Cosmetica politica

Partidul lui Corneliu Vadim Tudor este atins de frisonul schimbarii. Mai multi membri importanti ai PRM, care se declara excedati de stilul discretionar de conducere al lui Vadim Tudor si de eticheta de "partid extremist" lipita peste imaginea PRM, au decis sa formeze o noua formatiune politica, varianta "onorabila" a PRM. Asa cum a anuntat autorul initiativei, viceprimarul Capitalei Ioan Radu, noua formatiune se va feri de accentele extremiste, xenofobe, autoritare, demagogice care marcau discursul PRM, pentru a fi un partid pur socialist si nationalist. Initiativa necesita citeva comentarii.
Alegerile de anul trecut au ridicat o mare problema pentru PRM. Scorul neasteptat de mare obtinut la scrutinul din noiembrie 2000 punea PRM in situatia sa functioneze nu doar ca gasca a lui Vadim Tudor, ci si ca partid modern. Defectiunea de acum arata ca acest lucru este practic imposibil. Intr-un partid personalizat cum este PRM, condus sultanal de Vadim Tudor, este greu de imaginat orice reforma interna. Reformele se fac prin sciziune.
Defectiunea din PRM este parte a unui simptom european. Toate partidele extremiste traditionale au trecut printr-un proces de cosmetizare, care s-a produs fie prin schimbari in interiorul partidului, fie prin sciziune. Cele doua cazuri paradigmatice sint Alianta Nationala in Italia si Frontul National in Franta. In Italia, Gianfranco Fini a transformat un partid fascist, pro-mussolinian, intr-o onorabila Alianta Nationala, cu scopul de a intra la guvernare, in 1994, alaturi de partidul lui Silvio Berlusconi, Forza Italia. In Franta, Frontul National al lui Jean-Marie Le Pen s-a spart, in decembrie 1998, dupa ce moderatul Bruno Megret a cerut renuntarea la accentele extremiste din discurs si colaborarea cu formatiunile de dreapta de la guvernare. Desi cu rezolvari diferite, in cele doua cazuri partidele extremiste s-au confruntat cu aceleasi probleme: nevoia de a schimba stilul discursiv (nu ideologia) pentru a scapa de stigmatul de "extremist" si nevoia de schimba strategia politica, pentru a iesi din izolare si pentru a participa la guvernare.
In Romania, proiectatul Partid Socialist al Renasterii Nationale rezulta din aceleasi nevoi. PRM, cu exoticul Corneliu Vadim Tudor in frunte, nu va reusi sa scape vreodata de eticheta de "partid extremist" si sa participe la vreo alianta de guvernare. Problema a fost rezolvata dupa modelul francez: prin sciziune. La fel s-a intimplat cind PUNR a incercat sa-si cosmetizeze imaginea prin inlocuirea exoticului Gheorghe Funar cu moderatul Valeriu Tabara. Vadim Tudor isi conduce patrimonial partidul asa cum o face bunul sau prieten francez Jean-Marie Le Pen. Cind a auzit de formarea PSRN, Vadim Tudor a strigat ca Ion Iliescu incearca sa-i fure partidul si a amenintat ca va face schimbari in Comitetul Director al PRM (observati ca partidul este "al lui", iar schimbarile le va face el nu organismele partidului).
Este putin probabil ca Partidul Socialist al Renasterii Nationale sa devina propriu-zis un partid, inregistrat legal. Rostul sau este de a fi o grupare cu care PDSR sa poata colabora in plan parlamentar si in consliile locale fara a fi acuzat ca se aliaza cu extremistii. Aceasta mutare politica usureaza apropierea intre doua categorii de politicieni intre care existau numeroase elemente de compatibilitate.
Despre compatibilitatea dintre PDSR si PRM s-a discutat foarte mult. Cele doua partide seamana atit prin profilul sociologic al membrilor de seama (majoritatea provenind din esaloanele secundare ale PCR) cit si prin cultura politica pe care o impartasesc (rezidual national-comunista). Nu intimplator ascensiunea lui Vadim Tudor a beneficiat de sprijinul lui Ion Iliescu si de bunavointa PDSR. Nu intimplator cele doua partide au colaborat parlamentar in timpul guvernarii Vacaroiu. Nu a fost intimplatoare nici aparitia lui Adrian Nastase, a lui Dan Ioan Popescu si Miron Mitrea (toti membri ai actualului guvern), la faimosul "miting al opozitiei" din octombrie 1997, alaturi de Corneliu Vadim Tudor. Ideile si solutiile politice ale celor doua partide seamana. La congresul PRM din octombrie 1997, Vadim Tudor era felicitat, pe linga Jean-Marie Le Pen, de ambasadorii Irakului si Chinei. Astazi, parlamentarii PDSR si PRM participa la o vizita in tara dictatorului Saddam Hussein, iar Adrian Nastase primeste delegatii ale Partidului Comunist chinez cu care discuta relansarea relatiilor economice. Cultura politica impartasita de cei mai multi dintre membrii si simpatizantii celor doua partide isi trage seva din faza tirzie a comunismului romanesc, din propaganda national-comunista a regimului Ceausescu. Un amestec insidios de nationalism, conspirationism si paternalism, lipsit de culoare politica si prin aceasta mai eficient, se propaga inca cu succes la nivel politic si social.
In acest moment, asa cum se stie, PDSR nu mai poate colabora cu PRM. Acest lucru se intimpla nu pentru ca diferente de vederi esentiale ar fi intervenit intre cele doua partide, ci pentru ca eforturile de integrare europeana ale Romaniei nu mai permit o colaborare compromitatoare. PDSR se teme sa nu fie contaminat de stigmatul care marcheaza Partidul Romania Mare. Din aceasta cauza a fost inventat Partidul Socialist al Renasterii Nationale. Gruparea vine sa multumeasca ambele tabere: demisionarii din PRM pot simti in sfirsit gustul puterii, iar PDSR are libertatea sa colaboreze cu politicieni "cu aceeasi grupa de singe", cum se exprima cindva Vadim Tudor. Jongleria este inca o reusita a miscarilor de culise ale lui Adrian Nastase. Il putem admira ca politician dar nu stim care sint, pina la urma, beneficiile pentru bunul mers al Romaniei. Presedintele PDSR da de multe ori senzatia ca, practicind sportul politic cu nonsalanta, uita de ce este in fruntea Guvernului. (Adrian CIOFLANCA)