Complexul "Iliescu"

"PDSR a pus cruce dialogului cu ApR", spunea, saptamina trecuta, hotarit si nervos, Ion Iliescu, dupa ce Teodor Melescanu facuse citeva remarci critice, desi rezonabile, la adresa sa. Analistii se intrebau deja ingrijorati cu cine se va alia fostul partid de guvernamint daca va cistiga alegerile. Grijile multora erau legate de posibilitatea unei guvernari viitoare PDSR-PRM, care ar face ca Romania sa fie pusa la zid la fel ca Austria. Analistii n-au fost insa lasati prea mult la perpelit. Dupa numai o zi, Ion Iliescu revine, spunind ca "nu este potrivit sa se vorbeasca de o ruptura intre PDSR si ApR".
Nu mai tirziu de acum o luna, aflat la Chisinau, probabil intr-un cadru familiar in care sentimentele filoruse se impleteau armonios cu cele antiamericane, Ion Iliescu spune despre doi congresmeni din SUA, care nu erau incintati de venirea sa la putere, ca ar trebui "plesniti peste bot". In acelasi context, presedintele PDSR spune despre redactorii postului de radio BBC ca sint "niste capsomani". Ajuns la Bucuresti si rugat sa detalieze afirmatiile despre acest post de radio, Iliescu da din nou explicatii contradictorii si lamentabile, gen "m-am referit la altceva", "declaratiile au fost scoase din context" etc.
Cu americanii, insa, probabil ca presedintele PDSR are probleme mai grave. Sosit nervos de la Chisinau si cu pata pusa pe declaratiile celor doi congresmeni, Iliescu este decis sa mobilizeze tineretul PDSR pentru a organiza o manifestatie in fata ambasadei SUA din Bucuresti, care sa protesteze fata de amestecul celor doi parlamentari in treburile interne ale tarii noastre. Potrivit unui cotidian de la Bucuresti, doar luciditatea lui Adrian Nastase a impiedicat, insa cu greu si dupa o sedinta furtunoasa a conducerii PDSR, un astfel de eveniment penibil. In fond, cita vreme nu era vorba despre o pozitie oficiala a SUA, ci doar de declaratii private ale unor parlamentari, care ar fi fost temeiul protestului? Citi parlamentari romani nu fac zilnic declaratii aberante care, daca ar fi percepute la Casa Alba ca pozitii ale Guvernului, ar aduce Romaniei prejudicii iremediabile?
In PDSR, influenta lui Adrian Nastase a crescut in ultimii ani. Nu neaparat datorita politicii sale de cadre, dar si datorita previziunilor sale care, adesea fara drept de apel, l-au impus chiar si in fata adversarilor din partid. Se stie ca Iliescu nu-l are la inima pe principalul sau adjunct, dar, paradoxal, isi da seama ca nu se poate lipsi de el. Un PDSR fara Nastase ar ajunge, inevitabil, oricit s-ar opune liderii acestui partid, linga PRM. Este exact ceea ce nu pare sa vrea actuala conducere a partidului, chiar daca acest lucru ii vine peste mina.
Nu este pentru prima data in ultimii zece ani cind pe fostul presedinte al tarii il ia gura pe dinainte si face afirmatii regretabile, atit pentru tara cit si pentru partidul sau. Altceva constituie insa o noutate: faptul ca, spre deosebire de perioada dinainte de alegeri, acum, din cind in cind, Iliescu isi mai face si mea culpa. Fireste, o face in felul sau specific, contrazicindu-se. Dar aceasta nu pare sa deranjeze deocamdata pe prea multa lume, cel putin in tara. Este oarecum firesc, din moment ce Iliescu nu este momentan un oficial al Romaniei.
Chiar daca va cistiga detasat primul tur al alegerilor din toamna, calculele sociologilor asupra partilor nevazute ale sondajelor de opinie arata ca, paradoxal, Ion Iliescu are sanse reduse de a ajunge presedinte al Romaniei. Evolutiile favorabile acestuia nu sint insa excluse. Romanii, cum spuneam, s-au obisnuit cu declaratiile emotive si nervoase ale presedintelui PDSR. Presupunind totusi ca Iliescu va fi viitorul locatar de la Cotroceni, cum ar putea fi perceput, printre pragmaticii si lucizii politicieni occidentali, de care, vrem-nu vrem, Romania va depinde in mod decisiv in urmatorii ani, un Ion Iliescu nervos ca un batrinel frustrat, confuz in declaratii, ambiguu si gata oricind sa-si retracteze afirmatiile? Nu mai discutam despre faptul ca, in fapt, Ion Iliescu a facut tot timpul o politica din care numai el a inteles ce urmareste, ca Occidentul a fost tratat tot timpul ca un partener care, intr-un fel sau altul, trebuie pacalit ca in Romania totul merge in directia care trebuie.
Inainte de orice raspuns la intrebarea de mai sus, care oricum nu poate bucura pe nimeni, sa remarcam totusi ca, fata de Iliescu cel de dinainte de 1996, o schimbare s-a produs. Evolutia de la ranchiuna si indaratnicie antioccidentala la duplicitate si inconsecventa este una in directia buna. Ca, din nefericire, Iliescu mai are foarte mult pentru a ajunge acolo unde trebuie, aceasta este cu totul altceva. (Claudiu RAUS)