat mai ales ca un schimb de experienta intre Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania si Comisia, relativ recent formata, pentru Studierea si Aprecierea Regimului Totalitar Comunist din Republica Moldova.

Asa cum se stie, presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, desemnat in septembrie anul trecut, dupa pierderea puterii de catre comunistii lui Vladimir Voronin, s-a miscat repede si a emis, in ianuarie acest an, decretul de infiintare a comisiei care urmeaza sa documenteze crimele si abuzurile regimului comunist pe teritoriul de dincolo de Prut. Comisia, cunoscuta si sub numele de Comisia Cojocaru, dupa numele istoricului Gheorghe Cojocaru, are un mandat extrem de scurt, urmind a furniza un raport pina la 1 iunie 2010. Formata in special din istorici bine pregatiti, Comisia Cojocaru – beneficiind de un mediu politic relativ favorabil, desi provizoriu, de deschiderea fie si partiala a arhivelor, de experienta transmisa de alte comisii similare, din Romania, spatiul ex-sovietic si din restul lumii – are sansa de produce un raport competent si bine documentat asupra atrocitatilor si exceselor comuniste din spatiul moldovean. Este vorba despre executii, crime prin infometare in masa premeditata sau provocata, arestari si internari in spitale psihiatrice pe motive politice, deportarile in Siberia, munca fortata, controlarea vietii publice si private a cetatenilor, politicile aberante inspirate ideologic etc.

Respect aici decizia Comisiei din Republica Moldova de a pastra discretia asupra detaliilor „bucatariei interne" relevate in dezbateri. De altfel, acesta a fost si unul din multele sfaturi transmise din partea comisiei din Romania: sa se lucreze sobru si discret, urmind ca toate detaliile sa fie dezvaluite presei abia dupa publicarea Raportului. Comisia din Republica Moldova intretine o relatie constanta cu presa, dar a reusit pina acum sa evite marile scandaluri, desi, fireste, nu au lipsit atacurile si contestatiile. Istoricii de inspiratie comunista au anuntat chiar ca formeaza o comisie alternativa, care sa scoata in evidenta beneficiile comunismului si crimele romanilor de pe teritoriul Basarabiei.

I-am prevenit, de asemenea, pe colegii din Republica Moldova, plecind de la experienta Comisiei Tismaneanu, ca discutiile publice cele mai delicate se vor ivi pe marginea numarului estimat al victimelor si pe seama numelor responsabililor pentru crime si abuzuri mentionati in raport. Membrii Comisiei au vehiculat public mai multe cifre ale numarului victimelor, ceea ce poate fi imprudent inainte de a se ajunge la o concluzie cit de cit acceptata in interior. Oricum, ca si in cazul altor regimuri criminale, este clar ca o cifra exacta si care sa atraga consensul istoricilor nu va fi stabilita niciodata.

Comisia trebuie sa se decida si asupra aspectului delicat de a „numi nume", care, asa cum stim din cazul Comisiei Tismaneanu si al altor comisii pentru adevar din lume, poate stirni cele mai mari furtuni in opinia publica, mai ales pentru ca aceia vizati direct se mobilizeaza impotriva comisiei. Ne putem aminti usor de mizeria intimplata in Parlamentul Romaniei in momentul prezentarii concluziilor Raportului Final de catre presedintele Traian Basescu. Contextul politic din Republica Moldova ramine instabil, fiind complicat suplimentar de atmosfera de provizorat si de perspectiva alegerilor. Din acest motiv, probabil, Comisia Cojocaru va actiona cu precautie, dupa modelul celor mai multor comisii pentru adevar din lume, concentrindu-se doar asupra numelor marilor vinovati.

Are dreptul o comisie de acest fel sa se pronunte asupra responsabilitatii unor oameni, substituindu-se justitiei? Raspunsul este ca nici o comisie nu poate decide in locul justitiei, care trebuie sa-si urmeze calea si procedurile, dar poate face evaluari ale responsabilitatii pornind de la o regula general acceptata in majoritatea comisiilor pentru adevar din intreaga lume: regula „balantei probabilitatilor" sau a „preponderentei probelor". Atunci cind exista mult mai multe probe in favoarea atribuirii unei responsabilitati majore decit probele care o neaga, atunci comisia isi poate lua libertatea de a indica in clar numele marilor responsabili.

Uneori, de multe ori, specificarea numelor celor vinovati de atrocitati sau abuzuri intr-un raport emis cu autoritatea unei comisii pentru adevar este singura reparatie morala oferita victimelor. Comisii de acest fel au fost formate de obicei tocmai in tari unde sistemul judiciar nu functiona corect, avind propriile complicitati cu regimul dictatorial abia rasturnat. Acolo unde democratia abia se reface, unde fortele care au produs dictatura si crima isi pastreaza influenta, unde sistemul judiciar nu are nici vointa si nici expertiza pentru a judeca extensiv crimele din trecutul recent, unde nici macar toti istoricii nu sint dispusi sa vada adevarul, comisiile pentru adevar, formate de obicei la initiativa presedintelui, vin sa ofere, pe baza unei evaluari stiintifice cit mai precise cu putinta la momentul respectiv, o compensatie morala pentru victime. Comisiile nu sint pentru istorici, sint pentru victime si pentru restul societatii. Cei care au suferit trebuie sa primeasca scuze din partea statului, iar statul democratic trebuie sa marcheze simbolic ruptura, in materie de valori si practici, de regimul dictatorial si criminal tocmai rasturnat. Iar societatea trebuie informata asupra detaliilor mecanismelor infernale de subjugare si educata in spirit democratic pentru a nu le mai tolera.