Criza din Grecia, zona Euro si proiectul european

Saptamina trecuta, soferii de taxi din Atena au intrat in greva pentru 24 de ore pentru a protesta impotriva unei recente hotariri guvernamentale care ii obliga sa taie chitante clientilor. O atitudine care pare, cu siguranta, deconcertanta pentru cineva din Olanda, Germania sau Suedia. Insa, intr-o tara in care evaziunea fiscala e un sport national, a cere chitanta e vazut drept ceva oneros. De altfel, mai toti grecii care practica profesiuni liberale, de la medici la avocati, solicita in general bani gheata exact din acest motiv.

Cu acest gen de masuri, guvernul de la Atena se straduie sa dea curs solicitarilor venite dinspre Uniunea Europeana care ii cer sa puna ordine in politica fiscala si sa treaca la masuri drastice de austeritate, conditii pentru primirea unui masiv ajutor financiar din partea Bruxelles-ului. Fara o astfel de injectie de capital, Grecia, care a acumulat un deficit bugetar total de 300 miliarde euro – cu 25 de procente mai mare decit intregul PIB al tarii -, are putine sanse sa evite falimentul. Nu e deloc simplu. Sindicatele au scos deja lumea in strada. Traficul vamal, atit de marfuri cit si de persoane, este deja blocat de o buna bucata de vreme. Un investitor din Atena, citat de sapataminalul The Economist, spune ca e vorba mai degraba de un  fel de teatru kabuki: sindicatele trebuie sa reactioneze cumva, insa nu vor incurca foarte tare guvernul socialist PASOK aflat la putere, datorita strinselor legaturi traditionale.

Indiferent cum privim lucrurile, e limpede insa ca va fi extrem de greu pentru premierul grec Andreas Papandreu sa micsoreze deficitul bugetar cu cite 4 procente pe an pina in 2012, asa cum s-a angajat la Bruxelles, angajament oricum privit cu mult scepticism. Dar cum a ajuns Grecia la un deficit bugetar de aproape 13 procente, desi ca tara din zona Euro ar fi trebuit sa respecte pragul de maximum 3 procente introdus de tratatul de la Maastricht? Prin 3 mecanisme principale: 1. laxitatea fiscala; 2. explozia creditului de consum dupa ce grecii au beneficiat, dupa adoptarea monedei euro, de finantari cu dobinzi extrem de reduse; 3. escaladarea cheltuielilor guvernamentale. Spre exemplu, din ratiuni electorale, in ultima decada nu numai ca a crescut nejustificat numarul angajatilor din sectorul public, dar salariul mediu al acestora practic s-a dublat. Intre altele, vi se pare familiar!?, executivul s-a angajat sa renunte la o buna parte a sporurilor si beneficiilor care, acumulate in timp, ajunsesera, in medie, la circa o jumatate de salariu. Spre exemplu, inca se acorda un spor de lemne introdus cu zeci de ani in urma, desi  majoritatea celor care il primesc nu se incalzesc la soba.

Pentru Grecia e practic imposibil sa-si finanteze deficitul fara interventia UE. Nu doar datorita dimensiunii enorme a datoriilor – doar in acest an are nevoie de 50 de miliarde de euro -, ci si pentru ca sufera de o totala lipsa de credibilitate in exterior. Autoritatile de la Atena au fost in repetate rinduri atentionate pentru raportari "cosmetizate" in incercarea de a primi, de exemplu, sume mai mari pentru subventii agricole. Si, ce e mai grav, s-a aflat ca in urma cu 10 ani au falsificat in mod deliberat date statistice pentru ca Grecia sa poata intra in zona Euro (deficitele reale erau de trei ori mai mari decit cele raportate). Cu toate astea, in ciuda tuturor acestor elemente agravante, vecinii nostri din sudul Balcanilor nu vor fi lasati sa intre in faliment. Ar fi un adevarat dezastru pentru intreaga zona Euro si ar avea toate sansele sa produca reactii in lant in alte state din sudul continentului, precum Portugalia, Spania sau Italia, dar si in Irlanda, toate tari care nu se simt nici ele deloc bine din punct de vedere economic. Mizele, nu doar cea economica, ci si cea politica, sint uriase.

Cu toate acestea, complicatiile si implicatiile sint si ele considerabile. In ciuda presiunii Parisului, Germania, de la care se asteapta, ca de obicei, solutia atunci cind e vorba de bani, a refuzat sa intre in detalii, dincolo de declaratia generala si destul de vaga de sprijin a Uniunii Europene pentru Grecia care a urmat discutiilor purtate joia trecuta de liderii europeni, reuniti intr-un summit informal la Bruxelles. Angela Merkel nu a dorit sa se angajeze deocamdata la mai mult si nu inainte de a vedea ca Atena trece efectiv la masurile de austeritate promise. Sau nu a putut pentru ca in Germania opinia publica nu priveste deloc cu ochi buni ideea de a "depana" cu banii contribuabilului neamt o criza provocata de coruptia, ineficienta si risipa din Grecia. Exprimind  acest punct de vedere, deputatul liberal Frank Schaeffler, al carui partid face parte din coalitia de guvernare, spunea, intr-un discurs tinut in Parlamentul de la Berlin in preziua intilnirii de la Bruxelles, ca "nu ajuti un alcoolic daca ii oferi o noua stica de bautura".

De partea cealalta, intors acasa, Andreas Papandreu a criticat si el, la rindul sau, in termeni destul de duri lipsa de consistenta a declaratiei de sprijin enuntate de UE. Pe un ton dramatic, primul ministru a spus ca rezolvarea crizei din Grecia reprezinta pentru zona Euro un test major "in batalia dintre Europa si piete". Cu alte cuvinte, au fost identificati si vinovatii: actorii din pietele financiare care, in mod previzibil, s-au angrenat, intre altele, in speculatii financiare cu obligatiuni emise de statul grec. Punct de vedere imbratisat, de altfel, intre altii, de Nicolas Sarkozy si de primul ministru socialist al Spaniei, Luis Felipe Zappatero. O tactica menita sa treaca in planul doi responsabilitatile guvernelor grecesti, care pina la urma sint in mod direct vinovate de dezastrul financiar la care s-a ajuns datorita masurilor populiste adoptate din ratiuni electorale, si sa ofere, in acelasi timp, un util tap ispasitor populatiei pentru masurile de austeritate. Cu atit mai mult cu cit, in plan ideologic, e si o tema foarte draga stingii.

Impasul financiar al Greciei trebuie insa privit intr-un context mai larg. Si nu e vorba doar de o posibila reactie in lant provocata de problemele economice grave prin care trec si alte state cu o situatie economica precara din UE. Ci de insusi proiectul european in ansamblu. Introducerea monedei euro a fost, in fond, o decizie politica franco-germana. Unii experti au avertizat, in anii ’90, ca introducerea unei monede unice, in conditiile in care nu exista un mecanism comun unitar pan-european de administrare fiscala, reprezinta un risc major de instabilitate. Ceea ce pare sa se confirme, din pacate, in aceste zile. Problema e ca a merge atit de departe ar insemna o golire substantiala de continut a insasi ideii de suveranitate nationala in interiorul Uniunii Europene si o delegare masiva de autoritate catre Bruxelles. Chestiunea e, evident, sensibila si greu de acceptat in majoritatea statelor de pe vechiul continent. Printre altele, si pentru ca, de fapt, noile pirghii de putere nu ar fi transferate catre UE in general, ci mai degraba catre citeva capitale europene importante, locurile unde se iau si astazi cu adevarat deciziile majore.